Revista presei – turism

28
Ian
2016

Aurelian Marin (ANAT): România se prezentă, oficial, ca destinație turistică pe piața rusă mizând pe balneo și circuite

România va prezentă, oficial, la Moscova, ca destinație turistică mizând pe segmentul balneo, circuitele în zona Bucovina și Maramureș, dar și pe o ofertă mixtă litoral-Delta Dunării, a declarat pentru Agerpres, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Aurelian Marin.

ANAT: Destinaţiile externe unde au loc atentate dispar din preferinţele românilor şi revin pe măsură ce lucrurile se liniştesc

Atentatele de la Istanbul nu au afectat rezervările pentru vacanţele de vară în Turcia, către destinații precum Antalya, Bodrum și Kusadasi, reiese din datele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Potrivit lui Aurelian Marin, președintele ANAT, atâta vreme cât nu se vor mai petrece altele, care să zdruncine încrederea turiştilor că destinaţia nu le oferă o vacanţă sigură, nici nu vor fi afectate.

România ar putea încasa anual 10-15 miliarde de dolari din turism. Îi lipsesc infrastructura şi promovarea organizată. În prezent turismul aduce mai puţin de 1% din PIB

În prezent turismul aduce mai puţin de 1% din PIB, respectiv 1,8 miliarde de dolari anual, de la 1,9 milioane de călători străini. La polul opus, ţări precum Grecia sau Bulgaria au reuşit să îşi dezvolte turismul astfel încât acesta să devină un pilon de bază al economiei, cu o con­tri­buţie anuală de circa 7,5%. Campioană europeană este însă Croaţia, cu 17,3% con­tribuţia turismului în PIB, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Organizaţiei Mondiale a Turismului şi ale FMI.

Ştirile săptămânii, pe larg:

30 de agenţii şi turoperatori participă la târgul de turism de la Cluj

Târgul de turism de la Cluj, desfăşurat în perioada 12-14 februarie, va reuni peste 30 de expozanţi, printre care Eximtur, Paralela 45, Christian Tour, Mareea, Arsenal Park, Aerotravel, Filadelfia, Tui Eurolines, Z Tour, Mr. Peter, Happy Tour, Croaziere.net, Select Travel, Holiday Store sau Nord Travel. Turoperatorii şi agenţiile de turism prezente la eveniment vin cu oferte în regim early booking (reduceri de peste 25%), dar şi cu reduceri valabile doar pe perioada târgului.

Capacitatea de cazare a Bucureştiului aproape că s-a triplat în ultimii 15 ani

Numărul de locuri de cazare a ajuns în prezent în Bucureşti la 19.784, de trei ori mai mult decât în anul 2000, atunci când în Capitală erau 7.422 de astfel de locuri, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică citate de site-ul Booking Bucharest. Site-ul, care este un ghid al Bucureştiului, indică faptul că în Capitală, au apărut atât hoteluri noi, dintre care o parte sunt operate în management sau sub franciză de către lanţuri internaţionale, cât şi multe apartamente în regim hotelier clasificate oficial şi hosteluri, dedicate în special tinerilor.

Doi tineri au investit 25.000 euro în prima aplicație care pune Bucureștiul în telefoanele localnicilor

Alex Filip (27 ani) și Dragoș Asaftei (22 ani), coordonatori ai grupului Eventur, au lansat de curând prima aplicație de mobil a Bucureștiului care îi pune pe români la curent cu ce se întâmplă în oras. Ei au investit 25.000 de euro în realizarea aplicației Bucharest City App, bani veniți exclusiv din fonduri proprii. Bucharest City App pune pe primul loc evenimentele care urmează să aibă loc în București și apoi localurile, atracțiile turistice, magazinele, spa-urile și chiar farmaciile non-stop din oraș, ceea ce face să fie o aplicație în primul rând pentru românii și expații de aici și în al doilea rând pentru turiștii străini.

Nedea (ANT): Peste 100 de tour-operatori ruși se vor întâlni la Moscova cu delegația oficială de promovare a României

Peste 100 de tour-operatori din Rusia vor avea, la Moscova, întâlniri cu prima delegație oficială de promovare turistică a României, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Anca Pavel-Nedea. Președintele ANT a discutat, de altfel, și cu ambasadorul Federației Ruse la București, Oleg Sergheevici Malginov, pentru a puncta aspectele de interes pentru turiștii ruși.

Cum atragem turiștii ruși?

Destinațiile turistice din România și zona litoralului se promovează pe piața rusă. În perioada 24 – 30 ianuarie, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) și al Asociației Litoral – Delta Dunării (ALDD), Corina Martin, vicepreședintele ALDD, Dragoș Gociman, și reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Tracia au demarat o campanie de promovare la Moscova.

România, de două ori mai promovată la Moscova!?

Piața rusă de turiști este atât de importantă pentru România încât o nouă delegație de reprezentanți ai industriei pleacă la Moscova în aceste zile pentru a promova destinațiile turistice românești. După ce, marți, Federația Asociațiilor de Promovare a Turismului Românesc (FAPT), condusă de Corina Martin, a anunțat că se află la Moscova între 24 și 30 ianuarie pentru a lansa o campanie de promovare pe piața rusească, miercuri, 27 ianuarie, președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Anca Pavel-Nedea, a transmis, într-un comunicat, că în perioada 27 – 29 ianuarie va conduce o delegație oficială a României la Moscova, pentru a promova destinațiile românești în Federația Rusă.

