Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene

 
Directiva nr. 29/2005

din 11/05/2005
Publicat in Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 149 din 11/06/2005

privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului ("Directiva privind practicile comerciale neloiale") (Text cu relevanţă pentru SEE)


 

    DIRECTIVA 2005/29/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI
din 11 mai 2005
privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa
internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE
a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale
Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CE)
nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului
("Directiva privind practicile comerciale neloiale")
(Text cu relevanţă pentru SEE)

    PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
    având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 95,
    având în vedere propunerea Comisiei,
    având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European1,
    hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat2,
    întrucât:
   (1) În conformitate cu articolul 153 alineatul (1) şi alineatul (3) litera (a) din tratat, Comunitatea trebuie să contribuie la atingerea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 95 din tratat.
   (2) În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din tratat, piaţa internă cuprinde o zonă fără frontiere interne în care se asigură libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor şi libertatea de stabilire. Dezvoltarea practicilor comerciale loiale în cadrul zonei fără frontiere interne este vitală pentru a favoriza dezvoltarea activităţilor transfrontaliere.
   (3) Legislaţiile statelor membre în legătură cu practicile comerciale neloiale prezintă diferenţe semnificative care pot genera denaturarea concurenţei şi obstacole în calea bunei funcţionări a pieţei interne. În domeniul publicităţii, Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative din statele membre referitoare la publicitatea înşelătoare şi comparativă3 stabileşte criteriile minime de armonizare a legislaţiei privind publicitatea înşelătoare, dar nu împiedică statele membre să menţină sau să adopte măsuri care să asigure o protecţie mai extinsă a consumatorilor. În consecinţă, dispoziţiile statelor membre privind publicitatea înşelătoare prezintă divergenţe considerabile.
   (4) Aceste disparităţi creează ambiguitate în ceea ce priveşte normele naţionale care se aplică practicilor comerciale neloiale ce aduc atingere intereselor economice ale consumatorilor şi creează multe bariere care afectează întreprinderile şi consumatorii. Aceste bariere măresc costul suportat de întreprinderi în exercitarea libertăţilor existente pe piaţa internă, în special în cazul în care întreprinderile doresc să se angajeze în comerţul transfrontalier, să lanseze campanii publicitare şi promoţii. De asemenea, astfel de bariere determină nesiguranţa consumatorilor cu privire la drepturile lor şi le subminează încrederea în piaţa internă.
   (5) În absenţa unor norme uniforme la nivel comunitar, obstacolele în calea liberei circulaţii transfrontaliere a serviciilor şi mărfurilor sau a libertăţii de stabilire ar putea fi justificate, în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, atâta timp cât încearcă să protejeze obiectivele de interes public recunoscute şi sunt proporţionale cu respectivele obiective. Având în vedere obiectivele comunitare, prevăzute de dispoziţiile tratatului şi în legislaţia comunitară secundară privind libertatea de circulaţie şi în conformitate cu politica Comisiei privind comunicarea comercială, precizată în Comunicarea Comisiei intitulată "Urmare la Cartea Verde privind comunicarea comercială pe piaţa internă", aceste obstacole ar trebui eliminate. Aceste obstacole pot fi eliminate numai prin stabilirea unor norme uniforme la nivel comunitar, care să asigure un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, şi prin clarificarea anumitor noţiuni juridice, în măsura în care sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne şi pentru a asigura certitudinea juridică.
   (6) În consecinţă, prezenta directivă are ca obiectiv apropierea legislaţiilor statelor membre privind practicile comerciale neloiale, inclusiv publicitatea neloială, care dăunează direct intereselor economice ale consumatorilor şi, prin urmare, dăunează indirect intereselor economice ale concurenţilor legitimi. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, prezenta directivă protejează consumatorii de consecinţele unor asemenea practici comerciale neloiale, în cazul în care sunt semnificative, dar recunoaşte că, în unele cazuri, impactul asupra consumatorilor poate fi neglijabil. Prezenta directivă nu reglementează şi nu afectează legislaţiile naţionale privind practicile comerciale neloiale care dăunează doar intereselor economice ale concurenţilor sau care au legătură cu o tranzacţie între comercianţi; pentru a ţine seama pe deplin de principiul subsidiarităţii, statele membre vor păstra, dacă doresc acest lucru, posibilitatea de a reglementa astfel de practici, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei comunitare. Prezenta directivă nu reglementează şi nu afectează dispoziţiile Directivei 84/450/CEE privind publicitatea înşelătoare pentru întreprinderi, însă nu pentru consumatori, precum şi publicitatea comparativă. De asemenea, prezenta directivă nu afectează practicile publicitare şi comerciale admise, cum ar fi introducerea legitimă pe piaţă a produsului, diferenţierea mărcilor sau stimulentele oferite consumatorilor, care pot afecta în mod considerabil percepţiile consumatorilor cu privire la un anumit produs şi le pot influenţa comportamentele, fără a le afecta capacitatea de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză.
   (7) Prezenta directivă reglementează practicile comerciale cu scopul direct de influenţare a deciziilor comerciale ale consumatorilor în legătură cu produsele. Prezenta directivă nu se aplică în cazul practicilor comerciale puse în aplicare în primul rând în alte scopuri, inclusiv, de exemplu, comunicarea comercială destinată investitorilor, precum rapoartele anuale şi publicaţiile promoţionale ale întreprinderilor. Prezenta directivă nu se adresează cerinţelor legale privind bunul-gust şi decenţa, care variază foarte mult între statele membre. Practicile comerciale precum, de exemplu, campania de publicitate directă pe stradă, pot fi neavenite în anumite state membre, din motive culturale. Statele membre ar trebui, în consecinţă, să aibă posibilitatea de a interzice în continuare anumite practici comerciale pe teritoriul lor, în conformitate cu dispoziţiile de legislaţie comunitară, din motive de bun-gust şi decenţă, chiar şi în cazul în care aceste practici nu limitează libertatea consumatorilor de a alege. Ar trebui să se ţină seama de contextul cazului individual în cauză atunci când se aplică prezenta directivă, în special clauzele generale.
   (8) Prezenta directivă protejează în mod direct interesele economice ale consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale ale întreprinderilor faţă de consumatori. Astfel, directiva protejează în mod indirect şi întreprinderile legitime împotriva concurenţilor care nu respectă regulile stabilite de aceasta, oferind astfel garanţia unei concurenţe loiale în domeniile pe care le coordonează. Se înţelege de la sine că există alte practici comerciale care, deşi nu sunt dăunătoare pentru consumatori, pot afecta concurenţii şi clienţii întreprinderilor. Comisia ar trebui să examineze cu atenţie nevoia de acţiune comunitară în domeniul concurenţei neloiale dincolo de sfera de aplicare a prezentei directive şi, dacă este necesar, să facă o propunere legislativă pentru a reglementa celelalte forme de concurenţă neloială.
