Revista presei – turism

15
Sep
2016

Turiştii străini au cheltuit 2,8 miliarde de lei în România, în primul semestru al anului

Numărul turiştilor pe litoralul românesc, în acest sezon, în creştere

Guvernul vrea să declare Munţii Făgăraş parc naţional

Potențialul economic, turistic și cultural al Sibiului, prezentat ambasadorului Marii Britanii

 

Știrile săptămânii, pe larg:

Turiştii străini au cheltuit 2,8 miliarde de lei în România, în primul semestru. Principalele motive ale sejururilor le-au reprezentat afacerile

Peste un milion de turişti străini au venit în România în primul semestru al anului, iar cheltuielile acestora s-au ridicat la 2,76 miliarde lei, potrivit datelor raportate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În semestrul I 2016 numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 1092,6 mii, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 2761,6 milioane lei.

Un sezon bun. Numărul turiştilor pe litoralul românesc, în creştere

Litoralul românesc a fost vedeta sezonului de vacanţe din acest an. A atras cu 12% mai mulţi turişti decât anul trecut. Iar reprezentanţii agenţiilor spun că un rol esenţial l-au avut investiţiile din ultimii ani şi ofertele de tip all-inclusive. Din cauza situaţiei internaţionale, mulţi români au ales să-şi petreacă vacanţele în ţară. Din datele ANAT reiese că stațiunile din sudul litoralului, care și-au îmbunătățit oferta hotelieră cu unități de patru stele, au fost preferatele turiștilor și în acest sezon.

Guvernul a aprobat demersurile pentru declararea Munţilor Făgăraş ca parc naţional. „Va deveni un Yellowstone European”

Guvernul a aprobat miercuri începerea demersurilor de declarare a Parcului Naţional Făgărăş, creându-se astfel cadrul de protecţie pentru „capitalul extraordinar de păduri şi biodiversitate” din acest areal, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer. Potrivit Executivului, actul normativ prevede etapele necesare pentru constituirea acestui nou parc naţional, care se vor derula în perioada octombrie 2016 – 2020.

Potențialul economic, turistic și cultural al Sibiului, prezentat ambasadorului Marii Britanii

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, i-a prezentat luni ambasadorului Marii Britanii în România, Paul Brummell, potențialul economic, turistic și cultural al orașului, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres. În cadrul discuțiilor avute la Primăria Sibiu, primarul i-a vorbit ambasadorului britanic despre dezvoltarea economică din ultimii 15 ani a Sibiului și faptul că acesta a crescut și prin cultură și turism, ajungând să se remarce ca oraș turistic.

Intervenţia preşedintelui ANAT, Alin Burcea, la emisiunea ”Jocuri de Putere” de la Realitatea TV, din data de 13 septembrie, minutul 2.24.18, despre sezonul 2016, fondul de garantare, vacanțele toamnei

http://www.realitatea.net/jocurideputere.html

Intervenția președintelui ANAT, Alin Burcea, în matinalul de la Realitatea TV, din data de 12 septembrie (jurnalul orei 8.00, minutul 30.02)

http://www.realitatea.net/jurnale.html

Incendii în Thassos | ANAT: Cei o mie de turiști români nu sunt în pericol

Câteva sute de turişti români, poate chiar o mie, sunt în prezent în vacanţă pe insula Thassos, afectată de incendii puternice de vegetaţie, însă se află în afara oricărui pericol pe moment, chiar dacă sunt speriaţi, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea. Thassos este o destinaţie populară printre turiştii români, iar mulţi preferă să meargă în vacanţe în perioade de extrasezon, precum luna septembrie, datorită preţurilor mici, scrie News.ro.

Numărul de turiști pe litoralul românesc a crescut cu 12%-15% în 2016, cel mai bun sezon din ultimii 6 ani (ALDD)

Numărul de turiști pe litoralul românesc s-a majorat cu 12% – 15% în 2016, acesta fiind, de altfel, cel mai bun sezon din ultimii șase ani, potrivit reprezentanților Asociației Litoral Delta Dunării (ALDD). La sfârșitul sezonului estival 2016, estimăm o creștere între 12% și 15% a numărului de turiști pe Litoralul Românesc, din estimările primite de la touroperatorii ANAT și de la hotelieri.

