ANAT și agențiile de turism susțin protestul contabililor din România. Este nevoie de reglementări clare pe domenii

ANAT și agențiile de turism susțin protestul contabililor din România. Este nevoie de reglementări clare pe domenii
7
Iul
2024

Alin BurceaNoi, agențiile de turism, suntem un domeniu cu regim special de TVA, fapt care va duce ca toate deconturile să fie cu erori (nu are de unde să știe furnizorul nostru dacă factura pe care o emite cu TVA noi o vindem tot cu TVA sau o trecem în regimul mărginirii – asta da exemplu de situație care nu poate fi anticipată).

Majoritatea agențiilor de turism sunt cu servicii de contabilitate externalizată. Este greu de urmărit într-un timp atât de scurt corespondența facturilor în SPV; va fi nevoie de personal suplimentar calificat – imposibil de susținut efortul financiar pentru multe firme mici.

Nu există până în prezent o monografie contabilă clară realizată de MFP care să clarifice toate aspectele contabilității agențiilor de turism. Credem că primul pas ar fi reglementări clare pe domenii și abia apoi verificare intensivă online a activității – să nu punem căruța înaintea boilor. Noi încă nu știm 100% cum e corect să se conducă contabilitatea; avem contradicții între PV de control în țară, în funcție de județ, multiple și diverse interpretări. Activitatea agențiilor de turism este complexă; avem atât operațiuni de intermediere, cât și de producție, cu diferite cote de TVA și cu diferite locuri de prestare a serviciilor turistice. Integrarea în sabloane devine, în contextul reglementărilor actuale, o misiune imposibilă. La redactarea deconturilor precompletate nu se ține cont de aspecte de genul: TVA la încasare, TVA deductibil parțial, prorata, TVA inclus, TVA la marjă, cote speciale de genul SDD, SFD. Cu siguranță e imposibil să se obțină un decont fără erori, iar căutarea diferențelor devine o misiune imposibilă, între sute, poate mii de operațiuni, fiecare cu specificul ei. Recomandare: Dă-ne “Biblia” după care să facem înregistrările, clar negru pe alb, pe tipuri de operațiuni, pe data emiterii facturii sau data prestării serviciului (și aici e o lungă dezbatere legată de data la care se înregistrează venitul/TVAl). Și vă garantăm că intrăm toți în sablon, ne conformăm și raportăm. Dar nu putem intra într-un sablon pe care nu-l cunoaștem.

Traian Badulescu
Comunicare & PR

Răspunde