Revista presei – turism

11
Feb
2016

Cioloș: Trebuie valorificat turismul balnear; să vedem cum putem dezvolta aceste stațiuni

Premierul Dacian Cioloș a declarat că trebuie valorificat potențialul turismului balnear, arătând că, în acest an, ar putea fi găsite soluții pentru problemele care blochează dezvoltarea acestor stațiuni. „Cred că, cel puțin în acest an, apropo de abordarea dezvoltării turismului în România, în corelare cu resursele naturale pe care le avem, cred că am putea veni cu mai multă claritate în ceea ce privește turismul balnear și să vedem cum putem debloca anumite lucruri care blochează dezvoltarea unor stațiuni balneare cu potențial de dezvoltare turistică”.

Anca Pavel-Nedea, ANT: „Instabilitatea destinaţiilor ultracăutate creşte şansa României”

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), doamna Anca Pavel-Nedea, ne-a declarat, în cadrul unui interviu, că ţara noastră trebuie să profite de contextul actual şi să devină mai vizibilă pe harta turismului mondial. Doamna Nedea ne-a vorbit despre principalele probleme ale industriei şi ne-a arătat care sunt paşii pe care îi parcurge pentru rezolvarea acestora. De asemenea, reprezentantul ANT ne-a oferit informaţii cu privire la situaţia vizelor, dar şi a voucherelor de vacanţă.

Cazinourile și medicina din România, atracții pentru turiștii străini

Numărul turiştilor care viziteză România creşte de la an la an, iar topul ţărilor din care aceştia vin se schimbă. Israelienii au luat locul anul trecut italienilor şi francezilor. Iar anul viitor sunt aşteptaţi în România mai mulţi turişti din Orientul Mijlociu, peste numărul celor care vin din Germania. Unii ajung în România cu afaceri, alţii pentru distracţii, dar din ce în ce mai mulţi sunt interesaţi de sistemul de sănătate de la noi.

O afacere pe care nu și-o permit toate agențiile: organizarea călătoriilor pentru oamenii de afaceri

Doar câteva procente din cele aproape 2.000 de agenții de turism din România au în portofoliu și turismul de business. Deși tentante, contractele corporate, care ajung uneori la câteva milioane de euro, cer multă muncă, au marje mici de profitabilitate și impun condiții pe care doar puține agenții își permit să le îndeplinească. Călătoriile oamenilor de business nu sunt un business pentru orice agenție.

Impozitul forfetar al lui Pogea încă provoacă frisoane, operatorii din turism și cei de restaurante vor ca impozitul specific să fie doar opțional

Restaurantele și hotelurile să aibă la dispoziție o perioadă în care să decidă dacă vor să fie impozitate după actualul sistem sau optează pentru impozitul fix pregătit de autorități, iar micile pensiuni, baruri, pizzerii și shaormerii, excluse din categoria firmelor care pot plăti noul impozit, să fie reintroduse în categoria beneficiarilor, tot cu drept de opțiune. Acestea sunt modificările aflate acum în discuție, o decizie fiind preconizată pentru perioada imediată.

Cei mai mulţi turişti străini în România ar putea proveni din Israel, începând cu anul viitor

Cei mai mulţi turişti străini în România ar putea proveni începând cu anul viitor din Israel, după ce Germania a dominat în ultimii ani topul ţărilor generatoare de incoming pentru piaţă românească. Anul trecut, numărul turiştilor din Israel a crescut cu 60%, la aproape 220.000 de persoane, astfel că statul din Orientul Mijlociu a urcat o poziţie, pe locul doi, în topul ţărilor care aduc turişti pe piaţă locală.

Corina Martin (ALDD): Peste 7.000 de turiști israelieni vor ajunge pe litoralul românesc în vara acestui an

Peste 7.000 turiști israelieni vor ajunge, în vara acestui an, în stațiunile Mamaia, Năvodari și Eforie, cu trei chartere pe săptămână, ca urmare a discuțiilor purtate la Târgul Internațional de Turism pentru Piața Mediteraneeană (IMTM) de la Tel Aviv, informează Asociația Litoral – Delta Dunării (ALDD). Asociația Litoral — Delta Dunării va demara și în acest an o campanie de publicitate în mass-media din Israel, un proiect de succes al Asociației Litoral — Delta Dunării, care a dovedit că atrage incoming cu o creștere spectaculoasă de turiști israelieni pe litoralul românesc.

