REVISTA PRESEI – TURISM

14
Oct
2022

PRESA INTERNĂ

Cadariu: Sprijinul pentru companiile din turism prin compensarea creşterilor de preţ la energie, răspunsul cel mai oportun

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a publicat în dezbatere publică, în formă actualizată, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextual agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Cadariu: România Turistică are nevoie de un mediu antreprenorial rezilient; compensarea creşterilor de preţ la energie, răspunsul cel mai oportun

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a publicat în dezbatere publică, în formă actualizată, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextual agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

UGIR este de acord și susține fiscalizarea bacșișului în turism

În aceste zile, deputații vor dezbate și aproba unul dintre cele mai mediatizate proiecte de lege care vizează sectorul HORECA. FPTR susține modul în care a fost reglementată fiscalizarea bacșișului La Comisia pentru buget, finanțe, bănci a Camerei Deputaților, condusă de către liberalul Bogdan Huțucă, se află în dezbatere proiectul de lege privind fiscalizarea bacșișului pentru cei din sectorul HORECA. Printre cei care susțin și au solicitat scris fiscalizarea bacșișului se numără și Uniunea Generală a Industriașilor din România-UGIR.

Travelminit.ro: Românii caută în această perioadă city break-uri în țară și escapade la munte

După un sezon estival aglomerat, care a adus turismul național la nivelul de dinaintea pandemiei, românii se orientează acum către city-break-uri în țară, un trend în ascensiune de câțiva ani încoace, dar și către sejururi de weekend în stațiunile montane și balneare, destinații tradiționale de toamnă.

HiSky introduce trei noi rute, cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă

Operatorul aerian HiSky anunţă extinderea operaţiunilor din hub-ul deschis la Bucureşti, cu trei noi rute, începând de la finalul acestui an, către Belgia, Irlanda şi Spania.

Reportaj din Deltă: Dezastrul lăsat în urmă de bărcile rapide

Operatorii turistici din Delta Dunării critică autorităţile din cauza lipsei sancţiunilor pentru conducătorii ambarcaţiunilor care folosesc viteze excesive pe canalele şi lacurile din Rezervaţie şi aduc astfel mediului prejudicii pe termen lung, apreciindu-le drept „catastrofale”, scrie Agerpres.

ANPC pregătește sezonul de iarnă cu programul prin care operatorii din turism pot cere singuri controale

ANPC a lansat programul „ANPC la munte și la mare” prin care operatorii economici din sectorul de turism pot solicita controale din partea inspectorilor pentru a se pregăti pentru sezonul vacanțelor din sezonul rece.

Turiștii străini evită litoralul românesc. Care ar putea fi cauzele unui sezon estival slab

În iulie și august 2022, cifra turiștilor străini care au sosit pe litoralul românesc este foarte scăzută, confirmand faptul că sezonul a fost unul slab. Specialiștii în turism au câteva explicații.

Destinații exotice care fac cu ochiul românilor. Topul țărilor îndepărtate în care călătoresc

În 2022, mai multe țări din lume au renunțat la restricțiile impuse de coronavirus și și-au schimbat abordările față de acesta. COVID-19 a devenit, astfel, o parte gestionabilă a vieții noastre. Iată care sunt comportamentele românilor cu privire la zborurile pe distanțe lungi și vacanțele de lungă durată.

Traseul care străbate 10 judeţe din ţară | Via Transilvanica a fost inaugurat oficial

Via Transilvanica a fost pentru câteva ore principalul punct de atracție pentru amatorii de călătorii și sporturi în aer liber. Cel mai mare proiect de turism din țara noastră s-a lansat oficial la Alba Iulia, cu sprijinul a doi frați îndrăgostiți de peisajele pitorești din Munții Bucovinei.

Consiliul Judeţean Dolj a lansat strategia de turism a judeţului până în anul 2027

Consiliul Judeţean Dolj a lansat, joi, strategia pentru dezvoltarea turismului în judeţ şi pentru promovarea în acest domeniu, care vizează principalele direcţii de acţiune până în anul 2027.

Comuna din Vaslui devenită atracție turistică. Are sat de vacanță, parcuri noi și piscină

Localitatea vasluiană Pădureni s-a schimbat radical în ultimii ani datorită fondurilor europene. Au fost atrase finanțări de peste zece milioane de euro, iar o treime din bugetul local provine din turism.

Începe modernizarea check-in-ului de la Aeroportul Otopeni. Sistemul de preluare a bagajelor era vechi de 20 de ani

Compania Națională Aeroporturi București va demara modernizarea sistemului de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de plecări la Aeroportul Otopeni, actualele echipamente fiind vechi de aproape două decenii. Lucrările vor dura doi ani.

Italia te plătește ca să o vizitezi: Călătoria cu trenul este gratuită pentru această regiune

O regiune din nord-estul Italiei acoperă costul biletelor de tren ale turiștilor care vin în vizită, pentru a promova călătoriile sustenabile, potrivit CNN. Promoția este valabilă de acum până la 31 mai 2023.

Compania aeriană care vrea să introducă avioane electrice pentru zborurile pe distanțe scurte

United Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, a dezvăluit planurile sale despre o potențială flotă de avioane electrice. Gigantul din aviație este optimist cu privire la acest demers și proiectează că ar putea avea zboruri comerciale electrice până la sfârșitul acestui deceniu, mai ales pe rutele scurte.