Cum îi atragem pe ruși în România: Circuitele în Maramureș, Bucovina și Delta Dunării, oferta pentru piața rusă de turism

Operatorii de turism din România vor să beneficieze de nesiguranța unor destinații turistice din Europa și să se promoveze mai activ pe piețe cu potențial mare, cum este Rusia. Agențiile de turism din România vor prezenta la Moscova oferta turistică pentru acest an și va miza pe balneo și circuite în Maramureș, Bucovina și Delta Dunării, dar și pe potențialul pe are îl are turismul autohton, transmite Agerpres.

FAPT a început promovarea destinațiilor românești pe piața rusă cu proiectul-pilot ‘Descoperă România’

Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Asociația Litoral – Delta Dunării (ALDD), împreună cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Tracia, promovează la Moscova destinațiile autohtone printr-un proiect-pilot comun numit „Descoperă România’. Campania de promovare se desfășoară în perioada 24 — 30 ianuarie 2016.

ANT alocă circa 67.000 de lei pentru amenajarea și decorarea standului la Târgul de Turism al României

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) alocă 66.710 lei pentru amenajarea și decorarea standului la Târgul de Turism al României, eveniment ce va avea loc la Rome Tema participării la acest târg este motto-ul brandului turistic — ‘România — Explorați Grădina Carpaților’. xpo, în perioada 25 – 28 februarie 2016, potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției.

ANT va promova turismul cultural, natura și tradițiile românești, la târgul de turism FESPO de la Zürich

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) va promova România ca destinație turistică, la târgul de turism FESPO Zürich, cea mai mare manifestare pentru public din Elveția, care se desfășoară în perioada 28 – 31 ianuarie 2016, conform unui comunicat publicat pe site-ul instituției. ANT va promova la Zürich turismul cultural, turismul activ și de aventură, natura și tradițiile românești.

FITUR: Tur-operatorii străini, interesați de turismul activ și de aventură, city-break-uri, mocăniță, salina Turda, Palatul Parlamentului

Reprezentanții tur-operatorilor străini prezenți la Târgul Internațional de Turism FITUR, organizat la Madrid, sunt foarte interesați de oferta României, în special de produsele turistice care au legătură cu natura, de turismul activ și de aventură, de city-break-uri în marile orașe, de Castelul Bran, mocăniță, salina Turda, Palatul Parlamentului, a declarat, pentru Agerpres, Raluca Anghel, director la Autoritatea Națională pentru Turism (ANT).

Autoritatea națională pentru turism promovează România, la Târgul Internațional de Turism din Madrid: „Spania, o piață prioritară pentru turismul românesc”

Spania reprezintă o piaţă prioritară pentru turismul românesc, conform strategiei de promovare a Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), care participă, în perioada 20-24 ianuarie, la Târgul Internaţional de Turism FITUR (Feria Internacional de Turismo) de la Madrid. Cifrele privind numărul sosirilor vizitatorilor spanioli sau al înnoptărilor în unităţile de cazare din România clasează Spania ca fiind a noua ţară generatoare de turişti, potrivit statisticilor Institutului Naţional de Statistică (octombrie 2015).

Turismul se reorganizează în lupta cu terorismul

Lovite de teroriști anul trecut, țări cu tradiție în turism și-au văzut scăzut la jumătate numărul de turiști străini. Și vorbim despre Franţa, Egipt şi Turcia. Evident, autorităţile fac tot posibilul să-i convingă pe străini să se întoarcă și prima ocazie pe care o au este Târgul de Turism de la Madrid.

Croaziere ieftinite de războaie

Tot mai mulţi români sunt atraşi de vacanţe pe nave de croazieră. Posibilitatea de a vedea mai multe destinaţii într-un interval scurt de timp, dar şi preţurile în scădere îi conving pe turişti că vacanţa pe apă este o variantă excelentă. Nu e cazul să ne bucurăm prea mult. Tarifele au scăzut din cauza războaielor din întreaga lume și, deși mai mulți români dau năvală pe navele de croazieră, în portul Constanța nu prea mai acostează vapoare.

ANT recomandă turiştilor şi agenţiilor de turism să evite, până pe 27 ianuarie, călătoriile în Peninsula Sinai

Autoritatea Naţională pentru Turism recomandă turiştilor, agenţiilor de turism şi tuturor celor care ar putea fi interesaţi să evite, până pe 27 ianuarie, călătoriile în Peninsula Sinai, potrivit unui comunicat de presă. Recomandarea vine pe fondul evoluţiei situaţiei de securitate din Egipt şi din celelalte state din vecinătate. Urmare a evenimentelor recente care au avut loc în Egipt, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite temporar călătoriile către Sharm el Sheikh şi alte aeroporturi din Peninsula Sinai, ca măsură de precauţie, până la clarificarea situaţiei din zonă.

O altfel de promovare a litoralului românesc

Una din păpușile copilăriei celor care s-au născut înainte de 1990 a fost readusă la viață prin intermediul personajului ”Marcel Ștrengarul” – o jucărie realizată la fabrica Arădeanca, ce a intrat în faliment în 2013. Păpușa este fotografiată hoinărind prin Constanța, dar și în împrejurimi, curioasă parcă să descopere vechiul, dar și tot ceea ce este nou. Imaginile au fost postate online, iar apoi au ajuns virale, după ce au fost publicate pe site-ul Boredpanda.com.

