REVISTA PRESEI – TURISM

12
Noi
2021

PRESA INTERNĂ

Revista presei comunicat de presa ANAT 8 noiembrie 2021

ANAT: Ritmul de analiză a dosarelor pentru ajutorul de la stat este prea lent

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) îşi exprimă îngrijorarea în privinţa ajutorului promis din partea statului pentru sectorul industriei ospitalităţii, întrucât ritmul de analiză al dosarelor firmelor eligibile pentru a primi sprijin este extrem de lent, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

ANAT, îngrijorată în privința ajutorului promis din partea statului pentru sectorul turismului

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) este îngrijorată în legătură cu ajutorul promis din partea statului pentru sectorul turismului, în contextul în care numărul turiștilor străini a scăzut în această perioadă cu peste 94%, iar participarea la târgurile de turism a fost anulată.

Un român din doi susţine că industria ospitalităţii din România reflectă parţial spiritul ospitalier românesc (sondaj)

Jumătate dintre români consideră că industria ospitalităţii şi a serviciilor din România reflectă spiritul ospitalier românesc doar parţial, în timp ce 30% cred că foarte puţin sau deloc, în timp ce doar 18% apreciază că „tradiţionala” ospitalitate românească nu este doar un mit, arată concluziile unui sondaj, realizat la nivel naţional de Academia de ospitalitate ohma by winsedswiss, centru licenţiat Ecole Hoteliere de Lausanne (EHL)

Patronatele din turism cer viitoarei coaliţii de guvernare reintroducerea voucherelor de vacanţă şi impozitarea tips-ului

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a elaborat un set măsuri care să fie introduse în programul viitoarei coaliţii de guvernare, printre acestea aflându-se reintroducerea voucherelor de vacanţă, finalizarea Legii turismului, fiscalizarea tips-ului începând cu 1 ianuarie 2022 şi impozitarea cu 10% din 1 ianuarie 2023.

Black Friday reduce preţul vacanţelor din 2022; turoperatorii se întrec în discounturi de până la 70%

Târgurile online organizate între 12 şi 16 noiembrie 2021 de mai toate agenţiile de turism prezente pe piaţa locală aduc românilor dornici de vacanţe, după aproape doi ani pandemici, oferte pentru toate sezoanele, gusturile şi toate buzunarele, unele reduse şi cu 70%, mai ales că perioada se suprapune cu Black Friday, cea mai aşteptată „sarabandă” a reducerilor.

A fost actualizată lista ”semafor”: care sunt principalele modificări

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi, 11 noiembrie 2021, Hotărârea nr. 102 care prevede actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat.

Listă țări cu risc epidemiologic ridicat

Black Friday la vacanțe pe litoralul românesc: cât costă o noapte de cazare

Românii își pot achiziționa sejurul la mare, în stațiunile autohtone, pentru vara 2022 cu reduceri de până la 59%, anunță touroperatorul Litoralulromanesc.ro, care subliniază că acestea sunt cele mai mari discounturi din an, pentru că la pachetele deja reduse de Early Booking se calculează și reducerile acordate cu ocazia campaniei de Black Friday. Astfel, în perioada 11-14 noiembrie, românii pot alege din mii de pachete turistice la hotelurile din portofoliul Litoralulromanesc.ro.

Primul hotel afiliat la Hilton în Brașov se deschide în 2023

Venus Crown Residence Estate va deschide un hotel DoubleTree by Hilton în Brașov, Romania ce va fi operat printr-un contract de management cu Hilton. Hotelul DoubleTree by Hilton Brașov va avea 150+ camere și este estimat să fie inaugurat în vara anului 2023.

Vola.ro a lansat serviciul de rambursare rapidă a zborurilor anulate sau amânate

Restricțiile impuse de pandemia de coronavirus și perturbările în orarul companiilor aeriene continuă să afecteze planurile multor călători din întreaga lume, iar teama că zborul poate fi anulat sau amânat și că banii nu mai pot fi recuperați persistă încă în rândul turiștilor români, deși restricțiile sunt tot mai puține. Conform specialiștilor Vola.ro, temerile acestea au un fundament solid: unul din trei zboruri a suferit modificări de orar sau chiar anulări în ultimul an, iar călătorii afectați de aceste schimbări au fost nevoiți să aștepte, în medie, între 30 și 60 de zile pentru rambursare din partea companiei aeriene. În acest context, pentru a veni în sprijinul clienților săi, Vola.ro lansează serviciul Fast Refund, cu ajutorul căruia pasagerii aflați în astfel de situații își pot primi banii numerar în maximum 7 zile.