Schiatul în Austria va deveni semnificativ mai scump în această iarnă

Preţurile pentru instalaţiile de transport pe cablu în unele staţiuni de ski din Austria vor fi cu peste 10% mai mari la iarnă din cauza crizei energetice, informează DPA, transmite Agerpres.

Cele mai ieftine stațiuni de schi din Europa. Un sejur de o săptămână costă 2.000 de lei

Pasionații de schi se orientează deja către destinația ideală pentru un concediu de iarnă petrecut pe pârtie, iar alegerea este cu atât mai grea ținând cont că Europa nu duce lipsă de stațiuni.

Forța dolarului față de euro stimulează cererea pentru Europa în SUA

Analiștii din industrie spun că puterea dolarului a contribuit la creșterea cererii deja uriașe pentru Europa în rândul turiștilor americani în această vară, în timp ce agenții de turism încă îl folosesc ca instrument de vânzare pentru acele vacanțe întârziate pe Bătrânul Continent. Din mai până în iulie, când dolarul a început să-și revină față de euro, vânzările din SUA către Europa au crescut cu 113% față de creșterea de 43% a rezervărilor Europei către SUA.

Hotelierii europeni cer reducerea prețurilor mari la energie

The instructions for the drug say that Female Viagra medicine is not for children under 18 and pregnant women. And women who want to get pregnant should also give up the drug. In other cases, female Viagra is not able to harm, its active ingredient sildenafil is well researched and has been used in medicine for decades.

Acțiuni pentru obținerea unor prețuri accesibile la energie care să permită sectorului să supraviețuiască în această iarnă. Aceasta este cererea urgentă adresată de către asociația hotelierilor europeni HOTREC liderilor Uniunii Europene pentru a salva de la faliment mii de afaceri de ospitalitate din întreaga Europă.

Navele de croazieră își simplifică protocoalele COVID pentru a face față iernii

Costa Cruises, Norwegian Cruises Line, Royal Caribbean sau Celestyal Cruises, sunt unele dintre companiile de transport maritim care își modifică protocoalele COVID pentru a îmbunătăți experiența pentru sezonul toamnă-iarnă și o fac prin simplificarea măsurilor și chiar eliminând cerințele înainte de îmbarcare. MSC Croaziere făcuse deja modificări pentru pasagerii care se îmbarcau în Statele Unite și, de asemenea, pentru Carnival Cruises.

Sectorul turistic din Spania spune că veniturile în sezonul estival au depăşit nivelul din 2019

Spania, a doua destinaţie turistică mondială înaintea pandemiei, a cunoscut în acest an o „vară superbă”, în condiţiile în care veniturile au depăşit nivelul anterior pandemiei, în pofida pierderilor provocate de inflaţie, a anunţat marţi organizaţia patronală din sectorul turistic spaniol, Exceltur, transmite AFP.

Japonia şi-a redeschis graniţele pentru turişti după mai bine de doi ani de restricţii anti-COVID

Japonia şi-a redeschis marţi graniţele pentru vizitatorii străini, ridicând complet restricţiile sanitare anti-COVID în vigoare de aproape doi ani şi jumătate, relatează AFP.

PRESA EXTERNĂ

Portugal wants to increase airport fees – here’s how and when it could affect your trip

Portugal’s airport authority has proposed raising airport fees by an average of 11 per cent in 2023.

Opponents, including Ryanair, have slammed ANA Aeroportos de Portugal’s proposal, saying it will harm the country’s tourism recovery efforts.

If approved, the tax hike could result in higher flight prices for passengers.

Morocco lifts its final COVID restrictions: Everything you need to know to plan your trip

Morocco has lifted its remaining COVID-19 travel restrictions. As of 30 September 2022, visitors no longer need to present a vaccine pass or PCR test to enter the country.

However, a passenger health form must still be completed before entry.

After banning international flights and ferry services amid November 2021’s omicron outbreak, Morocco lifted its ban on international flights and reopened to tourists on 7 February 2022.

Travelport delivers more content, made simple with a wider range of options from travel brands on Travelport+

Travelport, a global technology company that powers bookings for hundreds of thousands of travel suppliers worldwide, announced several new supplier connections are delivering more content to travel retailers on Travelport+. Travelport’s new and expanded agreements with Booking.com and Hertz will now bring more options for accommodation rates and car rentals to retailers using Travelport+, and Travelport-connected agencies will also gain access to more options from Air France-KLM and Lufthansa Group NDC content at the end of 2022.

Ryanair CEO foresees higher fares

Ryanair’s bookings for the autumn mid-term and Christmas holidays are ahead of pre-COVID levels and it sees average fares rising by more than expected for the financial year to end-March, chief executive Michael O’Leary stated recently.

Travel agency services market to reach USD 407.7 Bn in 2022

The global travel agency services market is projected to reach a valuation of USD 407.7 Bn in 2022. Sales are projected to increase at a 11.5% CAGR, with the market size reaching USD 510.0 Bn by 2032. These insights are based on a report on Travel Agency Services Market by Future Market Insights (FMI).

 

Mihaela Vidovici
Consilier ANAT

Răspunde