Pensionarii vor beneficia în acest an de aproape 60.000 de locuri pentru tratament balnear gratuit

Pensionarii vor beneficia în acest an de 59.641 de locuri pentru tratament balnear, finanţate de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma ridicându-se la 84 milioane de lei, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Executiv, scrie Agerpres. Guvernul a aprobat o hotărâre privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2016, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.

România, cel mai rapid ritm de creștere a numărului de înnoptări în unități de cazare turistice din UE

Cel mai rapid ritm de creștere a numărului de înnoptări în hoteluri și unități de cazare turistice – de 15,9% – a fost înregistrat în 2015 de România (23,4 milioane de nopți), în timp ce totalul din Uniunea Europeană (UE28) a ajuns la nivelul record de 2,8 miliarde, o expansiune de 3,2% față de 2014, relevă datele prezentate marți de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Turiștii au petrecut mai multe nopți în hotelurile românești. România rămâne însă la coada destinațiilor turistice UE

Înnoptările în structurile de primire turistică din România au crescut anul trecut cu aproape 16%, la 23,4 milioane, cel mai mare avans la nivelul Uniunii Europene, însă România rămâne printre cele mai puțin căutate destinații de către turiștii străini, majoritatea preferând Spania, Italia și Franța. În total, turiștii străini au petrecut anul trecut 4,5 milioane de nopți în România, în urcare cu 18,3%, de la 3,8 milioane de nopți în 2014, potrivit datelor prezentate, marți, de Eurostat.

Străinii au prins gustul României

Anul 2016 a început bine pentru turismul românesc. Cel puţin în statistici. Din ce în ce mai mulţi străini aleg România ca destinaţie de vacanţă. Turismul de leisure câştigă astfel teren în marile oraşe, cu un ritm de creştere mai mare decât turismul de afaceri. Evenimentele diverse organizate în 2015 în marile oraşe au atras cei mai mulţi turişti străini pe segmentul de leisure. Majoritatea turiştilor străini preferă vacanţele tip city break cu ocazia Sărbătorilor, a concertelor susţinute de diverse staruri internaţionale sau a festivalurilor.

Crește numărul turiștilor care vizitează Capitala

Bucureştiul devine un oraş, din ce în ce, mai căutat de turişti. Numărul celor care au vizitat Capitala României este de patru ori mai mare decât acum 15 ani. Cei mai mulţi vin pentru afaceri, dar creşte şi numărul celor care vizitează capitala în weekend. Cu toate acestea, Bucureştiul rămâne în coada clasamentelor când vine vorba de cele mai căutate oraşe europene, pentru că nu ştie să se promoveze.

Intrăm în Europa şi cu popularizarea turismului rural

Încet-încet şi în mediul rural ne apropiem de standardele europene în ceea ce priveşte propaganda turistică. Cu paşi mici, dar siguri, creăm şi pe meleagurile noastre condiţii ideale pentru practicarea turismului rural. Zilele trecute am avut ocazia din nou să admirăm realizările edililor din comuna Bonţida, care în noul centru istoric al satului, chiar în imediata vecinătate a Bisericii Ortodoxe, au montat un imens panou cu obiectivele culturale şi turistice din împrejurimile localităţii.

Cea mai mare expoziţie organizată vreodată de România, vernisată joi la Beijing

Expoziţia-eveniment „Comorile României” prezintă sute de piese reprezentative de arheologie şi artă românească cu o excepţională valoare de patrimoniu. Vernisată joi 28 ianuarie, la Muzeul Naţional al Chinei, expoziţia va putea fi admirată până în data de 8 mai. Sunt expuse 445 de piese reprezentative de arheologie preistorica, clasică şi medievala, precum şi de arta medievala românească care aduna mii de ani de istorie în spaţiul românesc.

Palatul Parlamentului poate fi vizitat virtual pe Google

Camera Deputaţilor şi Google au lansat joi platforma online pentru turul virtual al Palatului Parlamentului, printr-un parteneriat gratuit, iniţiativa aparţinând unui român din diaspora, angajat al Google Irlanda. „Este un tur virtual al anumitor săli, făcute frumos şi construite cu efortul meseriaşilor din România, începând cu 1980 şi până în 2013, când s-a încheiat această investiţie. Am încercat să prezentăm lucrările de artă, din patrimoniul Palatului Parlamentului”, a explicat Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, potrivit Mediafax.

Destinaţii turistice din Transilvania, premiate de TripAdvisor

Mai multe destinaţii turistice din Transilvania vor fi premiate de cel mai important site de turism din lume. Între cele zece destinaţii turistice din România care vor fi premiate se află şi mănăstirea Bârsana din Maramureş, care se află pe locul trei în top. Mănăstirea a fost fondată în anul 1993 şi include o clădire care a fost considerată mult timp cea mai înaltă clădire de lemn din lume. Biserica veche a mănăstirii a fost ridicată în anul 1711, de către preotul Ioan Ştefanca.

TripAdvisor 2016 Travelers’ Choice Awards: Epoque, cel mai bun hotel de lux din România

Platforma online de călătorii TripAdvisor a cerut din nou părerea turișitilor din întreaga lume, iar pe baza review-urilor acestora a alcătuit clasamentul Travelers’ Choice 2016 pentru hoteluri. Pentru al patrulea an consecutiv, Hotel Epoque din Capitală este recompensat cu Travelers’ Choice Award pe segmentul de lux. Unitatea, clasificată la 5 stele, se află pe primul loc în topul celor mai bune 25 hoteluri din România, este recunoscut drept cel mai bun hotel în top 10 hoteluri de lux din România și se află în top 3 Best Service Hotels.