Hunedoara: Tribunalul a admis cererea de intrare în insolvență a agenției de turism Mareea

Instanța de contencios-administrativ și fiscal de la Tribunalul Hunedoara a admis marți cererea de intrare în insolvență a agenției de turism Mareea, desemnând un administrator judiciar provizoriu. ‘Instanța a admis cererea formulată de către debitoarea Mareea Comtur SRL și dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței. Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe Expert Insolvență SPRL’, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Genius Travel și Mareea au intrat oficial în insolvență. Tribunalul Hunedoara nu a catadicsit să stabilească termenele procedurii

Prima ţeapă turistică majoră din acest an s-a numit GENIUS TRAVEL şi a inclus, la o evaluare preliminară, aproximativ 150 de turişti, prejudiciul fiind evaluat la 136.000 de euro. Firma care administrează agenţia de turism, GENIUS TRAVEL SRL Bucureşti (CUI: 23163295), a depus cererea de deschidere a insolvenţei pe 25 august 2016, la vreo două săptămîni după apariţia scandalului, iar Tribunalul Bucureşti s-a gândit să o analizeze abia pe 13 septembrie 2016, depăşind termenul maxim stabilit de Legea 85/2014.

Brașov: Proiectul ‘Valley 21’, primul resort montan de locuințe ecologice, lansat la Vama Buzăului

Un proiect privind realizarea unui resort montan de locuințe ecologice, intitulat ‘Valley 21’, realizat printr-un parteneriat public-privat, a fost lansat sâmbătă, în localitatea Vama Buzăului. Proiectul prevede construirea, până în anul 2020, a unui ansamblu imobiliar format din 68 de case de vacanță ecologice, un centru comunitar, precum și restaurante, pe o suprafață de 68 de hectare, pe Valea Dălghiului, la poalele Munților Ciucaș.

RATB vrea să cumpere 4 autobuze cu etaj pentru linia turistică Bucharest City Tour

Regia Autonomă de Trasport București (RATB) va organiza, în a doua parte a lunii octombrie, o licitație pentru cumpărarea unui număr de 4 autobuze cu etaj (double-deck), care vor fi utilizate pe linia turistică Bucharest City Tour. Contractul este estimat la 3,91 milioane de lei, fără TVA. În prezent, pentru realizarea serviciului turistic, RATB plătește Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța (RATC) suma de 645.000 lei, fără TVA, pentru închirierea pe o perioadă de 6 luni a unui număr de 4 autobuze cu etaj.

România de fațadă | Centrul vechi din București, un mall haotic în aer liber

Câteva centre istorice din ţară mai au acum un stil şi o identitate. Cele mai multe sunt un amestec de fantome ale trecutului şi proiecţii ale viitorului. Marile orașe ale României pierd milioane de euro în fiecare an pentru că nu își valorifică istoria. Iar Capitala țării este poate cel mai bun exemplu negativ. Bucureștiul are un centru vechi care se vrea un pol al restaurantelor și al magazinelor, un mall în aer liber.

Proiect de promovare a turismului la graniţa româno-bulgară

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa  lansează proiectul „Development and promotion of an integrated cultural heritage tourism product: Route “Roman frontier within the cross-border region Romania-Bulgaria” – finanţat prin programul INTERREG VA România – Bulgaria 2014-2020.

Peste 150 de români, victime ale furturilor, înșelăciunilor, tamponărilor și distrugerilor în vacanțele din Bulgaria

Un număr de 153 de români au fost, în această vară, victime ale unor furturi de autoturisme, înșelăciuni, tamponări auto, furturi sau distrugeri, în timpul vacanțelor pe care și le-au petrecut în patru stațiuni de pe litoralul Bulgariei: Albena, Nessebar/SunnyBeach, Nisipurile de Aur și Balcic, potrivit IGPR, citat de News.ro. Timp de două luni, polițiștii români au acordat sprijin și au consiliat peste 4.700 de români, care și-au petrecut vacanța pe litoralul Bulgariei.

