Revista presei – turism

28
Sep
2017

ANAT: Până la finalul lunii iulie s-au vândut sejururi cu vouchere de vacanţă de numai 10,3 milioane euro, sub aşteptări

România a atras un sfert din fondurile europene destinate investițiilor în turism

Ghidul Turistului Responsabil, lansat de Ministerul Turismului în cadrul unei campanii mondiale demarată de OMT

Republica Moldova intră în top 10 turişti străini în România

 

Știrile săptămânii pe larg:

ANAT: Până la finalul lunii iulie s-au vândut sejururi cu vouchere de vacanţă de numai 10,3 milioane euro, sub aşteptări

Valoarea sejururilor vândute pe baza voucherelor de vacanţă se situează sub aşteptări, până la finalul lunii iulie fiind de numai 10,3 milioane de euro, întrucât acestea se acordă în prezent numai în sistemul privat, a anunţat duminică patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).

Ghidul Turistului Responsabil, lansat de Ministerul Turismului în cadrul unei campanii mondiale demarată de OMT

Ministerul Turismului lansează, miercuri, la nivel național, Ghidul Turistului Responsabil, în cadrul campaniei demarate de Organizația Mondială a Turismului (OMT), #TravelEnjoyRespect, în contextul sărbătoririi Zilei Mondiale a Turismului, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort.

România a atras un sfert din fondurile europene destinate investițiilor în turism

România a atras un sfert din fondurile europene destinate investițiilor în turism, respectiv 25,2 milioane euro, reiese din declarațiile comisarului european Corina Crețu, conform unui comunicat de presă al reprezentanței Comisiei Europene.

Turismul din România, în atenţia Comisiei Europene

Ieri, în cadrul unei întâlniri la Bruxelles, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, şi ministrul turismului din România, Mircea Dobre, au discutat despre proiectele cu finanţare europeană din sectorul relevant. România prezintă un potenţial major de creştere mai ales în domeniul serviciilor de turism locale.

Constanța: Ministrul Turismului spune că se discută despre dreptul de preempțiune al hotelierilor la închirierea plajelor

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat luni la Constanța, la sfârșitul sesiunii de dezbateri publice pe textul noii legi a turismului, că există o propunere ca hotelierii de pe litoral să aibă drept de preempțiune la închirierea sectoarelor de plajă pentru a le oferi astfel turiștilor servicii complete.

Ministrul Turismului: Turiştii care intră în mare când e steag roşu arborat ar trebui amendaţi

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre este de părere că turiştii care intră în apele mării când steagul roşu care interzice scăldatul este arborat, ar trebui amendaţi, iar acest fapt ar putea fi cuprins în legea turismului, aflată acum în dezbatere publică.

Ministrul Turismului s-a făcut de râs: a „mutat“ casa lui Ion Creangă în Botoşani

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a făcut o gafă la o dezbatere publică ţinută la Piatră Neamţ, el „mutând” casă lui Ion Creangă din judeţul Neamţ în Botoşani, potrivit stiri-neamt.ro. În momentul în care o participanta la dezbatere s-a prezentat că fiind din judeţul Botoşani, Mircea Titus Dobre şi-a amintit că un mare scriitor are o casă memorială acolo: „Aveţi casă lui Ion Creangă pe acolo, nu?”

Șeful ANPC Constanța, Horia Constantinescu, ironii la adresa ministrului Turismului: „Sunt un nemernic că am filmat lucruri care nu trebuia aflate”

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, este ultimul membru al Executivului care s-a arătat deranjat de “tam-tam-ul” cu care comisarul șef al Protecției Consumatorilor, Constanța, Horia Constantinescu, a efectuat controalele, în timpul sezonului estival, în hotelurile și restaurantele de pe litoral.

Hotelierii de pe litoral propun înfiinţarea unei agenţii guvernamentale pentru a aduce forţă de muncă din străinătate, în special din Asia

Hotelierii de pe litoral propun înfiinţarea unei agenţii guvernamentale pentru a aduce forţă de muncă din străinătate, în special din Asia, în condiţiile în care se confruntă cu o criză de personal deoarece mulţi români au plecat să lucreze peste graniţă.

Dragoş Răducan (FPTR): Turismul balnear a crescut în acest an cu 18-20 la sută; turismul de litoral cu 10-12 la sută

Turismul balnear a înregistrat în acest an o creştere de 20 la sută, în timp ce turismul de litoral a avut o creştere de 10-12 la sută comparativ cu anul trecut, spune prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan.