Topul celor mai bune 25 de hoteluri din România, conform TripAdvisor

Tripadvisor, cea mai mare platformă online de călătorii din lume, a anunţat clasamentul celor mai bune hoteluri din fiecare ţară. Punctajul primit de cele 25 de hoteluri din România care figurează în top a fost stabilit pe baza recenziilor şi notelor acordate de turiştii care s-au cazat în respectivele unităţi hoteliere. TripAdvisor a anunţat topul anual al celor mai bune 25 de hoteluri din România, pentru a veni în ajutorul călătorilor care ne vor vizita ţara anul acesta. Clasamentul a fost realizat pe baza recenziilor şi notelor acordate de călătorii care s-au cazat în respectivele unităţi hoteliere.

Primăria Capitalei vrea să renoveze Teatrul de vară din Parcul Bazilescu

Primăria Capitalei vrea să modernizeze Teatrul de vară „Nicolae Bălcescu” din Parcul Bazilescu şi să îl reintroducă în circuitul cultural. Teatrul, aflat în stare avansată de degradare, este însă în administrarea Ministerului Culturii. Primăria Capitalei vrea să ceară Guvernului emiterea unei hotărâri prin care teatrul să fie trecut de la Ministerului Culturii la Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Muzeul Țăranului Român intră în consolidare

Muzeul Naţional al Ţăranului Român va intra într-un proces de consolidare şi restaurare, începând de săptămâna viitoare, după ce în acest sens va fi semnat un ordin al ministrului Culturii, urmând ca din 8 februarie să fie dezafectată expoziţia permanentă din corpul dinspre Muzeul Antipa. „Din momentul semnării ordinului (de către ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, n.r.), un document strict formal, va începe organizarea şantierului şi vor fi demarate procedurile de consolidare”, a declarat, pentru Mediafax, Virgil Niţulescu, directorul interimar al Muzeului Ţăranului Român.

Regiunea Centru va pierde 100 milioane euro din sumele nerambursabile alocate prin Programul Regio

Regiunea Centru va pierde peste 100 de milioane de euro din sumele nerambursabile alocate prin Programul Regio, ceea ce înseamnă peste 20 la sută din totalul finanţărilor, din cauză că beneficiarii unor proiecte nu au cheltuit sumele alocate în termenul impus, transmite corespondentul Mediafax.

Cetatea Râşnov, în topul celor mai frumoase 10 castele din lume în timpul iernii

Cetatea Râşnov se numără printre cele mai frumoase castele din lume în timpul iernii. A fost inclusă în top 10 de publicaţia de turism Conde Nast Traveler, alături de castele celebre din Germania, Cehia, Scoţia sau Japonia. Veche de 800 de ani, Cetatea Râşnovului este unul dintre ansamblurile fortificate cel mai bine păstrate din Transilvania.

Valea Prahovei, 100% rezervată. Peste 10.000 de turiști sunt așteptați în weekendul cu reduceri mari

În sfârșit, pârtiile arată bine – atât în Poiana Brașov cât și pe Valea Prahovei, așa că e de așteptat ca în acest weekend să fie la fel de multă lume ca în vacanța de sărbători. În Poiana Brașov au fost deja rezervate toate locurile de cazare și se estimează că vor veni în stațiune aproximativ 10.000 de turiști. Este primul weekend din această iarnă în care absolut toate pârtiile vor fi practicabile.

Distracție și cozi uriașe în stațiunile montane. Poiana Brașov este ocupată în totalitate

Zăpada și gerul au așezat din nou pârtiile pe harta distracției. Dovadă că stațiunile de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt pline de oameni fericiți. S-au format cozi uriașe pe drumuri, la instalațiile de transport pe cablu sau la tonetele cu vin fiert. În Poiana Brașov, de exemplu, nu mai sunt locuri de cazare, iar administratorii domeniului schiabil estimează ca vor înregistra în acest weekend încasări record.

Poiana Brașov, rezervată până la finele lui februarie

Weekendurile în Poiana Brașov se anunță a fi pline până la sfârșitul lui februarie, turiștii rezervând deja peste 95% din locuri. În stațiunile de pe Valea Prahovei, însă, gradul de ocupare este mult mai mic. Diferența o face, se pare, agrementul de pe pârtia din Brașov, dar și aspectul mult mai îngrijit al stațiunii în ultima perioadă. Marius Mihulin, directorul executiv al Asociației de Turism Poiana Brașov, a arătat declarat că stațiunea a fost plină sâmbătă și duminică, iar în weekend-urile următoare, până la sfârșitul lui februarie, rezervările relevă un grad de ocupare de peste 95%. În stațiune sunt peste 4.500 de locuri de cazare, majoritatea în mai mult de 40 de hoteluri, dar și în pensiuni.