Trei asociaţii membre FAPT, prezente la târgul de turism de la Tel Aviv

Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT) anunţă prezenţa la târgul de turism „International Mediterranean Tourism Market” (IMTM) de la Tel Aviv, în standul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), a trei asociaţii de promovare şi dezvoltare a turismului membre: Litoral – Delta Dunării, Gorj şi Oradea şi regiune, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Ne promovăm la Tel Aviv! Litoralul românesc va avea 3 chartere/săptămâna din Israel

Săptămâna aceasta, după târgul de turism de la Londra, Asociaţia Litoral – Delta Dunării se află a doua oară la Tel Aviv, pentru a promova litoralul românesc, Mamaia, Satul de Vacanţă şi Delta Dunării. În urma unui proiect reuşit în 2015, prin care Asociaţia Litoral – Delta Dunării a susţinut în mod independent printr-o campanie de publicitate promovarea staţiunii Mamaia prin intermediul a 5 posturi de radio din Israel, în 2015 au ajuns pe litoral 4500 turişti israelieni.

Peste 20 de companii românești expun în standul României de la Târgul Internațional de Turism pentru Piața Mediteraneeană,din Israel

Peste 20 de companii românești vor expune, în perioada 9 – 10 februarie 2016, în standul României de la Târgul Internațional de Turism pentru Piața Mediteraneeană (IMTM) din Israel, informează vineri Autoritatea Națională pentru Turism. Israelul se află pe locul doi în topul țărilor care generează turiști pentru România, în 2015 numărul acestora crescând la 219.307, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică.

Gorjul, promovat la Târgul Internaţional de Turism din Israel

Judeţul Gorj şi tradiţiile populare sunt promovate la Târgul Internaţional de Turism care are loc în această perioadă la Tel Aviv, în Israel. Mai multe asociaţii turistice din România îşi prezintă ofertele la standul amenajat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism. Consiliul Judeţean Gorj colaborează de mai mulţi ani cu Autoritatea Naţională pentru Turism şi este partener în cadrul târgurilor de profil la care participă ţara noastră.

Deși Israelul e una din țările care ne livrează cei mai mulți turiști, Brașovul nu are bani să se promoveze la Tel Aviv

Săptămâna aceasta, pe 9 și 10 februarie, la Tel Aviv are loc Târgul Internațional de Turism pentru Piața Mediteraneeană, iar Brașovul va fi promovat doar de pliantele celor de la Autoritatea Națională pentru Turism. Președintele Agenției pentru Promovarea șI Dezvoltarea Turismului (APDT), Cristian Macedonschi, spune că „mi-aș fi dorit să ne promovăm acolo, fiindcă turiștii din Israel sunt pe primul loc în județul nostru, dar din pacate nu ne-a fost alocat încă bugetul și nu avem bani să mergem”.

Conflicte deschise în turismul de pe litoral

Oamenii de turism nu se ghidează după vorba de înțelepciune ”oamenii își fac iarna car și vara sanie”. În loc să se pregătească de pe acum pentru începerea sezonului estival, în lumea lor a început o luptă a declarațiilor care nu are cum să se încheie bine pentru turiști. Cea mai recentă luare de poziție în acest război verbal aparține Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, care a anunțat că se retrage din Asociaţia Litoral-Delta Dunării, unde era membru fondator şi vicepreşedinte.

Ca urmare a modului defectuos în care Corina Martin a acţionat, CCINA se retrage din Asociaţia Litoral – Delta Dunării

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, membru fondator şi Vicepreşedinte al Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral-Delta Dunării, a luat decizia de a se retrage din această asociaţie. Decizia a fost luată ca urmare a modului defectuos, inacceptabil, în care doamna Corina Martin, Preşedinte al Asociaţiei, a acţionat în ultima perioadă, culminând, recent, cu iniţiativele de promovare a ofertei turistice a litoralului românesc pe piata Federaţiei Ruse.

