ANAT premiat pentru implicare în campaniile de protecţia consumatorului din România

25
Sep
2013

A.N.P.C.P.P.S.R. – Asociaţia Națională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – partener al ANAT în diverse campanii de informare şi educare a consumatorului, a aniversat pe 24 septembrie 2013, „9 ani de o9atitudine”, prilej cu care au au fost desemnaţi 11 Ambasadori ai Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România.

Pentru meritul de a se fi implicat în campaniile de educare şi informare a consumatorilor din România au fost premiaţi Corina Martin, vicepreşedinte ANAT şi Dragoş Anastasiu – Director S.C. Touring Europabus Romania S.R.L., desemnaţi şi ambasadori ai acestei mişcări.

De asemenea, au fost acordate diplome tuturor partenerilor care s-au remarcat print-o excelentă colaborare, personalităţi din diverse domenii de activitate, printre care: Gabriel Gherghescu – Director Televiziunea Română; Gheorghe Popa – Direcţia de Ordine Publică – Inspectoratul General al Poliţiei Române; Horia Mocanu – primul român absolvent de Harvard; George Ivascu – Director Teatrul “Metropolis” Bucureşti, Daniela Călugăru – Ministerul Educaţiei Naţionale, etc. Evenimentul s-a desfaşurat în aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I.

Vă reamintim că ANAT şi ANPCPPSR au semnat un protocol de colaborare în februarie 2011, în interiorul căruia au desfăşurat mai multe acţiuni comune de educare şi informare a consumatorului şi ca Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România este o asociaţie neguvernamentală ce apără drepturile consumatorilor din România.

Adriana Caranfil
Purtător de cuvânt ANAT

Răspunde