   (9) Prezenta directivă nu aduce atingere acţiunilor individuale ale celor care au fost afectaţi de o practică comercială neloială. Ea se aplică, de asemenea, fără a aduce atingere normelor comunitare şi naţionale privind dreptul contractual, drepturile de proprietate intelectuală, aspecte privind sănătatea şi siguranţa produselor, condiţiile de stabilire şi măsurile de autorizare, inclusiv acele norme care, în conformitate cu dispoziţiile de legislaţie comunitară, au legătură cu activităţile legate de jocurile de noroc şi normelor comunitare în domeniul concurenţei şi dispoziţiilor naţionale de punere în aplicare. Statele membre vor putea astfel să menţină sau să instituie restricţii sau interdicţii ale practicilor comerciale din motive de protecţie a sănătăţii şi siguranţei consumatorilor pe teritoriul lor, indiferent unde se situează sediul social al comerciantului, de exemplu în legătură cu alcoolul, tutunul sau produsele farmaceutice. Serviciile financiare şi bunurile imobile, date fiind complexitatea şi riscurile serioase care le caracterizează, trebuie să facă obiectul unor cerinţe detaliate, inclusiv al unor obligaţii pozitive pe care comercianţii trebuie să le respecte. Din acest motiv, în domeniul serviciilor financiare şi al bunurilor imobile, prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a continua eforturile peste nivelul dispoziţiilor prezentei directive în scopul de a proteja interesele economice ale consumatorilor. Nu este oportun ca prezenta directivă să reglementeze certificarea şi indicarea standardului de fineţe pentru articolele din metale preţioase.
   (10) Este necesar ca relaţia dintre prezenta directivă şi legislaţia comunitară existentă să fie coerentă, în special în cazul în care unor sectoare specifice li se aplică dispoziţii detaliate privind practicile comerciale neloiale. În consecinţă, prezenta directivă modifică Directiva 84/450/CEE, Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor în cazul contractelor la distanţă4, Directiva 98/27/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind acţiunile în încetare în ceea ce priveşte protecţia intereselor consumatorilor5 şi Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum6. În consecinţă, prezenta directivă nu se aplică decât în cazul în care nu există dispoziţii comunitare specifice care să reglementeze aspecte particulare ale practicilor comerciale neloiale, precum cerinţele privind informaţiile sau normele ce reglementează modul în care datele sunt prezentate consumatorilor. Directiva asigură protecţia consumatorilor în cazul în care nu există nicio legislaţie sectorială specifică la nivel comunitar şi interzice comercianţilor să creeze o impresie falsă cu privire la natura produselor. Acest lucru este deosebit de important în cazul produselor complexe cu grad de risc ridicat pentru consumatori, precum anumite produse care au legătură cu serviciile financiare. Prezenta directivă completează, în consecinţă, acquis-ul comunitar care se aplică practicilor comerciale ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor.
   (11) Nivelul crescut al convergenţei realizate prin apropierea dispoziţiilor naţionale în baza prezentei directive creează un nivel comun ridicat de protecţie a consumatorilor. Prezenta directivă stabileşte o interdicţie generală unică a practicilor comerciale neloiale care denaturează comportamentul economic al consumatorilor. De asemenea, directiva stabileşte norme privind practicile comerciale agresive, care nu sunt reglementate în prezent la nivel comunitar.
   (12) Armonizarea va creşte în mod semnificativ certitudinea juridică, atât pentru consumatori, cât şi pentru comercianţi. Consumatorii şi comercianţii vor putea, astfel, să se sprijine pe un cadru de reglementare unic, bazat pe concepte juridice clar definite, care să reglementeze toate aspectele practicilor comerciale neloiale în cadrul Uniunii Europene. În consecinţă, se vor elimina barierele care îşi au originea în fragmentarea normelor privind practicile comerciale neloiale care dăunează intereselor economice ale consumatorilor şi va fi posibilă realizarea pieţei interne în acest domeniu.
   (13) Pentru a realiza obiectivele Comunităţii prin eliminarea barierelor de pe piaţa internă, este necesar să se înlocuiască clauzele generale şi principiile juridice divergente existente ale statelor membre. Astfel, interdicţia generală comună şi unică instituită de prezenta directivă reglementează practicile comerciale neloiale ce denaturează comportamentul economic al consumatorilor. Pentru a consolida încrederea consumatorilor, interdicţia generală ar trebui să se aplice şi în cazul practicilor comerciale neloiale utilizate în afara oricăror relaţii contractuale între comerciant şi consumator sau după încheierea unui contract şi pe perioada de valabilitate a acestuia. Interdicţia generală este elaborată pe baza normelor privind două tipuri de practici comerciale care sunt de departe cele mai comune, anume practicile comerciale înşelătoare şi practicile comerciale agresive.
   (14) Este de dorit ca definiţia practicilor comerciale înşelătoare să includă practicile, inclusiv publicitatea înşelătoare, care induc în eroare consumatorii şi îi împiedică să facă o alegere în cunoştinţă de cauză, deci eficientă. În conformitate cu legislaţia şi practicile statelor membre privind publicitatea înşelătoare, prezenta directivă împarte practicile înşelătoare în acţiuni înşelătoare şi omisiuni înşelătoare. În ceea ce priveşte omisiunile, prezenta directivă enumeră un număr limitat de informaţii-cheie de care consumatorul are nevoie pentru a lua o decizie comercială în cunoştinţă de cauză. Informaţiile respective nu trebuie dezvăluită în toate reclamele, ci numai în cazul în care comerciantul face o invitaţie de a cumpăra, un concept pe care prezenta directivă îl defineşte în mod clar. Abordarea adoptată în prezenta directivă pentru o armonizare completă nu exclude posibilitatea ca statele membre să specifice în legislaţia lor naţională principalele caracteristici ale produselor specifice, de exemplu obiectele de colecţie sau aparatura electrocasnică, a căror omisiune ar fi semnificativă atunci când se face o invitaţie de a cumpăra. Scopul prezentei directive nu este reducerea opţiunilor consumatorilor prin interzicerea promovării produselor similare altor produse, cu condiţia ca această similitudine să nu determine confuzie în rândul consumatorilor cu privire la originea comercială a produsului şi, în consecinţă, să nu fie înşelătoare. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere legislaţiei comunitare existente care acordă în mod expres statelor membre mai multe opţiuni de reglementare pentru protecţia consumatorilor în domeniul practicilor comerciale. În special, prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere articolului 13 alineatul (3) din Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice7.