Președintele CCINA, Mihai Daraban: ‘Nu este vina mea, doamna Martin, că nu ați ajuns președintele ANT’

Scandalul privind promovarea României în Rusia continuă să provoace reacții. Subiectul a fost dezbătut, în această seară, în cadrul emisiunii ‘Cu Capsa Pusă’. Președintele CCINA Constanța, Mihai Daraban, a avut un schimb dur de replici cu președintele Asociației Litoral Delta Dunării, Corina Martin, cu privire la vizita acesteia în Federația Rusă și oportunitatea atragerii de turiști ruși pe litoralul românesc.

Mamaia, promovată ca locaţie de evenimente pe piaţa britanică

În perioada 4-7 februarie, delegaţia ALDD, condusă de secretarul general Mariana Gorbănescu, participă la târgul internaţional de turism de la Londra, „Destinations: The Holiday & Travel Show”, în standul Autorităţii Naţionale pentru Turism, pentru a promova Mamaia, litoralul românesc şi Delta Dunării. Astfel, filmul oficial de promovare a staţiunii Mamaia rulează pe ecranele din standul României, pe întreaga durată a târgului.

Salina Turda la Târgul Internaţional de Turism

În perioada 4-8 Februarie 2016, Salina Turda a fost prezentă la Târgul Internațional de turism „Salon de vacances” de la Bruxelles, Belgia, prin standul Romaniei sub conducerea Autoritații Naționale pentru Turism (ANT). La aceasta editie a Târgului de Turism, reprezentantii salinei Tudor Bodea – sef serviciu turism, Adi Nicolae (ghid turistic) si Bothazan Paul (ghid turistic), au prezentat frumusețea minei de sare de la Turda impreuna cu celelalte obiective aflate in administrare.

Bucovina va fi promovată la Târgul Regional de Turism „Vacanța” Bacău

Consiliul Județean Suceava va participa în perioada 4-6 martie a.c., la cea de-a treia ediție a Târgului Regional de Turism „Vacanța” Bacău. Evenimentul va avea loc în cadrul Centrului de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” Bacău. Astfel, în cadrul standului județului Suceava, cu o suprafață de 8 mp, vor fi expuse materiale de informare și promovare turistică.

Județul Suceava își prezintă ofertele de Paște și pentru sezonul estival la „Târgul de Turism al României”

Județul Suceava își va prezenta ofertele turistice de Paște și pentru sezonul estival la „Târgul de Turism al României”, care se va desfășura la București, la sfârșitul acestei luni. Consiliul Județean Suceava va participa, în perioada 25-28 februarie 2016, la „Târgul de Turism al României”, ediția XXXV, ce va avea loc la pavilionul expozițional Romexpo – București.

Autorităţile recunosc: Maramureş, un brand nepromovat

Promovarea Maramureşului lasă de dorit de cele mai multe ori. Autorităţile judeţene pregătesc un studiu de promovare şi marketing pentru judeţul Maramureş, o consultare publică pe tema acestuia având loc zilele trecute. S-a vorbit despre obiectivele turistice ale Maramureşului şi despre distrugerea satului tradiţional.

Același bilet de avion, mai multe prețuri

TAROM pierde în fața competitorilor, și nu doar cei low-cost ci și a celor de linie, pentru că de multe ori vinde bilete mai scumpe. Pentru acelaşi date, aceleaşi zboruri, chiar pentru acelaşi avion. O cursă poate fi operată de două companii diferite, care se asociază şi fac un singur zbor, al uneia dintre ele. Compania aeriană care deţine avionul şi care îl operează vinde de obicei bilete mai ieftine decât cea care doar îşi urcă pasagerii la bord.

Soluţie pentru turismul urban din România

Urbanizarea a modelat peisajul din trecut și din prezent al oraşelor globale. Astăzi, pe măsură ce oamenii revin în zonele cu concentrare urbană maximă din regiunile metropolitane importante, re-urbanizarea nu influenţează doar tendinţele de dezvoltare urbană, ci şi dezvoltarea de proiecte non-urbane pe întreg cuprinsul globului.

Satul autentic, magnet pentru turiști

Tradițiile și stilul pur românesc îi atrag tot mai mult pe turiștii care caută să își petreacă vacanțele într-un mod inedit. În anumite zone ale țării, portul, obiceiurile, preparatele tradiționale și arhitectura sunt păstrate cu sfințenie. Specialiștii sunt de părere că turismul rural este cea mai spectaculoasă formă de turism din România ultimilor 20 de ani. Trendul pare să fie ascendent, mai ales că tot mai mulți tineri antreprenori se orientează spre afaceri în acest domeniu.