Revelionul în Malta, mai accesibil pentru români decât Valea Prahovei

Revelionul în Malta are un preț mai accesibil pentru români decât ofertele de pe Valea Prahovei. Turoperatorul Malta Travel a lansat ofertele pentru petrecerea vacanței de Anul Nou, în Insula de Miere, iar prețurile pornesc de la 350 de euro, de persoană, pentru cinci nopți de cazare cu mic dejun, în perioada 28 decembrie – 2 ianuarie, bilet de avion dus/ întors cu charter Air Malta, bagaj de cală de 20 kg și bagaj de mână de până la 10 kg.

Vacanță de iarnă în Bulgaria: vor cere bulgarii certificat verde pentru accesul pe pârtii?

Mai puțin de o lună ne desparte de începutul oficial al iernii, iar în anumite zona montane deja a început să se aștearnă un strat nou de zăpadă. Bineînțeles, mulți dintre noi se gândesc la o vacanță de iarnă, la schi, una dintre destinațiile căutate fiind la vecinii noștri bulgari. Însă mulți turiști se întreabă care vor fi regulile de acces în stațiunile turistice. Ministrul Turismului din Bulgaria a făcut câteva precizări în acest sens.

Asociaţia Naţională Agenţiilor de Turism din Turcia estimează că anul viitor numărul românilor care merg în vacanţă  în această ţară va depăşi cifrele din 2019

Un număr de 763.000 de turişti romani au mers în vacanţă în Turcia în 2019, iar anul viitor această cifră va fi depăşită, a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa din România Cuneyt Tansu Demir, prim-consilier al presedintelui Tursab, Asociaţia Naţională Agenţiilor de Turism din Turcia, caree reuneşte aproximativ 12.000 de agenţii de turism din Turcia.

Israelul va permite grupurilor de turişti străini să intre în țară fără a fi vaccinați anti-COVID-19 cu a treia doză

Israelul va permite grupurilor de turişti străini să intre în ţară fără condiţia vaccinării anti-COVID-19 cu a treia doză. Turiştii străini vor putea astfel călători în Israel chiar dacă au trecut mai mult de şase luni de la vaccinarea cu a doua doză.

Liber la călătorii într-una dintre cele mai frumoase țări ale lumii

După 20 de luni de restricții din cauza pandemiei, Cuba se redeschide din nou și se pregătește să reducă restricțiile de călătorie la 15 noiembrie, eliminând necesitatea testelor pentru coronavirus pentru turiștii vaccinați.

Cuba elimină, de asemenea, carantina obligatorie pentru toți vizitatorii, cu excepția cazului în care aceștia contractează COVID-19 în timpul călătoriei lor.

Premieră în Banat. A apărut harta de cicloturism a judeţului Timiş. Se pot descoperi trasee inedite

A fost lansată, în premieră, prima hartă de cicloturism a judeţului Timiş. Bicicliştii vor avea la dispoziţie trasee spectaculoase, pe care le vor putea străbate pe două roţi. Mersul pe bicicletă, o activitate tot mai căutată şi apreciată în ultimii ani, reprezintă din punct de vedere turistic un factor care poate contribui la dezvoltarea unor zone. Astfel, Consiliul Judeţean şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului, au realizat în premieră o hartă pentru biciclişti, în colaborare cu Liman Bike, Asociţia Velocitas şi Clubul Sportiv Gratzu.

Cum s-au folosit banii europeni în comuna lui Brâncuși. Proiectele care au avut întâietate n-au valorificat moștenirea culturală

De la țăranul român, la zeu universal – este doar una dintre formulele care îl descriu pe sculptorul Constantin Brâncuși, unul dintre românii care au schimbat lumea. S-a născut la Hobița, comuna Peștișani, județul Gorj. Banii europeni ar fi fost o sursă bună pentru a pune în valoare simbolul universal Brâncuși, dar autoritățile locale nu l-au considerat a fi o prioritate. Au decis, în schimb, să investească în infrastructura de bază: drumuri, apă și canal.