   (15) În cazul în care legislaţia comunitară stabileşte cerinţe în materie de informaţii aplicabile în publicitate, comunicarea comercială şi comercializare, informaţiile respective se consideră semnificative în conformitate cu prezenta directivă. Statele membre vor putea menţine sau institui cerinţe în materie de informaţii privind dreptul contractual şi care au implicaţii de drept contractual în cazul în care această posibilitate este prevăzută de clauzele minime din instrumentele de legislaţie comunitară existente. O listă neexhaustivă a acestor cerinţe de informaţii din acquis este cuprinsă în anexa II. Dată fiind completa armonizare introdusă de prezenta directivă, numai informaţiile cerute în baza legislaţiei comunitare se consideră semnificative în sensul articolului 7 alineatul (5). În cazul în care statele membre au introdus cerinţe în materie de informaţii peste nivelul celor specificate de legislaţia comunitară, pe baza clauzelor minime, nerespectarea acestor cerinţe nu se va considera omisiune înşelătoare în sensul prezentei directive. În mod contrar, statele membre vor putea, în cazul în care clauzele minime din legislaţia comunitară permit acest lucru, să menţină sau să instituie dispoziţii mai stricte, în conformitate cu legislaţia comunitară pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecţie a drepturilor contractuale individuale ale consumatorilor.
   (16) Dispoziţiile privind practicile comerciale agresive ar trebui să reglementeze practicile care afectează semnificativ libertatea de a alege a consumatorilor. Acestea sunt practicile care folosesc hărţuirea, constrângerea, inclusiv prin forţă fizică, sau influenţa nejustificată.
   (17) Este recomandabil ca practicile comerciale neloiale în toate situaţiile să fie identificate pentru a asigura o certitudine juridică mai mare. În consecinţă, anexa I cuprinde lista completă a tuturor practicilor de acest fel. Acestea sunt singurele practici comerciale care pot fi considerate neloiale fără o evaluare de la caz la caz în conformitate cu dispoziţiile articolelor 5-9. Lista poate fi modificată numai prin revizuirea directivei.
   (18) Este oportună protejarea tuturor consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale. Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a estimat, atunci când a hotărât cu privire la aspectele legate de publicitate după transpunerea Directivei 84/450/CEE, că este necesar să se examineze efectele lor asupra unui consumator tipic fictiv. În conformitate cu principiul proporţionalităţii şi pentru a permite aplicarea efectivă a măsurilor de protecţie care decurg din acesta, directiva ia ca şi criteriu de evaluare consumatorul mediu, care este suficient de bine informat şi de atent, ţinând seama de factori sociali, culturali şi lingvistici, conform interpretării Curţii de Justiţie, dar conţine şi dispoziţii care au ca scop prevenirea exploatării consumatorilor ale căror caracteristici le conferă o vulnerabilitate sporită la practicile comerciale neloiale. În cazul în care o practică comercială se adresează doar unui anumit grup de consumatori, cum sunt copiii, este oportun ca impactul acesteia să fie evaluat din perspectiva membrului mediu al grupului. În consecinţă, este oportun să se includă în lista practicilor neloiale în toate situaţiile o dispoziţie care, fără să impună o interzicere totală a publicităţii adresate copiilor, să îi protejeze împotriva îndemnurilor directe de a cumpăra. Noţiunea de consumator mediu nu este o noţiune statistică. Instanţele şi autorităţile naţionale vor trebui să îşi exercite propria capacitate de a judeca, având în vedere jurisprudenţa Curţii de Justiţie, pentru a stabili reacţia tipică a consumatorului mediu într-o situaţie dată.
   (19) În cazul în care anumite caracteristici, cum sunt vârsta, infirmitatea fizică sau mintală sau credulitatea fac consumatorii deosebit de vulnerabili în faţa unei practici comerciale sau a produsului aferent sau în cazul în care comportamentul economic al acestui singur grup de consumatori poate fi denaturat de această practică într-o modalitate pe care comerciantul o poate prevedea în mod rezonabil, este recomandabil ca acest grup să fie protejat în mod corespunzător prin evaluarea practicii din perspectiva membrului mediu al grupului respectiv.
   (20) Este recomandabil să se asigure un rol codurilor de conduită, care să permită aplicarea principiilor prezentei directive în mod eficient de către comercianţi în domeniile economice specifice. În sectoarele în care există constrângeri specifice care reglementează comportamentul comercianţilor, este oportun ca acestea să fie luate în considerare, de asemenea, în vederea cerinţelor în materie de diligenţă profesională în sectorul respectiv. Controlul exercitat de responsabilii de coduri la nivel naţional sau comunitar pentru a elimina practicile comerciale neloiale poate evita recursul la o acţiune administrativă sau juridică şi, în consecinţă, ar trebui încurajat. În vederea asigurării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, organizaţiile de consumatori ar putea fi informate şi implicate în elaborarea codurilor de conduită.
   (21) Persoanele sau organizaţiile despre care se consideră, în baza legislaţiei naţionale, că ar avea un interes legitim cu privire la acest subiect trebuie să aibă la dispoziţie căi de atac pentru a întreprinde o acţiune împotriva practicilor comerciale neloiale, fie în faţa unei instanţe, fie a unei autorităţi administrative care are competenţa de a decide în cazul reclamaţiilor sau de a iniţia procedurile judiciare corespunzătoare. Deşi consistenţa cazului prezentat trebuie stabilită de legislaţia naţională, este oportun ca instanţele şi autorităţile administrative să aibă autoritatea de a solicita comercianţilor să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor de reale.
   (22) Este necesar ca statele membre să stabilească sancţiunile aplicabile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei directive şi să asigure punerea în aplicare a acestora. Sancţiunile trebuie să fie eficiente, proporţionale şi disuasive.
   (23) Întrucât obiectivele prezentei directive, anume eliminarea barierelor din calea funcţionării pieţei interne reprezentate de legislaţia naţională privind practicile comerciale neloiale şi asigurarea unui nivel comun ridicat de protecţie a consumatorilor prin apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind practicile comerciale neloiale, nu pot fi îndeplinite în mod satisfăcător de statele membre şi, în consecinţă, pot fi îndeplinite în condiţii mult mai bune la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii prevăzut la respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte nivelul măsurilor necesare pentru eliminarea barierelor de pe piaţa internă şi pentru realizarea unui nivel comun ridicat de protecţie a consumatorilor.
   (24) Este oportun să se revizuiască prezenta directivă pentru a garanta luarea în discuţie a barierelor de pe piaţa internă şi realizarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor. Revizuirea ar putea duce la o propunere din partea Comisiei de modificare a prezentei directive, ceea ce poate implica o prelungire limitată a derogării prevăzute la articolul 3 alineatul (5) şi/sau o modificare în cadrul altor legislaţii de protecţie a consumatorilor care să reflecte angajamentul asumat de Comisie în cadrul strategiei sale pentru politica faţă de consumatori de a revizui acquis-ul existent pentru a realiza un nivel comun ridicat de protecţie a consumatorilor.
   (25) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,
    ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
    ___________
   1 JO C 108, 30.4.2004, p. 81.
   2 Avizul Parlamentului European din 20 aprilie 2004 (JO C 104 E, 30.4.2004, p. 260), Poziţia comună a Consiliului din 15 noiembrie 2004 (JO C 38 E, 15.2.2005, p. 1) şi Poziţia Parlamentului European din 24 februarie 2005 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 12 aprilie 2005.
   3 JO L 250, 19.9.1984, p. 17. Directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 290, 23.10.1997, p. 18).
   4 JO L 144, 4.6.1997, p. 19. Directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/65/CE (JO L 271, 9.10.2002, p. 16).
   5 JO L 166, 11.6.1998, p. 51. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/65/CE.
   6 JO L 271, 9.10.2002, p. 16.
   7 JO L 201, 31.7.2002, p. 37.

