PRESA INTERNĂ
Cum vrea ministerul Turismului să atragă turiștii străini în România
România vrea să devină o destinație turistică internațională, un obiectiv anunțat de Constantin Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului. Acesta a expus una dintre măsurile prin care România are de gând să atragă turiști străini.
Combaterea turismului „la negru” – motiv de dispută între Claudiu Năsui şi hotelierii de pe litoral
Claudiu Năsui este acuzat de Fedetaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) că ar fi încurajat turismul „la negru” atât timp cât a deţinut funcţia de ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
MAT: Închirierea unui apartament în regim turistic necesită certificat de clasificare
Persoanele care închiriază apartamente în regim turistic trebuie să obţină un certificat de clasificare din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), potrivit unui comunicat remis joi de ministerul de resort.
Reducerea restricţiilor legate de pandemia de Covid-19 a făcut ca industria de transport aerian să privească cu optimism la anul 2022, însă conflictul militar dintre Rusia şi Ucraina a aruncat o mare umbră asupra aşteptărilor de redresare a industriei de turism şi a companiilor aeriene din Europa şi SUA, susţine analistul eToro, Bogdan Maioreanu.
Situaţia din Ucraina este un risc major pentru noi pentru că, din punct de vedere al unui turist din vestul Europei sau din alte zone de pe glob, distanţele sunt mici între graniţa de nord sau de est şi sudul ţării, a afirmat vineri Bogdan Papuc, director executiv Asociaţia de Ecoturism din România.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) asigură culoare de transport în interiorul Uniunii Europene sau către state în care membrii ANAT operează curse charter, pentru a putea ajuta la reunirea cât mai multor familii afectate de războiul din Ucraina, a anunţat marţi organizaţia.
Revista presei comunicat ANAT 1 martie 2022 – ANAT – Facem punte catre cei dragi!
Asociaţia de Ecoturism din România (AER) recomandă o abordare mai ţintită a tichetelor de vacanţă, astfel încât acestea să fie folosite în extrasezon atunci când, mai ales în zona rurală, multe pensiuni sunt goale.
Valoarea voucherelor de vacanţă pentru mediul privat poate ajunge până la şase salarii minime pe economie, întreaga sumă poate fi deductibilă şi nu se plătesc contribuţii sociale pentru contravaloarea lor, a declarat, luni, la evenimentul Forumul Business organizat la Piteşti, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, scrie Agerpres.
Numărul turiştilor străini care au venit în România, mai mare cu 56,5% în ianuarie
Referitor la sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (78,1% din total turişti străini), iar dintre aceştia 69,8% au sosit din ţările Uniunii Europene, scrie Agerpres.
10.000 de persoane au vizitat Târgul de Turism al României de la ROMEXPO
În perioada 24 – 27 februarie, ROMEXPO a organizat ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României. În cele 4 zile de eveniment, #TTR2022 a fost vizitat de 10.000 de pasionaţi de călătorie.
Lucia Morariu, fondatoarea şi proprietara agenţiei de turism Eximtur, afirmă că, dacă ar fi premierul României, ar avea grijă să schimbe organizarea instituţiei care se ocupă de turism.
Judeţul Harghita vrea să mizeze pe investiţii în turism şi agricultură bio şi vrea să atragă cât mai multe afaceri mici şi medii, în condiţiile în care populaţia judeţului de circa 310.000 de locuitori limiteaza atractivitatea în cazul marilor investiţii cu mii de locuri de muncă.
Câți bani se vor „toca” din PNRR pentru cele 12 rute culturale și turistice
Potrivit informațiilor oficiale furnizate de către ministrul Dan Vîlceanu, ”toate investițiile pe această componentă se ridică la 103,5 milioane de euro. Investiția pentru reabilitarea și promovarea a 12 rute turistice și culturale presupune două tipuri de intervenții: promovarea a 300 de obiective turistice/culturale și restaurarea a 225 de obiective. Se estimează că până la finalul acestui an vor fi selectate 225 de situri ce urmează să fie restaurate și vor fi semnate contractele pentru reabilitarea și promovarea acestora.
Grecia a primit 14,7 milioane de turiști în 2021, jumătate din 2019
Sectorul turismului din Grecia a înregistrat o redresare clară în 2021, cu o creștere de 99,4% față de anul precedent. Mai exact, a înregistrat un total de 14,7 milioane de vizitatori internaționali, dublu față de 7,3 milioane de înregistrate cu un an înainte, dar mai puțin de jumătate din cei peste 31 de milioane de vizitatori din 2019, potrivit datelor publicate marți de Banca Greciei.
OMT și OMS cer înlocuirea restricțiilor cu o politică de risc
Restricțiile de călătorie nu oferă nicio valoare adăugată și contribuie la persistența tensiunilor economice și sociale, potrivit Organizației Mondiale a Turismului (OMT) și Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Liderii ambelor agenții a Națiunilor Unite, Zurab Pololikashvili și, respectiv, Tedros Adhanom Gebreyesus, s-au întâlnit săptămâna aceasta la Geneva, locul în care se află sediul OMS, și au ridicat necesitatea înlocuirii acestor limitări cu politici care să țină cont de riscuri, fiind susținute de dovezi și sunt adoptate în mod specific fiecărui context.
Turismul rusesc, aproape de o „catastrofă” din cauza sancțiunilor occidentale
Industria turistică din Rusia, care se recupera lent după lovitura suferită de pandemia de coronavirus, se confruntă acum cu o provocare şi mai mare în urma sancţiunilor europene impuse ţării după ofensiva militară rusă din Ucraina.
Într-o declarație consemnată de agenția TASS, miliardarul rus Alexey Mordashov spune că „nu am fost niciodată apropiat de politică”. TUI este una dintre cele mai mari firme de turism ale lumii, cu sediul în Germania.
PRESA EXTERNĂ
Dubai removes PCR test requirement for tourists
Fully-vaccinated tourists arriving in Dubai will no-longer need to show a negative PCR test as the emirate loosens Covid-19 travel restrictions. Instead, passengers will only be required to present an approved vaccination certificate, complete with QR code. However, PCR requirements will remain in place for unvaccinated travellers, who will need to provide a negative PCR test conducted within 48 hours of departure.
Mordashov steps down from Tui Group role
Alexey Mordashov has resigned his position on the supervisory board of Tui Group after being sanctioned by the European Union. By some estimates the second richest man in the country, he has been hit by restrictions along with dozens of other wealthy Russians. Sanctions can include an asset freeze on funds and assets held in the European Union, as well as travel bans on individuals.
Russian invasion triggers a spike in flight cancellations
The latest data from ForwardKeys reveals that Russia’s invasion of Ukraine prompted an instant spike in flight cancellations to and from Russia. On 25th February, the day after the start of the invasion, every booking that was made for travel to Russia was outweighed by six cancellations of pre-existing bookings. The source markets exhibiting the highest cancellation rates, in order of volume, were Germany 773%, France 472%, Italy 152%, the UK 254%, India 285% and Turkey 116%.
Uber Launches Uber Explore, a New Way To Explore In-Destination Attractions
March 1, Uber launched its newest expansion: Uber Explore, a new way to browse and book attractions while in a destination, whether it be something as simple as dinner reservations or museum exhibits, concerts and more.