Dezvoltările creative, soluții pentru turismul urban românesc, Delta Dunării și satele săsești din Transilvania (studiu)

Tendințele legate de urbanizare au influențat și piețele globale de resort, iar pe piețele orașelor vechile proprietăți sunt renovate și transformate în concepte noi, pentru turismul de lux sau pentru tinerii neconvenționali, care caută experiențe noi, potrivit unui studiu realizat de o companie de consultanță, remis de Agerpres.

De ce nu ştim să ne promovăm ţara. „Prinţul Charles face o promovare fără precedent pentru Transilvania şi nu profităm suficient de mult de ea“

Piaţa de branding nu e deloc dezvoltată la noi, atât ca valoare, cât şi ca mod de percepţie, consideră Andrei Mutu, tânărul antreprenor ce a creat brandul I Love Cluj. De 5 ani a creat şi crescut un brandul I Love Cluj. Andrei Mutu, un tânăr antreprenor, îşi doreşte ca asociaţia ce poartă numele brandului să aibă o contribuţie şi mai puternică pentru Cluj şi să pună în practică mai multe proiecte inteligente, atât legat de partea turistică, cât şi de acele mici lucruri care fac viaţa mai bună într-un oraş.

Ministrul Alexandrescu: Am înscris Roşia Montană în Lista indicativă pentru Patrimoniul Mondial

Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului au comunicat către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea Peisajului cultural minier Roşia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial, anunţă vineri ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

Cele mai romantice oraşe din România: triada romantismului şi „oraşul care pare să se transforme”

Chiar dacă Parisul este considerat “Oraşul Iubirii”, România se poate mândri cu oraşe idilice, potrivite pentru o escapadă în doi, care pot alcătui un top al celor mai romantice locuri din ţara noastră. Consultanţii în turism Răzvan Pascu şi Ciprian Enea au nominalizat mai multe oraşe care ar putea oricând să concureze la titlul de cel mai romantic oraş din România, însă lista rămâne deschisă.

Therme București a avut 55.000 de vizitatori în primele două săptămâni de la deschidere

Therme Bucuresti a avut peste 55.000 de vizitatori in primele doua saptamani de la deschidere, a anuntat joi centrul de wellness bazat pe ape termale. „Vom continua sa facem investitii in centru si sa ii adaugam noi extinderi si functionalitati”, a declarat intr-un comunicat administratorul complexului, Stelian Iacob, scrie Mediafax.

Resorturile cu SPA, cele mai apreciate unități de cazare din România, în anul 2015 (studiu)

Românii care își petrec vacanțele în țară preferă hotelurile cu zonă SPA, confort și mâncare bună, potrivit unui studiu realizat de un site de rezervări hoteliere, remis, marți, Agerpres. Cele mai votate unități de cazare din România au fost hotelurile și resorturile de 3 stele din zone montane, în special din regiunile Băile Herculane, Sovata, Bran și Poiana Brașov.

Se dau bilete de tratament la băi. Cine merge gratuit şi cum se acordă

Pensionarii şi salariaţii pot beneficia de bilete de odihnă şi tratament la preţuri mici. Casa Naţională de Pensii a pus la bătaie pentru anul acesta 59.641 de locuri, în mai multe staţiuni din ţară. În fiecare an, Guvernul, prin Casa Naţională de Pensii, rezervă locuri la pensiuni şi hoteluri de la mare, munte sau din staţiuni balneare pentru pensionari şi salariaţi. Pentru anul acesta sunt 59.641 de locuri, valabile în perioada februarie -decembrie, repartizate pe 19 serii.

Gustul dulce al profitului din turismul românesc de sare

Turismul în salinele româneşti începe să meargă tot mai bine, iar acest lucru se vede şi în numărul de vizitatori, dar şi în profiturile înregistrate de Societatea Naţională a Sării SA (SNS). În ultimii cinci ani, compania a avut câştiguri de peste 16,6 milioane de lei, numai din turism, dar acesta a trebuit reinvestit în saline. Totodată, din activităţi de extracţie, profitul a depăşit 168 de milioane de lei.