Oradea se promovează ca și destinație de city break. Brandul și numele orașului, decorate pe două aeronave

Primăria Oradea investește aproape 300.000 euro într-o campanie care presupune decorarea a două aeronave „cu numele şi brandul oraşului”, pe fuzelaj, dar şi în interior, pe compartimentele de bagaje.

Când se redeschide staţiunea montană Borşa pentru pasionaţii de schi. Facilitățile anunțate de primar

Staţiunea montană Borşa va funcţiona la jumătate din capacitate până la finalizarea lucrărilor la telegondolă şi a celor două pârtii de schi olimpice. Se preconizează să fie redeschisă turiştilor de la 1 decembrie, a declarat primarul Sorin Timiş.

Peste 65 milioane euro au fost acordate fermierilor din Transilvania pentru a dezvolta facilități de producție și a asigura alimente de bază pentru hotelurile și pensiunile din zonă

Pe măsură ce turismul mondial evoluează, se vehiculează tot mai des că sustenabilitatea ar putea fi unul dintre elementele cheie care să stea la baza redresării economice post-pandemie în industria turismului. Un raport Euromonitor arată că România se află pe locul 28 în lume în ceea ce priveşte sustenabilitatea turismului, însă la anumite aspecte, precum sprijinirea comunităților locale, suntem încă departe de a ne fi atins potențialul maxim. Strategii precum „de la fermă la furculiță” sunt momentan prea rar implementate la nivel național.

Cele șapte predicții ale Booking.com pentru revenirea călătoriilor în 2022

Modul de a călători a fost redefinit în ultimul an și jumătate cu schimbări drastice care ne-au condus la o „nouă normalitate” care continuă să evolueze. O relație din ce în ce mai profundă și mai complexă cu tehnologia, o mai mare conștientizare a impactului activității umane asupra planetei și forțelor reînnoite de a lua parte la mișcările sociale importante ale timpului nostru au făcut ca lumea să pară mai mică. Pentru a explora acest val de optimism, Booking.com a comandat un studiu curpinzător pe un eșantion de peste 24.000 de persoane care călătoresc din 31 de piețe, combinându-l cu datele și cunoștințele sale pentru a prezice modul în care călătoriile vor continua să se redefinească în 2022.

Piețele hoteliere din Germania, Spania și Grecia vor fi primele care își vor reveni

Piețele hoteliere din Germania, Spania și Grecia vor fi mai dinamice în fața unei redresări rapide. Acest lucru se deduce din sondajul realizat vara trecută de compania imobiliară Tranio în colaborare cu târgul de investiții hoteliere IHIF (International Hotel Investment Forum), privind impactul pandemiei asupra sectorului european din martie 2020, concentrându-se pe ceea ce se poate aștepta de la piață în viitor. La studiu au participat 160 de profesioniști din industrie, majoritatea hotelieri sau agenți imobiliari (59%), urmați de operatorii hotelieri (16%) și investitori (13%), precum și de consilieri, profesioniști și jurnaliști.

Țările încep să pună o dată de expirare certificatului de vaccinare

Datele Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) dezvăluie cât mai multe țări înregistrează rate mari de infecție în ultimele șapte și paisprezece zile, așa că autoritatea sanitară sugerează evitarea călătoriilor în aceste teritorii, mai ales celor care nu sunt vaccinați cu schema completă sau nu au trecut prin boală. În fața acestui nou val de COVID, există țări care încep să pună o dată de expirare pe certificatele de vaccinare, o veste foarte proastă pentru călătoriile care începuseră deja să fie reactivate în această vară. Austria tocmai a redus valabilitatea documentului: de la un an la nouă luni, ceea ce înseamnă că nu va mai fi valabil pentru primii cetățeni vaccinați.

ECDC recomandă să nu se călătorească în majoritatea țărilor UE

La doar câteva săptămâni distanță de sărbătorile de iarna 2021/22, situația epidemiologică cauzată de COVID-19 a început să se agraveze în rândul țărilor Uniunii Europene, generând riscuri si incoveniente pentru cei care plănuiesc să călătorească într-un alt stat membru al blocului. Cea mai recentă actualizare a hărții de la Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), realizată joi, 4 noiembrie, arată că mai multe țări înregistrează rate mari de infecție în ultimele șapte și paisprezece zile, așa că autoritatea sanitară sugerează evitarea călătoriilor către aceste teritorii celor care nu sunt imunizați cu schema completă de vaccinare sau care nu au avut boală.