Branul riscă să rămână fără muzeele de stat, din cauza „ideilor” Ministerului Culturii

Muzeul satului brănean, amenajat în parcul din vecinătatea Castelului Bran, a fost conceput ca muzeu în aer liber şi prezintă principalele tipuri de gospodării, locuinţe, anexe gospodăreşti, construcţii economice şi instalaţii de prelucrarea a lemnului şi a ţesăturilor din lână. Acesta este administrat de către Ministerul Culturii, iar unitatea care este secție a Muzeului Național Bran are în probleme în ceea ce privește funcționarea ținând cont că „Vama Medievală”, unde au fost transferate toate colecțiile din Castelul Bran după retrocedare, riscă să se închidă ținând cont că și acest imobilul a fost retrocedat Casei Regale odată cu castelul, iar până acum a funcționat cu chirie.

Transfăgărăşanul, recomandat în presa străină ca una dintre cele mai frumoase destinaţii europene de vizitat la volan

Trasfăgărăşanul se numără printre cele mai frumoase zece destinaţii de vacanţă din Europa, care pot fi vizitate de turişti la volanul propriei maşini, potrivit echipei The Telegraph Travel. Jurnaliştii publicaţiei britanice The Telegraph au realizat un top 10 al celor mai frumoase destinaţii pentru vacanţe la volan din Europa, care includ trasee din Islanda până în România, scrie Mediafax.

Fortăreața teutonilor de la Feldioara își va redeschide porțile anul acesta. Pentru finalizarea lucrărilor vor fi alocate 4 milioane de lei

Începute în martie 2013, lucrările de restaurare a vechii cetăți construită de cavalerii teutoni în comuna Feldioara ar urma să fie finalizate în acest an, după ce Consiliul Județean Brașov a prevăzut în buget 4 milioane de lei pentru finalizarea acestui proiect. „Sperăm să punem în circuitul turistic cât mai repede această cetate. Investițiile în monumentele istorice s-au dovedit profitabile și avem exemplul Cetății Rupea, care a renăscut din vechile ruine sau Cetatea Râșnov, ambele fiind în topul celor mai vizitate obiective din România”, a explicat Claudiu Coman, vicepreședintele CJ Brașov.

Brașov: Casa de Ceai a Reginei Maria va deveni cafeneaua Castelului Bran

Casa de Ceai a Reginei Maria, aflată în parcul Castelului Bran, va deveni la mijlocul acestui an cafenea, în urma lucrărilor de restaurare și extindere, a precizat, vineri, pentru Agerpres, managerul Castelului Bran, Alexandru Prișcu.

Telecabina de la Bâlea a fost repornită

Telecabina de la Bâlea, oprită marţi din cauza unei defecţiuni la motorul instalaţiei, a fost repornită astăzi. Prin urmare, turiştii care vor să ajungă la Bâlea Lac pot urca la peste 2.000 de metri altitudine după programul obişnuit.

Povestea primului ghid turistic al Transilvaniei. Gravuri spectaculoase îi ajutau pe cititori „să vadă“ ţinuturile româneşti

Chiar dacă mulţi străini descoperă abia acum frumuseţile Transilvaniei, aceste ţinuturi au fost promovate din punct de vedere turistic încă din a doua jumătate a anilor 1800, când a apărut primul ghid ce avea în centru această zonă. Acesta nu avea însă fotografii, ci gravuri spectaculoase care înfăţişau diverse obiective turistice. În ultimii ani, tot mai mulţi turişti descoperă frumuseţile din Transilvania. Deşi pare greu de crezut, Transilvania este promovată încă din 1800, când i-a fost dedicat primul ghid turistic.

Hunedoara: Toate pârtiile de schi sunt deschise în stațiunile montane Straja, Parâng și Râușor

Toate pârtiile de schi sunt deschise în stațiunile montane Straja, Parâng și Râușor, stratul de zăpadă pregătită și bătătorită cu utilajele fiind cuprins între 25 și 30 de centimetri, potrivit informațiilor furnizate vineri Agerpres de către Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara.

A început sezonul de schi la Slănic Moldova. Pârtia a devenit funcţională cu ajutorul tunurilor de zăpadă artificială

Astăzi, de la ora 12 a fost deschisă turiştilor Pârtia de schi „Nemira“ din staţiunea Slănic Moldova. Zilele trecute, specialiştii Autorităţii pentru Turism au făcut ultimile verificări şi au constatat că pârtia îndeplineşte standardele minime. Administratorii Pârtiei de schi „Nemira“ au anunţat că astăzi, de la ora 12, a fost deschis accesul pe pârtie şi a fost pus în funcţiune telescaunul.

Reţetă de excursie în mijlocul naturii, într-un loc sălbatic uimitor: Cuibul Corbului, satul de vacanţă cu case vechi de 100 de ani

În Munţii Trascău, la o altitudine de 900 de metri, a fost construit un inedit complex turistic ale cărui clădiri provin din satele moţilor din zonă, dezmembrate şi reasamblate într-un loc cu o privelişte de vis. În comuna Sălciua din judeţul Alba, la o altitudine de 900 de metri, în Munţii Trascău a fost construit un sat de vacanţă unic în România: Raven’s Nest sau Cuibul Corbului. Ideea amenajării satului aparţine unor antreprenori din Cluj-Napoca, iar deschiderea pentru turişti este programată la începutul verii acestui an.

Modernizarea centrului vechi din Timișoara: mai multe pierderi decât câștiguri

Proiecte care se dovedesc mai degrabă pierderi decât câştiguri la Timişoara: vestigii vechi de trei secole – îngropate, pasaj subteran cu probleme la mai puțin de un an de la inaugurare, accesul pompierilor, blocat de piloni din metal – acestea sunt doar câteva dintre problemele apărute după reabilitarea centrului vechi.