Surpriză în topul turiştilor străini care vin în România: moldovenii întră în top 10

Peste 1,2 milioane de turişti străini au venit în România în primele şase luni din acest an, în creştere cu 10,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Cei mai mulţi sunt din Germania, Israel şi Italia. Surpriza în top zece o reprezintă turiştii din Republica Moldova.

Brașov: Cel mai bătrân stejar din România, de peste 900 de ani, celebrat și în acest an

Cel mai bătrân stejar din România, în vârstă de peste 900 de ani, potrivit specialiștilor, va fi sărbătorit sâmbătă, printre evenimente numărându-se un concurs de alergare, un târg de produse tradiționale, un atelier de bricolaj și o proiecție de filme documentare despre natură.

Cum arată cascada Bigăr după ce a fost redeschisă după o investiţie masivă. A fost declarată cea mai frumoasa din lume

Cascada Bigăr, desemnată în urmă cu patru ani drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume, îşi întâmpină acum vizitatorii cu un traseu turistic accesibil, ce permite coborârea în siguranţă până la baza căderii de apă.

Filmul Sibiu 825 va deschide oficial Astra Film Festival 2017

Filmul Sibiu 825, în regia lui Dumitru Budrala, va avea premiera oficială în 16 octombrie, punctând deschiderea ediției a 24-a a Astra Film Festival. Proiecția va avea loc luni, in cadrul Galei de Deschidere a Astra Film Festival cu începere la ora 19:00.

Cristianul a dat aproape 265.000 de euro pe un teren de peste șase hectare pentru a construi o „mini-Românie” la intrarea în comună

Comuna Cristian a cumpărat un teren de 63.250 metri pătrați în intravilanul localității de la compania Lustic Invest SA în vederea dezvoltării unui proiect turistic în această zonă aflată la intrarea în comună dinspre Brașov.

40 de ani de prietenie pentru cea mai longeviva asociatie care promoveaza turismul in muntii Banatului

“Numai simpla alunecare cu schiurile pe partie, numai senzatia ca esti aproape sa iti depasesti limitele, numai succesul primei incercari de a infrunta partia de unul singur sunt suficiente ca sa te simti liber si rupt de toate greutatile din lume. Ai vazut oameni tristi, deprimati sau plictisiti pe partiile de schi? in general, toata lumea are un zambet larg atunci cand ajunge la finalul partiei.”

Știri despre agenții:

Turismul balnear a revenit la viaţă. Hotelier din Băile Olăneşti: Din iunie am fost la capacitate maximă. „Am făcut investiţii şi am dezvoltat zonele de spa şi tratament.”

Staţiunile balneare din România revin în atenţia turiştilor străini şi români, în contextul în care mai mulţi actori din zonă au făcut inves­tiţii în cadrul unităţilor hoteliere. „Creşte interesul pentru aceste destinaţii datorită investiţiilor noi, creşterii gradului de confort în unităţile de cazare, precum şi dezvoltării zonelor spa şi de tratament, piscine sau aquaparcuri“, au spus reprezentanţii agenţiei de turism Eximtur.

Javier Garcia del Valle, CEO: Happy Tour: Estimăm afaceri mai mari cu 15%, am atras clienţi noi corporate şi am vândut mai multe vacanţe

Agenţia de turism Happy Tour, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă, aşteaptă afaceri mai mari cu 15% până la final de an pe fondul atragerii de noi clienţi corporate, dar şi al creşterii cererii pentru vacanţe.

120.000 de pasageri din România au fost afectați în ultimii trei ani de zborurile întârziate sau anulate

Aproximativ 120.000 de pasageri din România au fost afectați în ultimii trei ani de zborurile întârziate sau anulate, după datele colectate de AirHelp, lider mondial în obținerea de compensații pentru persoanele aflate într-o astfel de situație, nou intrat din luna septembrie pe piața din România.

Câteva sute de euro pentru un «last minute» de septembrie

De la 200 de euro în sus. Așa se vând vacanțele în această perioadă. Numite și „last minute“, dacă ești pe fază, poți prinde un chilipir în adevăratul sens al cuvântului.

