Ordinul nr. 3382 din 24 februarie a.c. al Ministerului Educației Naționale privind structura anului școlar 2017-2018, între 1 septembrie 2017 – 31 august 2018, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157/02.03.2017.
Principalele prevederi, detalii aici, sunt: 35 de săptămâni de cursuri, cu 167 zile lucrătoare, programul național „Școala Altfel” – 5 zile lucrătoare consecutive stabilite de fiecare școală între 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018; condițiile în care pot fi susținute lucrările scrise semestriale, etapele naționale ale olimpiadelor școlare, examenele și evaluările naționale; condițiile în care structura anului școlar poate suporta modificări și condițiile în care sunt recuperate cursurile suspendate, datorate unor situații de urgență.
ANAT susține în fața Ministerului Educației Naționale următoarele măsuri:
- stabilirea din timp a structurii anului școlar, pentru că părinții doresc să își planifice vacanțele din timp,
- programarea descentralizată la nivel de școală a perioadei „Școala Altfel”, pentru a nu aglomera o singură perioadă,
- creșterea calității activităților turistice din „Școala Altfel” prin organizarea lor cu agențiile de turism membre ANAT,
- decalarea vacanțelor elevilor pe durata întregului sezon turistic, (pentru ca familiile cu copii școlari să poată evita prețurile de vârf prin alegerea celor mai avantajoase oferte din întregul sezon turistic, pentru ca mai puține cursuri, în special pentru școlarii mici sau examene terminale, să aibă loc în timpul căldurilor toride din iunie și pentru a scădea pe cât posibil săptămânile de școală în perioade friguroase).