Alba Iulia a aderat la „League of Historical Cities”

Municipiul Alba Iulia va face parte din „League of Historical Cities”, consilierii locali aprobând miercuri aderarea la această organizație internațională, din care mai fac parte alte 108 localități din întreaga lume. Organizație internațională nonprofit, ‘League of Historical Cities’ sprijină și promovează dialogul între orașe în vederea valorificării patrimoniului cultural și istoric.

Consiliul Județean Alba bagă 740 de mii de lei în pliante, steaguri și studii de piață pentru promovarea turismului

Consiliul Județean Alba a găsit cheia succesului în promovarea turismului. Vrea multe pliante, broșuri, cataloage și alte mici suveniruri pe care să le împartă la târgurile de turism din țară sau la diferite evenimente. Pentru toate acestea vrea să aloce suma de 740.000 de lei. În „Programul activităților privind promovarea și dezvoltarea turistică a județului Alba”, care va fi supus la vot în ședința de CJ din data de 28 ianuarie, este prevăzută și alocarea sumei de 100.000 de lei pentru realizarea a două studii de piață în domeniul turismului.

Una dintre cele mai frumoase cetăți din vestul țării, redeschisă turiștilor!

Veste bună pentru turiști! Una dintre cele mai importante cetăți din vestul României va putea fi vizitată din nou în scurtă vreme. Accesul turiștilor în Cetatea Deva va fi permis din luna februarie, în condițiile în care operațiunile de reabilitare la incintele 2 și 3 au fost finalizate, a declarat primarul municipiului Deva, Petru Marginean.

S-a aprobat bugetul judeţului Mehedinţi pentru 2016

Şedința ordinară a Consiliului Județean Mehedinți convocată astăzi pentru a dezbate și a supune la vot 21 proiecte de hotărâri, printre care și bugetul propriu al județului, a listei de investiții și a listei de investiții cu obiective finanțate prin Programul Operațional Regional pentru anul 2016.
Bugetul Consiliului Județean Mehedinți are o distribuție, pe categorii, realizată în urma unei analize a necesităților județului și a proiectelor deja în curs de implementare, dar și pe baza unui studiu de anticipație pentru întreg anul.

Buzăul va avea stand la Târgul de Turism, cu produsele tradiţionale şi pliante de prezentare a rezervaţiilor naturale din judeţ

Buzăul va continua şirul prezenţelor anuale la Târgul de Turism, unde va promova obiectivele naturale, istorice sau culturale care pot atrage turişti în judeţul de la Curbura Carpaţilor. La standul buzoian, vizitatorii vor putea găsi informaţii despre oferta turistică din Buzău, precum şi articole despre obiceiurile şi tradiţiile zonei.

Dobrogea: Şase noi staţiuni turistice, cu 20 hectare de plajă

Dobrogea se va îmbogăţi anul acesta cu 6 noi staţiuni turistice. Astfel în urma unei decizii a conducerii Rezervaţiei Biosferă Delta Dunării, plajele Midia, Vadu, Corbu, Portiţa, Sfântul Gheorghe şi Sulina sunt scoase de sub statutul de arie protejată, informează Urban-Constanta.

Șefii Deltei Dunării vor un studiu pentru ca 6 zone sălbatice să fie plaje turistice, Guvernul trebuie să decidă

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării propune efectuarea unui studiu de impact care să indice dacă 6 zone de plajă sălbatică, din Sulina, Sfântul Gheorghe, Vadu, Corbu, Midia și Portița, pot fi transformate în plaje turistice. Operațiunea va fi efectuată doar dacă studiul nu indică un impact de mediu negativ, iar Guvernul aprobă transformarea statutului.

Înființarea unui cluster de turism care să se axeze pe promovarea în mediul online a regiunilor turistice este vitală (specialist)

Înființarea unui Cluster de Turism Romania 3.0. care să se axeze mai mult pe promovarea în mediul online a regiunilor turistice românești, a orașelor și județelor, a turismului intern și de incoming în general, este vitală în acest moment, a declarat pentru Agerpres Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic.

Focus în vacanţă: Destinaţii romantice de Valentine’s Day

Roma, Paris, Veneţia şi Budapesta. Se află în topul preferinţelor românilor când vine vorba despre un sejur romantic. Şi dacă tot se apropie Ziua Îndrăgostiţilor, vă recomand să petreceţi câteva zile în doi într-unul dintre aceste oraşe unde iubirea pluteşte în aer! Oferte sunt pentru toate buzunarele.  Pornesc de la 95 de euro de persoană şi ajung până la 255 de euro.

Știri despre agenții:

Grupul Happy Tour a avut afaceri de 94 de milioane de euro în 2015. Ce spune şeful grupului despre vânzarea Prestige Tours

Grupul Happy Tour, deţinut de fondul de investiţii GED şi din care fac parte Happy, Paravion şi Prestige Tours, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 94 de milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de 2014. Afacerile agenţiei de turism Happy Tour au crescut în 2015 cu 16%, iar numărul clienților business ai grupului s-a majorat cu 23%. Happy Tour furnizează servicii de călătorie pentru mai multe companii din domenii precum comunicații, retail, energie, FMCG, auto şi agricultură, iar acest segment reprezintă 66% din businessul total.