O perlă a turismului în anii ’80, lăsată în paragină după căderea comunismului: Cum a redevenit stațiunea Sovata o oază de atracție pentru zeci de mii de turiști în căutare de sănătate și relaxare

Un drum lung și destul de obositor desparte Bucureștiul de Sovata, una dintre cele mai recunoscute oaze de relaxare și refacere terapeutică din România, însă efortul este unul care merită pe deplin. O stațiune considerată o adevarată “perla a turismului anilor ’80”, care a fost aproape abandonată după căderea comunismului, este astăzi locul în care zeci de mii de turiști trec pragul stațiunii din județul Mureș, în căutare de relaxare, aer curat sau terapii cu apă cu proprietăți minerale benefice organismului.

Sinaia, magnet pentru turiştii români şi străini. Creştere de 35% în 2015

Cifrele statistice privind numărul celor care au vizitat şi înnoptat în staţiunea prahoveană în anul 2015, comparativ cu 2014, arată o creştere semnificativă a atractivităţii Sinăii, considerată „Perla Carpaţilor“.Potrivit datelor furnizate Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sinaia de către Institutul Naţional de Statistică (INS), totalul turiştilor cazaţi la unităţile de profil, cu cel puţin cinci locuri/paturi, a fost în 2015 cu 35% mai mare faţă de 2014.

Unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară stă pe o imensă comoară naturală. Care sunt zonele care l-ar putea transforma într-un paradis turistic

Caraş-Severinul este unul dintre judeţele cu cel mai mare potenţial turistic din România. Aici se poate practica turism balnear, montan, industrial, cultural, vânătoare şi pescuit etc. Caraşul are în momentul de faţă patru rezervaţii (parcuri naţionale), una dintre cele mai spectaculoase staţiuni balneoclimaterice, Clisura Dunării, Munţii Banatului etc. Din păcate paragina şi dezinteresul fac ca una din cele mai frumoase zone a ţării să fie printre cele mai sărace.

Patronatele din turism ar vrea ca şcoala să se termine pe 5 iunie şi să înceapă pe 25 septembrie

Patronatele din turism propun ca structura anului şcolar să se modifice, astfel încât şcoala să se termine pe 5 iunie şi să înceapă pe 25 septembrie sau să se revină la vechea structură a anului şcolar, ca de la 15 iunie la 15 septembrie să fie vacanţa de vară. Nicolae Bucovală a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Neptun, că sezonul estival a început ”prost” din cauza structurii anului şcolar şi s-a terminat foarte bine.

Senatul a adoptat legea privind impozitul specific unor activităţi în domeniul turistic şi hotelier

Senatul a respins, marţi, cererea de reexaminare a propunerii legislative privind impozitul specific unor activităţi şi a adoptat legea în forma transmisă la promulgare. Potrivit raportului comisiei de specialitate, propunerea de lege iniţiată de parlamentari PSD stabileşte cadrul legal privind impozitul specific pentru „persoanele juridice române care desfăşoară activităţi în sectorul turistic, hotelier, în restaurante şi alimentaţie publică, în scopul eliminării concurenţei neloiale, creşterii conformării voluntare şi stimulării investiţiilor”.

Turiștii străini, fascinați de ce au găsit în vacanța petrecută în Munții Bucegi. Reacția unei tinere venită din Abu Dhabi

Turiștii care-au ajuns la munte s-au bucurat de spectacolul fascinant al naturii și un soare blând. Mii de oameni au făcut drumeții, iar mulți dintre ei au vizitat și Peștera Ialomiței, din Dâmbovița. Fascinați de frumusețea zonei au fost mai ales străinii veniți pentru prima dată la noi. Aisa a venit împreună cu prietenii ei tocmai din Abu Dhabi.

Ciocăneşti – satul caselor încondeiate

În judeţul Suceava, în nordul Carpaţilor Orientali, între muntele Suhard şi Obcinile Mestecănişului, pe malurile Bistriţei Aurii, se află comuna-muzeu Ciocăneşti. Este aşezată la răscurce de drumuri: al celui care face legătura dintre Moldova de Nord şi Transilvania, prin pasul Tihuţa (1227 metri altituine), străbătând curmătura Mestecăniş (1096 metri altitudine) şi Depresiunea Dornelor, şi al celui care, prin Pasul Prislop (1414 metri altitudine) face legătura cu Maramureşul istoric.