Redeschiderea pieței de aviație Europa-SUA reactivează o afacere de 2.417 M €

După aproape 20 de luni, ieri s-a redeschis cea mai profitabilă piață internațională din lume, cu acces deplin pentru călătorii care zboară între Statele Unite și principalii săi parteneri comerciali din Europa. Este, fără îndoială, de când a început pandemia care a lăsat la sol aproape toată industria de transport aerian, cel mai mare pas către redresarea sa datorită dimensiunii și productivității acestui coridor aerian, cel mai aglomerat din lume. Principalele companii aeriene de pe ambele maluri ale Atlanticului de Nord se așteaptă și își doresc ca cererea acumulată să genereze imediat, în ultimele două luni ale anului, volumul extraordinar de afaceri atins în noiembrie și decembrie 2019, când au încasat venituri de circa 2,8 miliarde de dolari (2.417 M€), conform numerelor OAG. Totuși, va fi posibil acest lucru? Capacitatea de transport aerian programată este o informație cheie de analizat, potrivit experților de la firma internațională de informații în domeniul aviației.

Air France va opera până la 122 de zboruri săptămânale către 11 destinații din Statele Unite

Vești minunate pentru cei care își doresc să călătorească către Statele Unite ale Americii, având ca punct de plecare sau escală un stat parte din Schengen. Începând din 8 noiembrie 2021, călătorii internaționali vaccinați, inclusiv cetățenii europeni, vor putea zbura din nou spre America. Decizia de ridicare a restricțiilor de călătorie, care se aplicau de peste 18 luni, a dus la o creștere semnificativă a rezervărilor la Air France, în special pe rutele New York, Miami și Los Angeles, pentru călătoriile din noiembrie și pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Amsterdam va interzice construirea de noi hoteluri

Amsterdam a anunțat săptămâna trecută că va respinge orice nouă cerere de a construi un hotel în cea mai mare parte a orașului, într-o nouă încercare de a reduce presiunea turistică asupra capitalei olandeze. Primăria va recurge la un instrument administrativ, regulamentul municipal de arendă funciară, pentru a opri demararea de noi hoteluri, măsură care va împiedica deschiderea celor aproximativ 20.000 de camere de hotel pentru care exista spațiu în limitele municipale. Amsterdam are în prezent 533 de hoteluri, cu aproximativ 40.000 de camere în tot municipiul.

Virgin Galactic a vândut circa 100 de bilete pentru o călătorie în spaţiu, la preţul de 450.000 de dolari fiecare

Compania de turism spaţial Virgin Galactic a anunţat luni că a vândut din august circa 100 de bilete pentru o călătorie în spaţiu, la preţul de 450.000 de dolari fiecare, informează AFP.

PRESA EXTERNĂ

Pre-pandemic levels of European travel will not be achived until 2024

Although European travel demand is poised for a major recovery due to the high vaccination rates in Europe, volumes are still far from the pre-pandemic days which are not expected to be surpassed until 2024. The most recent edition of the ‘European Tourism Trends & Prospects quarterly report from the European Travel Commission (ETC) continues to monitor the COVID-19 impact on the sector, examining how travel activity is rebounding amid the current wave of infections and ongoing vaccination programmes.

Amadeus signs Delta distribution deal

Amadeus and Delta Air Lines have announced a new global distribution agreement, providing travellers with a full range of options via the Amadeus Travel Platform for enhanced retailing.

Through this new value-based distribution agreement, Amadeus-connected travel sellers will have access to the full range of Delta’s products thanks to an optimised shopping display that provides expanded product options on all flights including attributes and ancillary services.

Travel tech body calls for further action against Google

A travel body representing global distribution systems and online travel agencies has called for further action against Google, after a European court upheld a €2.42 billion fine imposed on the tech giant.

The General Court of the European Union has dismissed an appeal by Google, which was fined in 2017 by giving its own shopping recommendations an illegal advantage in search results.

The European Commission said Google had unfairly directed visitors to Google Shopping, to the detriment of competitors.

Europe’s most epic train journeys: Dance the night away on board a mobile jazz club from Rotterdam to Berlin

From spectacular Alpine viaducts to mobile all-night jazz discos, Monisha Rajesh takes in some of the sights and sounds of Europe’s epic train journeys – a world away from the daily commute

Mihaela Vidovici
Consilier ANAT

Răspunde