Harghita: Salina Praid, fruntașă la numărul de turiști în rândul salinelor care aparțin Societății Naționale a Sării

Numărul turiștilor care aleg să se relaxeze sau să se trateze în Salina Praid este în creștere, acest obiectiv ocupând primul loc în ce privește numărul de turiști în rândul salinelor care aparțin Societății Naționale a Sării. Șeful Serviciului de Turism al Salinei Praid, Ilie Colorian, a declarat pentru Agerpres că în 2015 s-au înregistrat aproape 570.000 de intrări în subteran, față de circa 525.000 în 2014.

Cum arată cea mai spectaculoasă instalație de transport pe cablu din România, inaugurată la Sinaia

Oraşul Sinaia anunţă lansarea tronsonului 1400-2000 al Gondolei Sinaia, cea mai recentă şi importantă investiţie publică în sectorul turistic realizată la Sinaia în ultimul an.Tronsonul 1400-2000 al Gondolei Sinaia este cea mai modernă instalaţie de transport pe cablu din România, unind cele două zone schiabile ale staţiunii Sinaia: cea de joasă altitudine (Cota 1400) şi cea aflată la înaltă altitudine (Cota 2000).

Peste 97.000 de urcări cu instalalațiile de transport pe cablu din Poiană în ultimul weekend

La sfârșitul săptămânii trecute s-a doborât un nou record în Poiana Brașov în ceea ce privește numărul celor care au folosit instalațiile de transport pe cablu. În total, în intervalul 5 – 7 februarie au fost înregistrate 97.307 treceri pe la turnicheţi. Cea mai aglomerată zi a fost duminica cu 39.357 treceri, iar sâmbătă au fost 37.786 treceri.

Se schiază pe toate pârtiile din Poiană și Predeal

Condițiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt foarte bune pe pârtiile din Predeal și Poiana Brașov, în urma ninsorii căzute în ultimele zile și a temperaturilor scăzute. Se schiază pe toate pârtiile din Poiana Brașov. Zăpada căzută în ultimele zile, dar și zăpada artificială au făcut ca pe toate pârtiile să se schieze foarte bine. Vineri, tunurile pentru producerea zăpezii artificiale funcționează la maxim pe toate pârtiile. Stratul de zăpadă măsoară între 25-30 de cm în Masivul Postăvarul și între 10-15 cm în stațiune.

Lucrările la noul centru al Râșnovului, definitivate în proporție de 95%. Primăria va mai scoate în plus din buzunar doar 500.000 de lei pentru întârzieri

Lucrările de reamenajarea a centrului istoric al Râșnovului în pietonal și de mutarea traficului rutier în subteran în zona istorică a orașului se apropie de final. Primarul Adrian Veștea a precizat că lucrările au ajuns la un stadiu de 95%, astfel că un procent nesemnificativ din acest proiect va trebui suportat de la bugetul local. Investiția a fost finanțată în proporție de 98% de către Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013.

Biserica Neagră din Brașov adăpostește, de 157 de ani încoace, cel mai mare clopot mobil din România

Clopotnița Bisericii Negre din Brașov a fost deschisă vizitatorilor în 2009, pentru că se împlineau 150 de ani de cand marele clopot, înalt de 1,70 m și având o greutate de șase tone, fiind turnat în cositor, a fost montat în turn. Cine vrea să ajungă la clopot, trebuie să urce toate cele 163 de trepte ale turnului.

Vâlcea, județul cu 550 de obiective de patrimoniu

Un număr de 550 de obiective de patrimoniu se regăsesc pe teritoriul județului Vâlcea, printre acestea turiștii putând descoperi conace boierești, biserici de lemn, biserici de zid, vestigii istorice și alte obiective. Consiliul Județean (CJ) Vâlcea intenționează să le promoveze, într-un masterplan de turism, începând cu Târgul de Turism al Olteniei, de la mijlocul lunii martie.

Trovanții scoși de apă din măruntaiele pământului fac parte din zestrea turistică a comunei Oteșani

Dacă localitatea Costești a adus faimă județului Vâlcea prin cunoscutul Muzeu al Trovanților, puțină lume știe de existența minunilor naturii din Oteșani. Alături de biserica fortificată de secol XVIII, cătunul medieval și mai multe conace boierești, trovanții fac parte din zestrea turistică a localității, care va fi promovată, din 2016, la târgurile de turism, dar și în centrele de informare turistică.