Piatra Craiului a fost inclusă pe lista ariilor naturale protejate din rețeaua ecologică europeană Natura 2000

23 de noi situri din România devin arii naturale protejate în cadrul rețelei ecologice europene Natura 2000 și sunt declarate arii de protecție specială avifaunistică, stabilește o hotărâre adoptată astăzi de guvern. Declararea de noi arii de protecţie specială avifaunistică va contribui, în principal,  la conservarea speciilor de păsări de interes comunitar.

Invazie de turiști pe Țibleș

Muntele Țibleș e mai puțin cunoscut și umblat de maramureșeni, probabil din cauza depărtării. Totuși, în duminica de după Sfânta Maria, pe coama de sub vârf au fost zeci și zeci de localnici din Groșii Țibleșului, Dragomirești dar și din Bistrița, spun autoritățile locale. Cei mai mulți erau cu coșuri, la cules de mure, afine, coacăze. Alții erau turiști.

Mânăstirea Pietroasa, popas duhovnicesc pentru turiști

Turismul religios este unul care face cinste Maramureșului. Județul are cu ce se lăuda din acest punct de vedere, aceasta fiind și explicația numărului mare de turiști care ajung prin aceste părți în sezonul de vară în special. Al doilea cel mai vizitat obiectiv turistic din Borșa, după Cascada Cailor, este Mănăstirea Pietroasa.

Știri despre agenții:

Turismul cultural, tot mai popular

Inovaţia sezonului în materie de vacanţe o reprezintă turismul cultural. Mai precis, spun turoperatorii, circuitele în urma cărora turiştii obţin mai multe informaţii despre istoria, cultura şi civilizaţia locului, devin din ce în ce mai populare. Iar bugetul mediu este cuprins între 1.000 şi 2.000 de euro. Să înţelegi ce înseamnă continuitatea sau apartenenţa în era vacanţelor exotice, la prima vedere, pare floare la ureche.

Lucia Morariu: Toată lumea trebuie să fie atentă la solvabilitatea agențiilor de turism

Atât turiștii, cât și agențiile de turism care fac diverse parteneriate cu alte companii din domeniu, ar trebui să fie atente la solvabilitatea acestora și să se asigure că activul net contabil este întotdeauna pozitiv, spune Lucia Morariu, președintele Eximtur, una dintre cele mai importante companii de turism din România. Ea crede că toate firmele ar trebui să își verifice partenerii din punct de vedere al bonității financiare.

Vacanță inteligentă: Unde poţi face o baie în mare în extrasezon

Românii se reorientează spre city-break-uri și se îndreaptă spre destinațiile convenabile și călduroase din sudul Europei în perioada care se întinde din luna septembrie până la vacanța de Crăciun. Perioada concediilor s-a sfârșit, dar – în funcție de buget și de modul în care fiecare știe să își drămuiască timpul – românii continuă să călătorească. Din statisticile Cocktail Holidays, 40% din turiștii care apelează la această agenție o fac în perioada cuprinsă între septembrie și jumătatea lunii decembrie.

Gibi Anghelache, Safari Danube Delta Club: „Lumea începe să intre într-o nouă branşă, aceea a turismului rural”

Safari Danube Delta Club este un sat de vacanţă din Delta Dunării, unde turiştii au posibilitatea să admire atât din barcă, cât şi de pe uscat împrejurimile Deltei. Astfel, a luat naştere conceptul de safari care le propune turiştilor excursii cu barca în Delta Dunării, de pe lacul Razim până la Sfântul Gheorghe, dar şi pe uscat – de la Munţii Măcinului, la plaja sălbatică Vadu.

Fraţii Cristescu investesc 5 mil. euro într-un centru de conferinţe la Timişoara

Omul de afaceri Marius Cristescu, care controlează alături de fratele său, Emil Cristescu, compania Bega Turism, cea mai mare firmă de turism din judeţul Timiş, ce administrează trei unităţi hoteliere în această zonă, spune că anul viitor va începe construcţia unui centrul de conferinţe în Timişoara, o investiţie care va trece de 5 milioane de euro.