   CAPITOLUL I
  DISPOZIŢII GENERALE

   Articolul 1
  Obiectiv

    Obiectivul prezentei directive este de a contribui la buna funcţionare a pieţei interne şi de a realiza un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor prin apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind practicile comerciale neloiale care dăunează intereselor economice ale consumatorilor.

   Articolul 2
  Definiţii

    În sensul prezentei directive:
   (a) "consumator" înseamnă orice persoană fizică ce acţionează, în legătură cu practicile comerciale reglementate de prezenta directivă, în scopuri care nu se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală;
   (b) "comerciant" înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce acţionează, în legătură cu practicile comerciale reglementate de prezenta directivă, în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală şi orice persoană care acţionează în numele sau în beneficiul unui comerciant;
   (c) "produs" înseamnă orice bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi şi obligaţii;
   (d) "practici ale întreprinderilor faţă de consumatori" (denumite în continuare practici comerciale) înseamnă orice acţiune, omisiune, comportament, demers sau comunicare comercială, inclusiv publicitatea şi comercializarea, efectuată de un comerciant, în directă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs către consumatori;
   (e) "a denatura în mod semnificativ comportamentul economic al consumatorilor" înseamnă a folosi o practică comercială pentru a afecta apreciabil abilitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, determinându-l astfel să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o altfel;
   (f) "cod de conduită" înseamnă un acord sau un set de reguli ce nu sunt impuse de acte cu putere de lege şi acte administrative ale unui stat membru, care defineşte comportamentul comercianţilor care îşi asumă angajamentul respectării acestuia în legătură cu una sau mai multe practici comerciale speciale sau cu unul sau mai multe sectoare de activitate;
   (g) "responsabil de cod" înseamnă orice entitate, inclusiv un comerciant sau un grup de comercianţi, responsabilă pentru formularea şi revizuirea unui cod de conduită şi/sau pentru monitorizarea respectării respectivului cod de către cei care şi-au asumat obligaţia respectării acestuia;
   (h) "diligenţă profesională" înseamnă nivelul de competenţă specializată şi de consideraţie pe care comerciantul poate să îl exercite în mod rezonabil faţă consumatori, în conformitate cu practica comercială loială şi/sau principiul general al bunei-credinţe în domeniul de activitate al comerciantului;
   (i) "invitaţie de a cumpăra" înseamnă o comunicare comercială care arată caracteristicile unui produs şi preţul într-o manieră corespunzătoare mijloacelor de comunicare comercială folosite şi care îl determină pe consumator să cumpere un produs;
   (j) "influenţă nejustificată" înseamnă exploatarea unei poziţii de putere în raport cu consumatorul pentru a aplica o presiune asupra acestuia, chiar şi fără a recurge la forţa fizică sau a ameninţa cu aceasta, într-o manieră care reduce semnificativ abilitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză;
   (k) "decizie comercială" înseamnă orice decizie luată de un consumator cu privire la oportunitatea, modalităţile şi condiţiile cu privire la cumpărarea unui produs, efectuarea unei plăţi integrale sau parţiale pentru un produs, păstrarea sau renunţarea la un produs sau exercitarea unui drept contractual în raport cu produsul; o astfel de decizie determină consumatorul să acţioneze sau nu.
   (l) "profesie reglementată" înseamnă o activitate profesională sau un grup de activităţi profesionale în legătură cu care există acte cu putere de lege şi acte administrative privind deţinerea unor calificări profesionale determinate care reglementează accesul, desfăşurarea sau una din modalităţile de exercitare ale acestor activităţi

   Articolul 3
  Domeniul de aplicare

   1. Prezenta directivă se aplică practicilor comerciale neloiale ale întreprinderilor faţă de consumatori definite la articolul 5 înainte, în timpul şi după o tranzacţie comercială în legătură cu un produs.
   2. Prezenta directivă nu aduce atingere nici dreptului contractual nici, în special, normelor privind valabilitatea, formarea profesională sau efectele contractelor.
   3. Prezenta directivă nu aduce atingere dispoziţiilor comunitare sau naţionale în legătură cu sănătatea şi securitatea produselor.
   4. În cazul în care dispoziţiile prezentei directive şi alte norme comunitare care reglementează aspecte specifice ale practicilor comerciale neloiale sunt în conflict, normele comunitare prevalează şi se aplică respectivelor aspecte specifice.
   5. Pentru o perioadă de şase ani începând cu 12 iunie 2007, statele membre pot continua să aplice dispoziţii naţionale, a căror apropiere este reglementată de prezenta directivă, mai restrictive sau mai riguroase decât dispoziţiile prezentei directive şi care pun în aplicare directive ce conţin clauze de armonizare minime. Aceste măsuri trebuie să fie esenţiale pentru a garanta protecţia adecvată a consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale şi trebuie să fie proporţionale cu obiectivul a cărui realizare se doreşte. Revizuirea menţionată la articolul 18 poate să includă, după caz, o propunere de prelungire a acestei derogări pe o perioadă limitată.
   6. Statele membre adresează de îndată o notificare Comisiei cu privire la dispoziţiile naţionale aplicate în conformitate cu alineatul (5).
   7. Prezenta directivă nu aduce atingere normelor ce reglementează competenţa instanţelor de judecată.
   8. Prezenta directivă nu aduce atingere condiţiilor de stabilire sau măsurilor de autorizare sau codurilor de conduită deontologică sau altor dispoziţii specifice privind profesiile reglementate pe care statele membre le pot impune comercianţilor, în conformitate cu legislaţia comunitară, pentru a ganta faptul că aceştia îndeplinesc un nivel ridicat de integritate.
   9. În legătură cu "serviciile financiare" în sensul Directivei 2002/65/CE şi bunurile imobile, statele membre pot impune cerinţe mai restrictive sau mai riguroase decât cele prevăzute de prezenta directivă în domeniul în care aceasta din urmă are ca obiect apropierea dispoziţiilor în vigoare.
   10. Prezenta directivă nu vizează aplicarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative din statele membre în materie de certificare şi indicare a standardului de fineţe a articolelor din metale preţioase.

   Articolul 4
  Piaţa internă

    Statele membre nu limitează libertatea de a presta servicii, nici nu limitează libera circulaţie a mărfurilor din motive care se încadrează în domeniul în care prezenta directivă vizează apropierea dispoziţiilor în vigoare.

   CAPITOLUL 2
  PRACTICI COMERCIALE NELOIALE

   Articolul 5
  Interzicerea practicilor comerciale neloiale

   1. Se interzic practicile comerciale neloiale.
   2. O practică comerciale este neloială în cazul în care:
   (a) este contrară cerinţelor diligenţei profesionale
    şi
   (b) denaturează sau poate denatura semnificativ comportamentul economic cu privire la un produs al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia îi este adresat sau al membrului mediu al unui grup în cazul în care o practică comercială este orientată către un grup particular de consumatori.
   3. Practicile comerciale care pot denatura semnificativ comportamentul economic al unui grup de consumatori identificabil în mod clar deoarece aceştia sunt deosebit de vulnerabili la practica utilizată sau la produsul aferent datorită unei infirmităţi mintale sau fizice, vârstei sau credulităţii, într-o situaţie pe care comerciantul o poate anticipa cu uşurinţă, se evaluează din perspectiva membrului mediu al grupului. Această dispoziţie nu aduce atingere practicii publicitare curente şi legitime care constă din formularea unor afirmaţii exagerate sau care nu trebuie înţelese în sens literal.
   4. Sunt neloiale în special practicile comerciale care:
   (a) sunt înşelătoare în sensul articolelor 6 şi 7
    sau
   (b) sunt agresive în sensul articolelor 8 şi 9.
   5. Anexa I conţine lista practicilor comerciale considerate neloiale în orice situaţie. Lista unică se aplică în toate statele membre şi poate fi modificată numai prin revizuirea prezentei directive.

   Secţiunea 1
  Practici comerciale înşelătoare

   Articolul 6
  Acţiuni înşelătoare

   1. O practică comercială se consideră înşelătoare în cazul în care conţine informaţii false şi, în consecinţă, este mincinoasă sau, în orice alt fel, inclusiv prin prezentarea generală, induce sau poate induce în eroare consumatorul mediu, chiar dacă informaţia este corectă în fapt, cu privire la unul sau mai multe dintre următoarele elemente şi, în oricare dintre situaţii, determină sau poate determina o decizie comercială pe care consumatorul nu ar fi luat-o în altă situaţie:
   (a) existenţa sau natura produsului;
   (b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi disponibilitatea, avantajele, riscurile, execuţia, compoziţia, accesoriile, asistenţa post-vânzare a consumatorilor, soluţionarea reclamaţiilor, metoda şi data fabricaţiei sau furnizării, livrarea, adecvarea pentru utilizarea preconizată, utilizarea, cantitatea, specificaţiile, originea geografică sau comercială sau rezultatele care pot fi aşteptate în urma utilizării sau rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului,
   (c) amploarea implicării comerciantului, motivaţia practicii comerciale şi natura procesului de vânzare, orice afirmaţie sau simbol care sugerează sponsorizarea sau sprijinul direct sau indirect acordat comerciantului sau produsului;
   (d) preţul sau modalitatea de calcul a preţului sau existenţa unui avantaj specific în ceea ce priveşte preţul;
   (e) necesitatea unui serviciu, a unei piese, înlocuiri sau reparaţii;
   (f) natura, calităţile şi drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, precum identitatea şi patrimoniul, calificările, statutul, aprobarea, afilierea sau relaţiile sale şi drepturile de proprietate industrială, comercială sau intelectuală sau premiile şi distincţiile sale;
   (g) drepturile consumatorilor, inclusiv dreptul de înlocuire sau de rambursare în conformitate cu prevederile Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe1 sau riscurile pe care le poate întâmpina.
   2. De asemenea, se consideră că o practică comercială este înşelătoare în cazul în care, analizând faptele, ţinând seama de toate caracteristicile şi circumstanţele, aceasta determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în altă situaţie şi în cazul în care implică:
   (a) orice activitate de comercializare a unui produs, inclusiv publicitatea comparativă, care creează confuzie cu produse, mărci comerciale, denumiri comerciale sau alte semne distinctive ale unui concurent;
   (b) nerespectarea de către comerciant a angajamentelor din codul de conduită pe care comerciantul s-a angajat să îl respecte, cu condiţia ca:
   (i) angajamentul să nu fie o simplă afirmaţie, ci o obligaţie asumată în mod ferm şi care poate fi verificată
    şi
   (ii) comerciantul să indice în cadrul unei practici comerciale că respectă codul respectiv.
    ___________
   1 JO L 171, 7.7.1999, p. 12.

   Articolul 7
  Omisiuni înşelătoare

   1. O practică comercială se consideră înşelătoare în cazul în care, analizând faptele şi ţinând seama de toate caracteristicile şi circumstanţele, precum şi de limitele proprii mediului de comunicare utilizat, omite o informaţie semnificativă de care consumatorul mediu are nevoie în contextul respectiv pentru a lua o decizie comercială în cunoştinţă de cauză şi care, în consecinţă, determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în altă situaţie.
   2. De asemenea, o practică comercială se consideră omisiune înşelătoare în cazul în care, ţinând seama de toate aspectele descrise la alineatul (1), un comerciant disimulează o informaţie semnificativă prevăzută la alineatul respectiv sau o furnizează într-o manieră neclară, neinteligibilă, ambiguă sau nepotrivită sau dacă nu îşi declară intenţia comercială adevărată în cazul în care aceasta nu reiese deja din context sau în cazul în care, în orice situaţie, aceasta determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în alte împrejurări.
   3. În cazul în care mediul de comunicare folosit pentru practica comercială respectivă impune limite de spaţiu şi timp, aceste limite şi orice alte măsuri luate de comerciant pentru a pune informaţia la dispoziţia consumatorilor prin alte mijloace se iau în considerare atunci când se decide dacă au fost omise informaţii.
   4. În cazul unei invitaţii de a cumpăra, următoarele informaţii se consideră semnificative, în cazul în care nu reies deja din context:
   (a) principalele caracteristici ale produselor, în mod corespunzător cu mediul de comunicare utilizat şi cu produsul în cauză;
   (b) adresa geografică şi identitatea comerciantului, precum sediul social şi, după caz, adresa geografică şi identitatea comerciantului în numele căruia acţionează;
   (c) preţul cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu poate fi calculat în avans în mod satisfăcător dată fiind natura produsului, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare sau cheltuielile poştale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod satisfăcător, menţionarea faptului că aceste costuri ar putea fi suportate de consumator;
   (d) modalităţile de plată, livrare, execuţie şi soluţionare a reclamaţiilor, în cazul în care diferă de condiţiile de diligenţă profesională;
   (e) pentru produsele şi tranzacţiile care implică dreptul de retragere sau de anulare, existenţa unui asemenea drept.
   5. Informaţiile prevăzute de legislaţia comunitară privind comunicarea comercială, inclusiv publicitatea sau comercializarea, a căror listă incompletă este prevăzută de anexa II, se consideră semnificative.

   Secţiunea 2
  Practici comerciale agresive

   Articolul 8
  Practici comerciale agresive

    O practică comercială se consideră agresivă în cazul în care, analizând faptele şi ţinând seama de toate caracteristicile şi circumstanţele, modifică sau poate modifica în mod semnificativ, prin hărţuire, constrângere, inclusiv prin forţă fizică sau printr-o influenţă nejustificată, libertatea de alegere sau conduită a consumatorului mediu şi, prin aceasta, îl determină sau îl poate determina să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în altă situaţie.

   Articolul 9
  Folosirea hărţuirii, constrângerii sau a influenţei nejustificate

    Atunci când se determină dacă o practică comercială foloseşte hărţuirea, constrângerea, inclusiv forţa fizică sau influenţa nejustificată, se ţine seama de:
   (a) momentul, locul, natura şi persistenţa ei;
   (b) folosirea de limbaj şi comportament ameninţător sau nejustificat;
   (c) exploatarea de către comerciant, în cunoştinţă de cauză, a oricărui eveniment nefast sau a oricărei situaţii deosebit de grave care afectează modul de a judeca al consumatorilor, pentru a influenţa decizia consumatorului cu privire la produs;
   (d) orice bariere necontractuale, oneroase sau disproporţionate, impuse de comerciant în cazul în care un consumator doreşte să-şi exercite drepturile contractuale, inclusiv dreptul de a rezilia un contract sau de a se îndrepta spre un alt produs sau comerciant;
   (e) orice ameninţare de intentare a unui proces în cazul în care acest lucru nu este posibil din punct de vedere juridic.

   Capitolul 3
  CODURILE DE CONDUITĂ

   Articolul 10
  Codurile de conduită

    Prezenta directivă nu exclude controlul practicilor comerciale neloiale, pe care statele membre îl pot încuraja, efectuat de responsabilii de coduri de conduită sau iniţierea unui control de către persoanele sau organizaţiile prevăzute la articolul 11, în cazul în care procedurile desfăşurate de respectivele organisme se situează peste nivelul procedurilor judiciare sau administrative prevăzute la respectivul articol.
    Recursul la aceste organisme de control nu este echivalent în nici un caz cu renunţarea la o cale de atac judiciară sau administrativă, în conformitate cu articolul 11.

   Capitolul 4
  DISPOZIŢII FINALE

   Articolul 11
  Punerea în aplicare

   1. Statele membre asigură existenţa unor mijloace adecvate şi eficiente de combatere a practicilor comerciale neloiale pentru a pune în aplicare respectarea dispoziţiilor prezentei directive în interesul consumatorilor.
    Aceste mijloace includ dispoziţiile legale în baza cărora persoanele sau organizaţiile care au, în conformitate cu legislaţia naţională, un interes legitim în combaterea practicilor comerciale neloiale, inclusiv concurenţii, pot:
   (a) să intenteze o acţiune în instanţă împotriva practicilor comerciale neloiale;
    şi/sau
   (b) să aducă practicile comerciale neloiale în atenţia unei autorităţi administrative competente fie pentru a pronunţa o hotărâre cu privire la reclamaţii, fie pentru a iniţia procedurile juridice corespunzătoare.
    Fiecare stat membru trebuie să decidă pe care dintre aceste proceduri o va fi reţine şi dacă este oportun să permită instanţelor sau autorităţilor administrative să recurgă în prealabil la alte căi de soluţionare a reclamaţiilor, inclusiv cele menţionate la articolul 10. Consumatorii trebuie să aibă acces la aceste mijloace, indiferent dacă aceştia sunt pe teritoriul statului membru în care se află sediul comerciantului sau pe teritoriul unui alt stat membru.
    Fiecare stat membru trebuie să decidă:
   (a) dacă respectivele mijloace juridice pot fi îndreptate separat sau coroborat împotriva unui număr de comercianţi din acelaşi sector economic
    sau
   (b) dacă respectivele mijloace juridice pot fi îndreptate împotriva responsabilului unui cod în cazul în care codul relevant promovează nerespectarea cerinţelor legale.
   2. În cadrul dispoziţiilor juridice menţionate la alineatul (1), statele membre conferă instanţelor sau autorităţilor administrative, în cazul în care ele consideră că asemenea măsuri sunt necesare, ţinând seama de toate interesele implicate şi, în special, de interesul public, competenţele necesare:
   (a) pentru a ordona încetarea sau a institui proceduri legale corespunzătoare pentru un ordin de încetare a practicilor comerciale neloiale;
    sau
   (b) în cazul în care practica comercială neloială nu a fost încă aplicată dar este iminentă, pentru a ordona interzicerea practicii sau a institui procedurile juridice corespunzătoare pentru un ordin de interzicere a practicilor comerciale neloiale
    chiar dacă nu există o dovadă a pierderii sau a prejudiciului real sau intenţiei sau neglijenţei din partea comerciantului.
    Statele membre dispun ca măsurile prevăzute la primul paragraf să fie adoptate prin procedură accelerată:
   - fie cu efect interimar,
   - fie cu efect definitiv,
    înţelegând că fiecare stat membru trebuie să decidă pe care dintre cele două opţiuni o va reţine.
    De asemenea, statele membre pot acorda instanţelor sau autorităţilor administrative competenţe care să le permită, în vederea eliminării efectelor persistente ale practicilor comerciale neloiale a căror încetare a fost ordonată prin hotărâre finală:
   (a) să solicite publicarea respectivei hotărâri în întregime sau parţial şi într-o formă pe care ele o consideră adecvată;
   (b) să solicite suplimentar publicarea unei declaraţii de corectare.
   3. Autorităţile administrative menţionate la alineatul (1) trebuie:
   (a) să aibă o structură asupra căreia să nu poată exista dubii cu privire la imparţialitate;
   (b) să deţină competenţele adecvate, în cazul în care hotărăsc cu privire la reclamaţii, pentru a monitoriza şi impune în mod eficient respectarea hotărârilor lor;
   (c) să explice motivele hotărârilor lor.
    În cazul în care competenţele menţionate la alineatul (2) sunt exercitate exclusiv de către o autoritate administrativă, motivarea hotărârilor trebuie comunicată întotdeauna. De asemenea, în acest caz trebuie prevăzute proceduri prin care exercitarea inadecvată sau nemotivată a competenţelor de către autoritatea administrativă sau eşecul inadecvat sau nemotivat de a exercita competenţele menţionate pot face obiectul unei căi de atac jurisdicţională.

   Articolul 12
  Instanţe şi autorităţi administrative: justificarea afirmaţiilor

    Statele membre pot acorda instanţelor sau autorităţilor administrative competenţe care să le permită în procedurile civile sau administrative prevăzute la articolul 11:
   (a) să solicite comerciantului să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor reale în legătură cu o practică comercială în cazul în care, ţinând seama de interesul legitim al comerciantului şi al oricărei părţi la procedură, respectiva solicitare pare potrivită pe baza circumstanţelor cazului particular;
   (b) să ia în discuţie afirmaţiile reale în cazul în care dovada solicitată în conformitate cu litera (a) nu este furnizată sau este considerată insuficientă de către instanţă sau autoritatea administrativă.

   Articolul 13
  Sancţiuni

    Statele membre stabilesc sancţiuni pentru încălcarea dispoziţiilor naţionale adoptate pentru aplicarea prezentei directive şi iau măsurile necesare pentru a asigura punerea lor în aplicare. Aceste sancţiuni trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasive.

   Articolul 14
  Modificări la Directiva 84/450/CEE

    Directiva 84/450/CEE se modifică după cum urmează:
   1. Articolul 1 se înlocuieşte cu următorul text:
    "Articolul 1
    Prezentul articol are ca obiect protejarea comercianţilor împotriva publicităţii înşelătoare şi a consecinţelor defavorabile ale acesteia şi stabilirea condiţiilor în care publicitatea comparativă este permisă.";
   2. La articolul 2:
   - punctul 3 se înlocuieşte cu următorul text:
    "3. "comerciant" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care acţionează în scopuri ce se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală şi orice persoană care acţionează în numele sau în beneficiul unui comerciant.",
   - se adaugă următorul punct, formulat după cum urmează:
    "4. "responsabil de cod" înseamnă orice entitate, inclusiv un comerciant sau un grup de comercianţi, responsabilă pentru formularea sau revizuirea unui cod de conduită şi/sau pentru monitorizarea respectării codului de către cei care şi-au luat angajamentul de a-l respecta.";
   3. Articolul 3a se înlocuieşte cu următorul text:
    "Articolul 3a
    1. Publicitatea comparativă este permisă în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii:
    (a) nu este înşelătoare în sensul articolului 2 alineatul (2), al articolului 3 şi al articolului 7 alineatul (1) din prezenta directivă sau al articolelor 6 şi 7 din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori*;
    ___________
    * JO L 149, 11.6.2005, p. 22.

    (b) compară bunuri sau servicii care satisfac aceleaşi nevoi sau sunt destinate aceluiaşi scop;
    (c) compară obiectiv una sau mai multe caracteristici esenţiale, pertinente, verificabile şi reprezentative ale respectivelor bunuri şi servicii, care pot include preţul;
    (d) nu discreditează sau denigrează mărcile comerciale, denumirile comerciale, alte mărci distinctive, bunuri, servicii, activităţi sau situaţii în care se află un concurent;
    (e) pentru produsele cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeaşi denumire;
    (f) nu profită de notorietatea unei mărci comerciale, a unei denumiri comerciale sau a altor mărci distinctive ale unui concurent sau de denumirea de origine a produselor concurente;
    (g) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitaţii sau replici ale bunurilor sau serviciilor care poartă o marcă comercială sau o denumire comercială protejată;
    (h) nu creează confuzie între comercianţi, între agentul de publicitate şi un concurent sau între mărcile comerciale, denumirile comerciale, alte mărci distinctive, bunuri şi servicii ale unui agent de publicitate şi cele ale unui concurent."
   4. Articolul 4 alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
    "1. Statele membre asigură existenţa unor mijloace adecvate şi eficiente de combatere a publicităţii înşelătoare în vederea respectării dispoziţiilor privind publicitatea comparativă în interesul comercianţilor şi concurenţilor. Aceste mijloace trebuie să cuprindă dispoziţii legale în temeiul cărora persoanele sau organizaţiile considerate, în conformitate cu legislaţia naţională, ca având un interes legitim în combaterea publicităţii înşelătoare sau în reglementarea publicităţii comparative au posibilitatea:
    (c) să intenteze o acţiune juridică împotriva publicităţii în cauză
    sau
    (d) să aducă publicitatea în cauză în atenţia unei autorităţi administrative competente pentru ca aceasta să pronunţe o hotărâre în această chestiune sau pentru a iniţia demersurile juridice corespunzătoare.
    Fiecare stat membru decide cu privire la procedura pe care o va reţine şi dacă este oportun ca instanţele sau autorităţile administrative să dispună de posibilitatea de a cere să se recurgă în prealabil la alte mijloace consacrate de soluţionare a reclamaţiilor, inclusiv cele menţionate la articolul 5.
    Fiecărui stat membru îi revine obligaţia de a decide:
    (a) dacă respectivele mijloace legale pot fi îndreptate separat sau coroborat împotriva unui anumit număr de comercianţi din acelaşi sector economic
    sau
    (b) dacă respectivele mijloace legale pot fi îndreptate împotriva unui responsabil de cod în cazul în care codul relevant promovează nerespectarea cerinţelor legale.";
   5. Articolul 7 alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
    "1. Prezenta directivă nu constituie un obstacol în calea menţinerii sau a adoptării de către statele membre a unor dispoziţii pentru a asigura o protecţie mai extinsă a comercianţilor şi concurenţior împotriva publicităţii înşelătoare."

   Articolul 15
  Modificări la Directivele 97/7/CE şi 2002/65/CE

   1. Articolul 9 din Directiva 97/7/CE se înlocuieşte cu următorul text:
    "Articolul 9
    Vânzarea nesolicitată
    Având în vedere că Directiva 2005/29/CE din 11 mai 2005 a Parlamentului European şi a Consiliului privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori1 interzice practicile de vânzare nesolicitată, statele membre iau măsurile necesare pentru a scuti consumatorul de cheltuielile pe care le implică vânzarea nesolicitată, absenţa unui răspuns al consumatorului nefiind echivalentă cu consimţământul său."
   2. Articolul 9 din Directiva 2002/65/CE se înlocuieşte cu următorul text:
    "Articolul 9
    Având în vedere că Directiva 2005/29/CE din 11 mai 2005 a Parlamentului European şi a Consiliului privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori2 interzice practicile de vânzare nesolicitată şi fără a aduce atingere dispoziţiilor în vigoare ale legislaţiei statelor membre privind reînnoirea tacită a contractelor la distanţă în cazul în care acestea permit reînnoirea tacită, statele membre iau măsurile necesare pentru a scuti consumatorul de orice obligaţie pe care o implică practicile de vânzare nesolicitată, absenţa unui răspuns al consumatorului nefiind echivalentă cu consimţământul său".

   Articolul 16
  Modificări la Directiva 98/27/CE şi la Regulamentul (CE) 2006/2004

   1. În anexa la Directiva 98/27/CE, punctul 1 se înlocuieşte cu următorul text:
    "1. Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori (JO L 149, 11.6.2005, p. 22)."
   2. În anexa la Regulamentul (CE) 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului (Regulamentul privind cooperarea în materie de protecţie a consumatorului)3 se adaugă următorul punct, formulat după cum urmează:
    "16. Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori (JO L 149, 11.6.2005, p. 22)."
    ___________
   3 JO L 364, 9.12.2004, p. 1.

   Articolul 17
  Informarea

    Statele membre iau măsurile necesare pentru informarea consumatorilor cu privire la dispoziţiile legislaţiei naţionale care transpun prezenta directivă şi, după caz, încurajează comercianţii şi responsabilii de cod să informeze consumatorii cu privire la codurile lor de conduită.

   Articolul 18
  Revizuirea

   1. Până la 12 iunie 2011, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport general privind aplicarea articolelor 3 alineatul (9) din prezenta directivă şi în special privind aplicarea articolului 4 şi a anexei I, cu privire la amploarea acţiunilor de armonizare şi simplificare suplimentare ale legislaţiei comunitare în domeniul protecţiei consumatorilor şi, având în vedere articolul 3 alineatul (5), cu privire la orice măsuri ce se dovedesc necesare la nivel comunitar pentru menţinerea nivelurilor corespunzătoare de protecţie a consumatorilor. Raportul este însoţit, după caz, de o propunere de revizuire a prezentei directive sau a altor dispoziţii relevante ale legislaţiei comunitare.
   2. Parlamentul European şi Consiliul acţionează, în conformitate cu tratatul, în termen de doi ani de la comunicarea de către Comisie a oricărei propuneri prezentate în conformitate cu alineatul (1).

   Articolul 19
  Transpunerea

    Statele membre adoptă şi publică până la 12 iunie 2007 actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta şi îi adresează notificări cu privire la modificările ulterioare.
    Statele membre aplică aceste dispoziţii până la 12 decembrie 2007. Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

   Articolul 20
  Intrarea în vigoare

    Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

   Articolul 21
  Destinatarii

    Prezenta directivă se adresează statelor membre.
    Adoptată la Strasbourg, 11 mai 2005.
    
Pentru Parlamentul European                                      Pentru Consiliu
       Preşedintele                                               Preşedintele
  J.P. BORRELL FONTELLES                                            N. SCHMIT
   ANEXA I

    PRACTICI COMERCIALE CONSIDERATE NELOIALE ÎN ORICE SITUAŢIE

    Practici comerciale înşelătoare
   1. Comerciantul afirmă că a semnat un cod de conduită pe care în fapt nu l-a semnat.
   2. A afişa un certificat, o marcă de calitate sau un echivalent fără autorizaţia necesară în acest sens.
   3. A afirma fără un temei real că un cod de conduită este autorizat de un organism public sau de alt tip.
   4. A afirma că un comerciant (inclusiv practicile sale comerciale) sau un produs a fost agreat, aprobat sau autorizat de un organism public sau privat fără un temei real sau fără a îndeplini condiţiile necesare pentru agrearea, aprobarea sau autorizarea obţinută.
   5. A propune cumpărarea produselor la un preţ declarat fără a se menţiona că există motive rezonabile pentru care comerciantul poate considera că nu va putea furniza, el însuşi sau prin intermediul unui alt comerciant, produsele respective sau produse echivalente la preţul declarat pentru o anumită perioadă şi în cantităţi rezonabile ţinând seama de produsul respectiv, de amploarea publicităţii şi de preţul declarat (publicitate-capcană).
   6. A propune cumpărarea produselor la un preţ declarat, urmată de:
   (a) refuzul de a prezenta consumatorilor articolul care a făcut obiectul publicităţii
    sau
   (b) refuzul de a prelua comenzi pentru acesta şi de a-l livra într-un termen rezonabil
    sau
   (c) prezentarea unui eşantion defect
    cu intenţia de a promova un alt produs (capcană şi deturnare).
   7. Declaraţia falsă că un produs nu va fi disponibil decât pentru un interval de timp foarte scurt sau doar în condiţii speciale pentru un interval de timp foarte scurt, pentru a determina decizia imediată a consumatorilor şi pentru a-i priva de timpul de gândire necesar şi de posibilitatea de a face o alegere în cunoştinţă de cauză.
   8. Angajamentul de a furniza servicii post-vânzare către consumatorii cu care comerciantul a comunicat anterior tranzacţiei într-o limbă care nu este o limbă oficială a statului membru în care se află sediul comerciantului şi, ulterior, furnizarea serviciului respectiv în altă limbă fără a informa în mod clar consumatorul cu privire la aceasta înainte de iniţierea tranzacţie.
   9. A declara sau a sugera sub orice formă, fără un temei real, că vânzarea unui anumit produs este legală.
   10. A prezenta drepturile de care consumatorii beneficiază prin lege ca şi caracteristică distinctivă a ofertei comerciantului.
   11. A folosi conţinutul editorial din mass-media pentru a promova un produs, în cazul în care comerciantul a plătit pentru această promovare, fără a specifica acest lucru prin conţinut ori prin imagini sau sunete pe care consumatorul le poate identifica uşor (reportaj publicitar). Dispoziţia nu aduce atingere Directivei 89/552/CEE a Consiliului1.
    ___________
   1 Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor dispoziţii legale, de reglementare şi administrative ale statelor membre cu privire la desfăşurarea activităţilor de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, 17.10.1989, p. 23). Directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 202, 30.7.1997, p. 60).

   12. A face afirmaţii de facto inexacte cu privire la natura şi amploarea riscurilor la care se expune consumatorul referitor la siguranţa personală sau a familiei sale în cazul în care nu achiziţionează produsul în cauză.
   13. A promova deliberat un produs similar cu produsul unui alt producător astfel încât consumatorul să creadă că produsul promovat provine de la acelaşi producător.
   14. A crea, a exploata sau a promova un sistem de împrumut piramidal în cadrul căruia un consumator plăteşte o cotizaţie în schimbul posibilităţii de a primi o parte din sumele provenite în special din cotizaţiile pe care le vor plăti noii membri şi nu din vânzarea sau consumul produselor.
   15. Comerciantul afirmă că este pe cale să îşi înceteze activitatea sau să îşi mute sediul fără a intenţiona de fapt acest lucru.
   16. A afirma că un produs poate creşte şansele de câştig la jocurile de noroc.
   17. A face afirmaţia neîntemeiată că un produs tratează boli, disfuncţii sau malformaţii.
   18. A disemina informaţii de facto inexacte privind condiţiile pieţei sau posibilitatea de a găsi un produs, incitând astfel consumatorul să achiziţioneze produsul respectiv în condiţii mai puţin favorabile decât condiţiile normale ale pieţei.
   19. A afirma în cadrul unei practici comerciale organizarea unui concurs sau posibilitatea câştigării unui premiu fără a acorda premiile specificate sau echivalentul acestora.
   20. A descrie un produs ca "gratuit", "bonus", "fără taxe" sau în termeni similari în cazul în care consumatorul trebuie să plătească o sumă în plus faţă de costurile pe care le implică reacţia sa pozitivă la practica comercială şi ridicarea sau livrarea articolului.
   21. A include în materialul promoţional o factură sau un document similar de plată astfel încât consumatorul are impresia greşită că a comandat deja produsul comercializat.
   22. A face afirmaţii false sau a crea impresia că un comerciant nu acţionează în scopuri ce se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală sau a se prezenta comerciantului ca şi consumator.
   23. A crea impresia falsă că serviciul post-vânzare furnizat pentru un produs este disponibil într-un stat membru altul decât cel în care este cumpărat produsul.
    Practici comerciale agresive
   24. A-i da impresia consumatorului că nu poate părăsi sediul fără a încheia un contract.
   25. A efectua vizite personale la domiciliul consumatorului, ignorând solicitarea acestuia de a pleca sau de a nu reveni, cu excepţia cazului în care legislaţia naţională permite acest lucru în vederea îndeplinirii unei obligaţii contractuale şi în măsura în care o permite.
   26. A efectua solicitări repetate şi nedorite prin telefon, fax sau e-mail sau alt mijloc de comunicare la distanţă, cu excepţia cazului în care legislaţia naţională permite acest lucru în vederea îndeplinirii unei obligaţii contractuale şi în măsura în care o permite. Dispoziţia nu aduce atingere articolului 10 din Directiva 97/7/CE şi Directivelor 95/46/CE1 şi 2002/58/CE.
    ___________
   1 Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31). Directivă astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

   27. A obliga un consumator care intenţionează să solicite plata daunelor pe baza unei poliţe de asigurare să prezinte documente care nu pot fi considerate, în mod rezonabil, relevante pentru valabilitatea cererii de plată a daunelor sau ignorarea sistematică a corespondenţei pertinente pentru a-l descuraja pe consumatorul care doreşte să îşi exercite drepturile contractuale.
   28. A include în reclamă îndemnul direct adresat copiilor de a cumpăra produsele promovate sau de a convinge părinţii sau alţi adulţi să le cumpere produsele promovate. Dispoziţia nu aduce atingere articolului 16 din Directiva 89/552/CEE privind difuzarea programelor de televiziune.
   29. Comerciantul solicită plata pe loc sau plata ulterioară pentru produsele pe care le furnizează dar pe care consumatorul nu le-a solicitat sau solicită rambursarea sau păstrarea lor, cu excepţia produselor de substituţie furnizate în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 97/7/CE (vânzare nesolicitată).
   30. A afirma explicit că, în cazul în care consumatorul nu cumpără produsul sau serviciul respectiv, comerciantul îşi poate pierde locul de muncă sau mijloacele de subzistenţă.
   31. A le crea consumatorilor falsa impresie că au câştigat sau vor câştiga ori că vor câştiga dacă întreprind o anumită acţiune, un premiu sau un alt avantaj similar, în condiţiile în care:
   - fie nu există nici un premiu ori avantaj similar,
   - fie acţiunea pe care ar trebui să o întreprindă pentru a câştiga premiul sau alt avantaj similar este condiţionată de plata unei sume de bani sau de suportarea unui cost.

   ANEXA II

    DISPOZIŢII DE DREPT COMUNITAR PRIN CARE SE STABILESC NORME ÎN
MATERIE DE PUBLICITATE ŞI COMUNICARE COMERCIALĂ

    Articolele 4 şi 5 din Directiva 97/7/CE
    Articolul 3 din Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite1
    Articolul 3 alineatul (3) din Directiva 94/47/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 1994 privind protecţia cumpărătorilor în ceea ce priveşte anumite aspecte ale contractelor privind cumpărarea dreptului de folosinţă a bunurilor imobile în regim de indiviziune2
    Articolul 3 alineatul (4) din Directiva 98/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 1998 privind protecţia consumatorului prin indicarea preţurilor produselor oferite consumatorilor3
    Articolele 86 - 100 din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman4
    Articolele 5 şi 6 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, în piaţa internă (Directiva privind comerţul electronic)5
    Articolul 1 litera (d) din Directiva 98/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 1998 de modificare a Directivei 87/102/CEE de apropiere a actelor cu putere de lege şi actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum6
    Articolele 3 şi 4 din Directiva 2002/65/CE
    Articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2001/107/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 ianuarie 2002 de modificare a Directivei 85/611/CEE a Consiliului privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative referitoare la organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) în vederea reglementării societăţilor de gestionare şi a prospectelor simplificate7
    Articolele 12 şi 13 din Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări8
    Articolul 36 din Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea directă de viaţă9
    Articolul 19 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare10
    Articolele 31 şi 43 din Directiva 92/49/CE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viaţă11 (a treia directivă privind "asigurarea generală")
    Articolele 5, 7 şi 8 din Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare12
    ___________
   1 JO L 158, 23.6.1990, p. 59.
   2 JO L 280, 29.10.1994, p. 83.
   3 JO L 80, 18.3.1998, p. 27.
   4 JO L 311, 28.11.2001, p. 67. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2004/27/CE (JO L 136, 30.4.2004. p. 34).
   5 JO L 178, 17.7.2000, p. 1.
   6 JO L 101, 1.4.1998, p. 17.
   7 JO L 41, 13.2.2002, p. 20.
   8 JO L 9, 15.1.2003, p. 3.
   9 JO L 345, 19.12.2002, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/66/CE a Consiliului (JO L 168, 1.5.2004, p. 35).
   10 JO L 145, 30.4.2004, p. 1.
   11 JO L 228, 11.8.1992, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 35, 11.2.2003, p. 1).
   12 JO L 345, 31.12.2003, p. 64.