Oradea fondurilor europene. 62 de proiecte din oraș sunt susținute din bani europeni

Cele 150 de milioane de euro pe care Oradea le-a atras în ultimii opt ani din fonduri europene plasează reședința Bihorului în topul național al oraşelor cu cele mai multe proiecte finanţate cu bani europeni. Administraţia locală a reuşit să fie mult deasupra mediei naţionale în ceea ce priveşte absorţia acestor fonduri, pe care le-a folosit în mai multe domenii.

Turul oraşului, şezătoare, lecţii deschise – Săptămâna Brâncuşi la Oradea

Pe 19 februarie se împlinesc 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, iar orădenii vor cinsti şi anul acesta memoria marelui sculptor. Dacă prima ediţie, organizată la Oradea în anul 2015, s-a rezumat la un scurt omagiu adus la statuia din Parcul 1 Decembrie, anul acesta evenimentul va fi celebrat printr-o serie de acţiuni, organizate pe parcursul unei săptămâni.

Lacul Gavril din Maramureș, unic în Europa. Motivul pentru care zeci de mii de turiști aleg să își petreacă timpul liber aici

Lacul Gavril, unic în Europa pentru că are o formă asemănătoare cu cea a omului, atrage anul zeci de mii de turiști în localitatea Ocna Șugatag din Maramureș. Au și de ce. Apa cu proprietăți curative este și plină de pește, așa că doritorii au voie să se plimbe în voie cu barca, dar și să pescuiască.

Aştileu – comună cu potenţial economic şi turistic – O reţetă pentru dezvoltare durabilă

Potenţialul turistic al comunei este marcat de o unicitate remarcabilă, existând posibilităţi nenumărate pentru petrecerea timpului liber într-un cadru natural deosebit de pitoresc şi foarte bogat, prin prezenţa unei faune şi vegetaţii etajate pe altitudine, alături de elemente carstice reprezentate prin peşteri, văi, platouri etc. Cadrul antropic este reprezentat de biserici de lemn, conace vechi, obiceiuri şi tradiţii etc.

Fantoma unei staţiuni – plimbare de iarnă prin Borsec

Cu doar puţin peste 2.500 de locuitori, numeroase vile de vacanţă distruse şi-un sentiment acut de părăsire (cam ce va fi simţit puiul lui Brătescu-Voineşti), Borsecul trăieşte azi mai mult în umbra unui brand. Apa minerală îmbuteliată aici ţine încă urbea-n picioare, dar turismul pare a fi mai mult o amintire a altor vremuri.

Colibiţa, zona cu cel mai pur aer din ţară, ar putea redeveni staţiune

Autorităţile bistriţene aşteaptă aprobări pentru declararea Colibiţei drept staţiune de interes local, aceasta fiind una din cele două zone ale ţării cu cel mai pur aer, unde însă locurile de cazare sunt puţine faţă de numărul turiştilor care ar vrea să îşi petreacă la munte câteva zile la relaxare. Acum, Colibiţa poate fi declarată doar staţiune turistică de interes local.

Cifre record pentru Castelul Corvinilor: 287.000 de turiști și încasări de peste un milion de euro

Castelul Corvinilor din Hunedoara a reușit să obțină anul trecut peste un milion de euro din vânzarea biletelor, devenind astfel unul dintre cei mai importanți contributori la bugetul local al Primăriei. Datele statistice arată că anul trecut castelul din Hunedoara a fost vizitat de 287.000 de turiști, o cifră record în istoria acestui monument istoric. Cei mai mulți turiști au venit la castel în lunile iulie și august.

Comuna Turia, locul II pe judeţ ca număr de nopţi de cazare a turiştilor 

Daragus Attila a precizat că „Pomana Porcului” este un eveniment organizat cu scopul de a aduce turişti în zonă. „Ne zbatem să dezvoltăm ramura turismului, pentru că în acelaşi timp cu acesta se dezvoltă şi vânzarea de produse alimentare ecologice, se dezvoltă transportul şi multe alte ramuri”, a spus primarul. Potrivit statisticilor, comuna Turia se clasează pe poziţia a doua în judeţul Covasna ca nopţi de cazare a turiştilor, după oraşul Covasna.