Lucia Morariu, EXIMTUR: „Siguranţa României a dus la creşterea cererilor turiştilor străini”

Din cauza situaţiei externe actuale – criza refugiaţilor, atacurile teroriste etc.-, există destinaţii pe care, momentan, turiştii le evită, aşa cum a precizat doamna Lucia Morariu, director general EXIMTUR. Aceasta este de părere că siguranţa şi voucherele de vacanţă vor fi principalele motive pentru a determina mai mulţi compatrioţi să-şi petreacă zilele libere în ţară. Domnia sa ne-a vorbit şi despre principalele probleme ale turismului românesc şi planurile de viitor ale companiei sale.

Remus Vișan, Paravion: Marile agenții de turism românești n-au avut curajul să investească în online acum zece ani

Marile agenții de turism românești, branduri puternice, lansate imediat după Revoluție, nu au avut curajul sau inspirația să investească puternic în online în urmă cu zece ani, permițăndu-le astfel unor investitori străini să intre pe această piață, spune Remus Vișan, managing director al portalului Paravion. El afirmă că vânzările de bilete de avion au migrat, în mare parte, în online, în detrimentul agențiilor tradiționale.

Românii plătesc mii de euro pentru o călătorie extremă în punctele de gheață ale pământului

Fără a trăi în cartea unui celebru scriitor japonez, despre românii care au mers în locuri unde temperaturile sunt extreme chiar s-ar putea spune că s-au trezit „La capătul lumii și în țara aspră a minunilor“. Astăzi, vacanțale în punctele de gheață ale pământului nu îngroașă profitul agențiilor de turism, iar turiștii sunt numărați pe degete. Termometrele înregistrează minus 35 de grade Celsius. Frigul îți poate paraliza mușchii și simțurile. Iar dacă nu ai purta echipament special, corpul ar ceda ușor, neantrenat într-un asemenea mediu.

Eturia vrea o parte din turiștii de Antalya. Destinațiile exotice s-au ieftinit în ultimii ani

Vacanțele în destinații exotice, precum Maldive, Mauritius, Republica Dominicană sau Cuba s-au ieftinit, în medie, cu 30% în ultimii ani, după ce prețul petrolului a scăzut, doar în ultimul an și jumătate, cu 70%. Sorin Stoica, directorul agenției de turism Eturia, specializată în vacanțe în destinații exotice, crede că aceste vacanțe vor mușca în acest an din clienții tradiționali de Turcia și Grecia.

Touroperatorul Meshek Wings din Israel vrea să aducă cel puţin 4.000 de turişti israelieni la Sibiu

Touroperatorul Meshek Wings din Israel, care a introdus în 2014 curse charter spre Bucureşti şi Constanţa pentru turiştii israelieni, se extinde pe piaţa locală şi vrea să aducă turişti şi la Sibiu. Cursele charter vor fi operate pe relaţia Tel Aviv – Bucureşti, cu compania Blue Air, iar turiştii israelieni vor fi transferaţi apoi pe Valea Prahovei şi la Sibiu, în cadrul unor circuite care vor dura 7 zile. Dacă în 2014 şi 2015 aceştia doar au vizitat Sibiul, acum vor fi şi cazati în fosta Capitală culturală a Europei.

Știri externe:

Turcia: 36,24 milioane de turiști străini în 2015, în scădere din cauza tensiunilor cu Rusia și a atentatelor

Sosirile vizitatorilor străini în Turcia au scăzut anul trecut cu 1,61%, la 36,24 milioane, pe fondul tensiunilor dintre Ankara și Moscova și al atentatelor din ultimele luni, transmit DPA și Reuters. În decembrie, numărul turiștilor străini a scăzut cu 7,29%, la 1,46 milioane, a anunțat joi Ministerul Turismului. Cel mai semnificativ declin, de 47%, s-a înregistrat în rândul turiștilor ruși.

Peste 14 milioane de persoane au vizitat Dubaiul în 2015

Dubaiul a înregistrat în 2015 o creștere de 7,5% a numărului de vizitatori, până la 14,2 milioane de persoane, pe primele locuri în funcție de numărul de turiști fiind India, Arabia Saudită și Marea Britanie, a anunțat miercuri Autoritatea pentru Turism din Dubai, transmite AFP.

Orașul New York a atras în 2015 un număr record de 58,3 milioane de turiști

Orașul New York a atras în 2015 un număr record de 58,3 milioane de turiști, cu 1,8 milioane mai mult decât în 2014, au anunțat joi autoritățile, citate de AFP. Dintre acești turiști, 46 de milioane provin din Statele Unite și 12,3 milioane din străinătate, potrivit NYC & Company, organizația responsabilă pentru marketing și turism a primăriei din New York.

Parisul a fost desemnat cel mai admirat oraș din lume (Anholt-GfK City Brands Index)

Parisul a fost desemnat cel mai admirat oraș din lume, în urma unui studiu realizat pe baza răspunsurilor date în funcție de șase criterii, printre care notorietatea, localizarea și cultura, scrie lefigaro.fr.