Eturia estimează afaceri în creştere cu 35% în acest an, până la 11 milioane euro. Touroperatorul vrea să se extindă în online, pentru a câştiga clienţi la nivel global

Touroperatorul Eturia, specializat în vacanţe exotice, estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 11 milioane euro, în creştere cu 35% faţă de anul trecut, a declarat într-un interviu pentru News.ro Sorin Stoica, co-proprietarul companiei.

Hai într-o excursie de vis la Roma! Orașul este magnific în culorile toamnei, iar plecarea e direct din Timișoara

Agenția de Turism Ultramarin va propune o călătorie de neuitat, cu avionul, direct din Timișoara, în anotimpul culorilor, la mijlocul toamnei, pentru a vă bucura din plin de frumusețea excepțională a capitalei italiene. Unic pentru bogăția culturală, istorică și arhitecturală, orașul etern este o destinație obligatorie pentru orice călător pasionat sau doar pentru o escapadă de neuitat, pentru un weekend.

„Delta Dunării începe să fie prezentă în ofertele agenţiilor naţionale şi internaţionale”

Turismul din Delta Dunării a crescut, comparativ cu anul trecut, aşa cum ne-a declarat Laurenţiu Butuc, directorul general al Green Village din Sfântu Gheorghe. Domnia sa ne-a acordat un interviu în care ne-a povestit cum a decurs acest sezon în Delta Dunării, câţi turişti au trecut pragul complexului Green Village, dar şi de ce activităţi se pot bucura turiştii şi care sunt principalele probleme din Deltă.

Știri externe:

Bulgaria: Numărul turiştilor străini a depăşit populaţia ţării

Peste 10,6 milioane de turişti străini au vizitat anul trecut Bulgaria, o creştere de 24,3% faţă de 2008, a anunţat miercuri Institutului Naţional de Statistică (NSI), a informat publicaţia Sofia Globe.

Marea Britanie: Record de turiști străini în iulie

Peste patru milioane de turiști străini au vizitat în iulie Marea Britanie și au cheltuit 2,75 miliarde de lire sterline, ambele cifre reprezentând un record, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite BBC.

Turiștii sunt sfătuiți să nu călătorească în insula Puerto Rico devastată de uraganul Maria

Directorul Agenției de Turism din Puerto Rico, José Izquierdo, a declarat marți că descurajează călătoriile în această insulă din Caraibe ca urmare a devastărilor produse de uraganele Irma și Maria, relatează EFE.

 

Comunicatul de presă despre rezultatele sezonului estival 2017, lansat de ANAT pe 24 septembrie, a fost preluat de următoarele publicații:

ANAT: Cererea pentru vacanţe în staţiuni balneare creşte cel mai mult, cu 20% în 2017  (ZF)

Până la finalul lunii iulie s-au vândut sejururi cu vouchere de vacanţă de 10,3 milioane euro, sub aşteptări (Bursa)

ANAT: Până la finalul lunii iulie s-au vândut sejururi cu vouchere de vacanță de numai 10,3 milioane euro, sub așteptari (Wall-Street)

Vânzări în creştere pentru turismul intern în 2017. Staţiunile balneare, cel mai dinamic sector (Economica)

Staţiunea din Banat care renaşte din propria cenuşă (Business Magazin)

ANAT contrazice INS: Turismul de litoral a scăzut în această vară, nu a crescut, așa cum spun statisticile oficiale (Profit)

Stațiunea din Banat care renaște din propria cenușă (Money.ro)

Voucherele de vacanţă n-au prea ajutat turismul (Adevărul)

Vacanţele pe baza voucherelor, prea puţine  (Jurnalul)

Voucherele de vacanţă nu au adus creșteri în turism. Ce spune ANAT despre bugetari ( B1tv)

ANAT: Până la finalul lunii iulie s-au vândut sejururi cu vouchere de vacanţă de numai 10,3 milioane euro  (România TV)

Hotelierii si agentiile, nemultumite de performantele litoralului in 2017  (Trends HRB)

Herculane renaște! Încasări mai mari cu 20 la sută și locul doi în România! (Express de Banat)

ANAT: vânzări în creștere pentru turismul intern, în 2017 (Travelomania)

Pe litoral: bilanț de sezon sub așteptări (Radio România Constanța)

Stațiunile balneare, cel mai dinamic sector pentru turismul intern în 2017 (Țărăncuța Urbană)

 


Secretar General

Răspunde