Conducerea asociației a dispus constituirea unei celule permanente, care urmăreste cu atenție desfașurarea evenimentelor și acționează în sprijinul turiștilor și al agențiilor partenere.
Până acum s-a luat legătura cu mai mulți angajați ai Omnia Turism și cu noua conducere executivă, s-a solicitat autorităților îndepărtarea de către Poliție a sigiliului aplicat pe sediul agenției. De luni seara este posibil accesul în incintă dar, din păcate, marți angajații nu a fost prezenți la sediu pentru a da informații turiștilor despre vacanțele achiziționate.
În prezent celula permanentă continuă să:
– strângă informații despre situația grupurilor Omnia Turism aflate în străinătate și să ajute la identificarea de soluții pentru repatrierea turiștilor, în caz de nevoie
A fost soluționată deja situația unui grup aflat în Egipt, cu sprijinul direct al domnului Hamdy Saleh, partenerul local, bun cunoscător al pieței românești
– rezolve repatrierea unui grup aflat în Thailanda
– identifice, pentru grupurile care au plecări în următoarele zile, dacă serviciile turistice sunt plătite (de exemplu, biletele de avion) și cum pot fi completate serviciile neplătite, astfel încât grupul să poată efectua sejurul în condiții normale
– informeze turiștii păgubiți cum să întocmească dosarul de daună și cum să îl depună la asigurator
– adune informații de la partenerii Omnia Turism și să le ofere consultanță juridică
– îndrume angajații Omnia Turism, cu care este în legatură, să reia activitatea, astfel ca aceștia să ofere informații clienților și partenerilor agenției, prin site-ul www.omnia-turism.ro și la sediul propriu
– țină legătura cu autoritățile
Contact celulă permanentă: office@anat.ro, (+40)213.21. 19.08, mobil: (074) 905-0585 sau 0749.050.584
Liviu Moraru,
Secretar general ANAT