Vacanță la Roma: Cetatea Eterna, în culorile toamnei

Unul din cele mai frumoase oraşe ale lumii, supranumit „Cetatea eternă”, nu doar pentru istoria nemuritoare ce răzbate din zidurile vechi, ci şi pentru faptul că este un loc unde vrei să te reîntorci mereu şi mereu, este Roma. Agenţia de turism Ultramarin vă propune un circuit de o săptămână, cu autocarul din Timişoara, pentru a vă bucura din plin de frumuseţea excepţională a capitalei italiene, dar și a altor câteva orașe – muzeu în aer liber.

Știri externe:

Bulgarii au dat lovitura! 2016, cel mai bun sezon turistic din ultimii 25 de ani

Oficialii de la Sofia sustin ca anul 2016 a fost cel mai profitabil pentru industria de turism a Bulgariei din ultimii 25 de ani. Avalansa de turisti germani si rusi a alimentat conturile hotelierilor bulgari, numai in lunile iunie si iulie veniturile crescand cu 14% fata de aceeasi perioada a anului precedent, a anuntat ministrul bulgar al turismului, Nikolina Angelkova, citata de agentia Novinite.

Oscarul în turism: acestea sunt cele mai bune destinații din Europa

Cele mai bune destinații din Europa au fost anunțate la ceremonia World Travel Awards, echivalentul Oscarului pentru industria de turism. Iată care sunt acestea și cât te costă să ajungi în vacanță aici. Algarve, cel mai cunoscut loc de pe litoralul portughez, a fost aleasă din nou cea mai bună destinație pentru plajă din Europa și nu este nepărat de miare pentru că Portugalia are un nivel al calității apei de îmbăiere de 81%.

9 destinaţii turistice perfecte pentru această toamnă: oraşele europene care te îmbie cu reduceri şi evenimente locale de sezon

Plăcerea de a călători nu ar trebui să se schimbe în funcţie de anotimp, destinaţiile, însă, pot fi diferite. Specialiştii motorului independent de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro au făcut o listă cu recomandări pentru cei care doresc să se relaxeze câteva zile în Europa, în această perioadă, şi să se bucure de peisajele toamnei, de temperaturile plăcute, dar şi de evenimentele locale.

TripAdvisor a desemnat cel mai bun muzeu din lume în 2016: ce ţară din Europa are cele mai multe muzee intrate în top

Folosind un algoritm care a luat în considerare numărul vizitatorilor şi evaluările făcute de aceştia în ultimele 12 luni, TripAdvisor.com, cel mai mare site de călătorii din lume, a realizat topul celor mai bune muzee în 2016.  TripAdvisor.com, cel mai mare site de călătorii din lume a realizat topul celor mai bune muzee din lume, bazându-se pe experienţele cumulate ale tuturor vizitatorilor care au lăsat impresii în ultimele 12 luni.

Un fost colegiu nazist devine muzeu: este important ca germanii să înţeleagă cum au fost posibile ororile naziste, pentru a nu le repeta

Vogelsang Castle, un complex arhitectural plin de simboluri naziste, va fi deschis duminică şi va oferi publicului larg expoziţii care îşi propun să arate cum a fost posibil ca ideologia nazistă să fie îmbrăţişată de atât de mulţi oameni. În contextul creşterii masive de popularitate a extremei drepte în Germania, acest eveniment are şi semnificaţia unui avertisment, scrie Deutsche Welle.

Protest față de turismul în masă | Venețienii își cer orașul înapoi

„Ne vrem orașul înapoi” au scandat miercuri sute de venețieni. Oamenii au ieșit pe străzile orașului italian pentru a protesta față de turismul în masă, informează Euronews. Protestatarii și-au exprimat îngrijorarea față de vizitatorii care nu respectă orașul și locuitorii lui. „Suntem pentru Veneția și pentru venețieni, iar cei dintre noi care sunt exilați la Mestre vor să se întoarcă în Veneția”, a explicat jurnalistul Mario Secchi, unul dintre participanți.


Secretar General

Răspunde