Ediția din acest an a „Vizitei de Studiu în Olanda”, desfășurată în perioada 29 iunie – 3 iulie 2015, a intermediat schimbul de experiență între factorii de decizie din administrații locale și autorități publice, ingineri, arhitecți, instituții de reglementare olandeze. Delegația română formată din reprezentanți ai primăriilor Timișoara, Deva, Sibiu, Sinaia, Hunedoara și Constanța, condusă de Alteța Sa Regală Principele Nicolae a dobândit numeroase cunoștințe utile, participând la peste 15 prezentări, work-shop-uri și seminarii pe tema mobilității urbane integrate și a implementarii de piste de biciclete.
Programul de studiu intensiv de cinci zile a cuprins vizite ale delegației la primăriile din Eindhoven, Nijmegen, Amsterdam și discuții cu experți în domeniu de la CROW, IPV Delft, Mobycon. Delegația a folosit exclusiv bicicleta și, în câteva ocazii, pentru distanțele mai lungi, trenul, ajungând să pedaleze în total aproximativ 170 de kilometri, tocmai pentru a avea contact direct și a se familiariza cu infrastructura olandeză.
În Olanda, delegația a vizitat și piste de biciclete construite în scop turistic, pentru a se inspira din modelul lor, precum Parcul Național Veluwe, pistele de biciclete din proximitatea morilor de vânt în Amsterdam, Starry Night Bike Path sau Hovenring, pista suspendată pentru biciclete devenită un simbol al orașului Eindhoven.
Organizatorii mulțumesc participanților și susținătorilor programului pentru receptivitate și mediatizare (inclusiv pe website-ul ANAT).
Detalii despre program, aici:
