Update ECTAA cu privire la evoluțiile recente asupra taxei de distribuție anunțată de Lufthansa

27
Aug
2015

În data de 2 iunie 2015, Grupul german Lufthansa a anunțat unilateral introducerea unei taxe de 16 euro pentru biletele de avion emise prin intermediul GDS-urilor, începând cu 1 septembrie. Acest anunț a provocat o reacție puternică în industria de turism, iar ECTAA a depus o o plângere oficială la Direcţia Generală de Mobilitate şi Transporturi a Comisiei Europene împotriva Grupului Lufthansa.

Vă prezentam mai jos cele mai recente evoluții transmise de ECTAA cu privire la cazul Lufthansa:

  • Suprataxa DCC (Distribution Cost Charge) va fi pusă în aplicare în sistemul de taxe YR-IATA (suprataxe ale companiilor aeriene, de regulă pentru asigurări)  în loc de codul de taxe OB (taxe de emitere care se aplică validatorului pentru a acoperi costurile variabile, cum ar fi taxele percepute de comercianți)

Lufthansa a informat că nu toate GDS-urile sunt în măsură să pună în aplicare DCC cu ajutorul unui cod de taxă OB până la 1 septembrie, astfel că DCC va fi percepută în sistemul de taxe YR-IATA până cand GDS-urile vor fi pe deplin capabile să afișeze taxa OB. Informații recente din cadrul GDS-urilor sugerează că acestea lucrează din greu pentru a face codul de taxa OB operațional în primul sau al doilea semestru din 2016.

În plus, Lufthansa informat cu privire la următoarele:
a) DCC va fi percepută în mod automat ca o taxă YR-IATA în toate GDS-urile
b) DCC va fi percepută o singură dată, la momentul emiterii unui bilet. Aceasta nu se va încasa din nou în cazul în care biletul trebuie să fie re-emis.
c) DCC este nerambursabilă.

ECTAA investighează domeniul de aplicare a sistemului de taxe YR-IATA, în special având în vedere suspendarea taxei în anumite țări, cum ar fi Brazilia.

  • Interpelare parlamentară

Pe data de 5 august, euro-deputatul Claudia Țapardel (S & D – România) a făcut o interpelare cu privire la taxa de distribuție, întrebând Comisia dacă are de gând să ia măsuri pentru a proteja consumatorii și pentru a preveni denaturări ale pieței. Comisia are acum 6 săptămâni pentru a răspunde în scris Parlamentului. Mai multe detalii aici.

  • Suspendarea DCC în anumite țări

În comunicarea oficială adresată agențiilor de turism, Lufthansa a informat că, în unele țări, introducerea DCC necesită o autorizație oficială. Introducerea este, prin urmare condiționată de acordul organismului guvernamental relevant din fiecare țară. Rezervările care au ca loc de plecare Brazilia, China, Hong Kong, Iran, Libia, Noua Zeelandă, Tunisia și Yemen sunt în prezent scutite de la aplicarea DCC.

Alexandra Arsene
Consilier

Răspunde