Lumea arabă mizează pe chinezi pentru relansarea sectorului turistic afectat de atacurile teroriste

Ţările arabe mizează pe vizitatorii din China precum şi de dezvoltarea turismului intern pentru a relansa o industrie turistică care suferă de pe urma atentatelor jihadiste, au declarat duminică miniştrii Turismului reuniţi la Madrid, informează AFP, potrivit Agerpres. Tocmai când depăşiseră impactul revoltelor din 2011, ţările din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu au înregistrat anul trecut o scădere dramatică a rezervărilor turistice după atentatele teroriste care au lovit Tunisia şi Egiptul, care i-au alungat pe numeroşi turişti de pe plaje şi zonele turistice din regiune.

Începe Carnavalul de la Veneţia

Toate canalele, străzile, pieţele şi fiecare colţişor al Veneţiei se transformă prin culoare, muzică, mister şi bună dispoziţie într-o uriaşă scenă pentru nesfârşitele spectacole şi petreceri ale carnavalului. Cu o tradiţie de mai mult de opt secole, din 1979, de când este organizat în fiecare an, carnavalul practic s-a globalizat şi este tot mai mult legat de toate culturile lumii. Între 23 ianuarie şi 9 februarie 2016,  mai mult de un milion de oameni vor veni la Veneţia în căutarea libertăţii de a petrece zi şi noapte.

Chile potențează astroturismul ca nou stimulent pentru a atrage vizitatori

Chile mizează pe turismul motivat de „interese speciale”, precum astroturismul, pentru a-i stimula pe turiștii străini să cunoască diferitele regiuni ale acestei țări, al cărei cer este unul dintre „cele mai curate din lume”, relatează EFE. „Avem principalele proiecte de telescoape internaționale instalate în Chile, dar acum am generat o serie de telescoape și produse mai orientate spre turist”, a declarat pentru agenția spaniolă de presă un responsabil chilian, Jaime Tohá.

Vacanţe în primăvara lui 2016: destinaţii care merită vizitate în acest anotimp

Vacanţe în primăvara lui 2016. Pentru această primăvară putem alege ca destinaţie de concediu locuri deosebite, care vara sunt foarte aglomerate şi mai scumpe. În plus, temperatura este mult mai plăcută în această perioadă. În luna martie începe sezonul secetos în Bali, deci este perioada ideală pentru excursii, scrie Business Insider. Tot acum, pe 12 martie, va fi sărbătorit Anul Nou Balinez, iar serbările se vor întinde pe câteva săptămâni.

Destinaţii turistice de lux care merită vizitate în 2016: cazare în hoteluri de lux, la doi paşi de natura sălbatică

Tot mai mulţi români aleg ca destinaţii turistice locuri exotice, cu un farmec aparte. Publicaţia Robb Report a prezentat o listă cu destinaţii de vis recomandate pentru turişti în acest an. Pentru a realiza acest top, jurnaliştii au ţinut cont de numărul hotelurilor de lux din fiecare destinaţie, dar şi de experienţele unice de care pot avea parte turiştii.

Destinații turistice inedite în Spania

Spania este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Europa. Astăzi lăsăm la o parte cărările bătătorite şi mergem in zone mai puţin vizitate de turişti, fie că e vorba de turismul balnear, despre preparate gastronomice inedite sau despre surf.

Travel Trends: Shanghai Disneyland se deschide în iunie 2016

După cum vă povesteam vara trecută, Disney va inaugura în acest an un nou parc tematic. Anunțat inițial pentru primăvara acestui an, Shanghai Disney Resort își va deschide porțile pe 15 iunie 2016.Parcul este primul deschis de Disney în ultimul deceniu. Cel mai recent parc de distracții a fost deschis în Hong Kong. Shanghai Disney Resort este un proiect în valoare de 5,5 miliarde de dolari construit de operatorul celebrelor Disneyland și Disney World alături de Shanghai Shendi Corp. Acesta va fi al șaselea de acest gen din lume și al treilea din Asia.

Franţa, un adevărat simbol în lumea vinurilor

Pentru majoritatea cunoscătorilor şi nu numai pentru aceştia, Franţa înseamnă vin bun, fin, de calitate, a cărui celebritate în jurul lumii a ridicat statutul ţării la cel de reprezentant de seamă al viticulturii mondiale. Aici au fost create câteva soiuri de mare valoare, care sunt astăzi cultivate peste tot în lume, precum Cabernet Sauvignon, Pinot noir sau Merlot, pentru vinuri roşii, şi Chardonnay, Sauvignon şi Pinot gris, pentru vinuri albe. Tot aici au apărut şampania şi coniacul, băuturi celebre, produse, în prezent, pretutindeni, sub denumiri diferite.

Amsterdam, gazda primului hotel destinat gamerilor

Dacă fanii înrăiți ai jocurilor video și-ar fi imaginat vreodată cum ar arăta Paradisul, probabil că aceasta ar fi fost imaginea care le-ar fi apărut în gând. Amsterdam a devenit tărâmul făgăduinței pentru gamerii din întreaga lume odată cu deschiderea primului hotel destinat în totalitate lor.

Cel mai mare labirint de gheaţă din lume se construieşte în Polonia: cum arată gigantul făcut din 60.000 de blocuri de gheaţă

Labirintul Gigant din Zakopane, Polonia, se va întinde pe o suprafaţă de peste 2.500 de metri pătraţi şi construcţia finală va îngloba 60.000 de blocuri de gheaţă. Nu mai puţin de 40 de oameni lucrează pentru a finaliza labirintul, în speranţa că îşi va depăşi rivalul din Buffalo, SUA, şi va intra în Cartea Recordurilor.


Secretar General

Răspunde