Priorităţile mandatului preşedintelui ANAT Sud, Valeriu Claudiu Ştefan (Velmar Dreams)

26
Apr
2016

Domnul Valeriu Claudiu Ștefan își propune pentru mandatul 2016-2018 să iniţieze acte normative pentru îmbunătăţirea activităţii agențiilor de turism, să promoveze avantajele de a fi membru ANAT, dar și să finalizeze proiectul „Travel Industry Card”. Un alt obiectiv al său este oraganizarea anual a unui târg de turism la Pitești.

Programul său cuprinde:

  • Menținerea transparenței activității ca reprezentant al Regiunii Sud, cât și susținerea mandatelor pe care le primesc din partea membrilor, în cadrul Consiliului Director al ANAT;
  • Susținerea și inițierea demersurilor privind normele legislative, care reglementează activitatea în mod egal a tuturor agențiilor de turism;
  • Atragerea în ANAT a cât mai multor agenții de turism pentru a crește forța asociației patronale, prin reprezentativitate la nivel national și printr-o politică care să aibă ca obiectiv principal promovarea avantajelor de a fi membru ANAT, susținute prin respectarea angajamentelor luate față de membri;
  • Continuarea şi finalizarea proiectului „Travel Industry Card”, început în primul mandat de preşedinte al Regiunii Sud;
  • Organizarea unui târg de turism la Pitești, judeţul Argeș.

Valeriu Claudiu Ștefan este managerul general al agenției de turism Velmar Dreams.

În perioada 2015-2016 a deținut funcția de președinte ANAT pentru Regiunea SUD (Argeș, Teleorman), iar în perioada 2013-2015 pe cea de vicepreședinte ANAT al Regiunii Sud.

Valeriu Claudiu Ștefan este absolvent al Universității Piteşti, Facultatea de Ştiinţe Economice, secţia Turism Servicii și are o experiență de peste 15 ani în domeniul turismului.

 


Secretar General

Răspunde