Destinație nouă de vacanța direct de pe Aeroportul Timișoara

Companiile aeriene şi operatorii de turism au anunţat primele curse charter care vor opera în perioada iunie – septembrie 2016. Este vorba despre cinci destinaţii, dintre care, spre patru destinaţii s-au operat zboruri charter şi în anii precedenţi, respectiv Creta (Heraklion), Rhodos, Zakynthos, şi Antalya, plus o nouă destinaţie, Bodrum, Turcia. În perioada imediat următoare ne aşteptăm ca şi alţi tour –operatori să anunţe destinaţiile de vacanţă accesibile în această vară cu avionul, direct din Timişoara.

Primul zbor internaţional: Aeroportul Salcea leagă Botoşani şi Suceava de Antalya

Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” de la Suceava se pregăteşte pentru primul zbor internaţional de la redeschidere. Este vorba despre charter-ul Suceava – Antalya aferent sezonului estival 2016, ale cărui detalii vor fi prezentate în cadrul unei întâlniri oficiale ce va avea loc vineri dimineaţă, la ora 10.00, la Salcea.

Mina Morții din Banat, aflată la 140 km de Timișoara, va fi deschisă turiștilor! Vom vedea și o mașină cu abur, soră cu cele de pe Titanic!

Emblematica Mină Anina, cândva mândria Banatului, a intrat deopotrivă în istorie și în legendă. Exploatarea de cărbune a fost deschisă în 1790 și mina s-a tot mărit și adâncit, la sfârșitul secolului trecut ajungând să fie cea mai adanca din Europa, de 1 km si 259 m. In mina Anina au muncit generatii dupa generatii de mineri, multi veniti din alte colturi de tara, atrasi de locurile de munca bine platite si… sigure.

Banat Mountain Bike Maraton, o nouă ediție, după o pauză de aproape patru ani

Turismul pe bicicletă este promovat, în Banatul Montan, prin intermediul unui proiect european, derulat de Primăria Berzasca din Caraș-Severin, Asociația Bike Attack din Reșița și Primăria Golubăț din Serbia, în cadrul acestuia dorindu-se a fi reluat, în acest an, Banat Mountain Bike Maraton.

Turismul integrat din Ţara Buzaielor, un plan al autorităţilor din Vama Buzăului 

Comuna braşoveană Vama Buzăului, care face parte din Ţara Buzaielor alături de localităţile covăsnene Întorsura Buzăului, Sita Buzăului şi Barcani, înfloreşte în fiecare an chiar sub ochii localnicilor, dar şi ai turiştilor. Realizările pe care autorităţile locale din Vama Buzăului, în frunte cu primarul Tiberiu Chirilaş, le-au adus comunei sunt demne de apreciat nu doar de localităţile vecine din judeţul Covasna, ci şi de oricare alte localităţi din ţară.

Pe malul mării sau în oraşe încărcate de istorie. Ce destinaţii de vacanţă preferă constănţenii

Plaje infinite cu nisip fin, soare arzător, peisaje desprinse parcă din vederi, ori plimbări şi tururi prin citadelele încărcate de istorie. Cam acestea ar fi destinaţiile pe care constănţenii par să le prefere, de departe, anul acesta. Şi cum agenţiile de turism se întrec în oferte, oamenii au de unde alege. Când vine vorba de vacanţă, constănţenii par a fi foarte hotărâţi în privinţa destinaţiilor alese.

S.O.S.: Dobrogea trebuie reindustrializată

Poate o țară să trăiască numai din turism? Se pare că răspunsul este nu, dacă ne uităm la Grecia, o zonă mult mai binecuvântată din acest punct de vedere decât România. Cu toate acestea, în Dobrogea se bate multă monedă pe acest domeniu, care nu aduce venituri consistente decât circa două luni pe an și care nu reușește să aducă valută forte, pentru că turiștii străini lipsesc aproape cu desăvârșire.

Fostul ministru al Agriculturii îşi doreşte mai multe investiţii nipone şi mai mulţi turişti japonezi

Republica Moldova a obţinut granturi şi credite în valoare de aproape 200 de milioane de dolari din partea Japoniei, a afirmat noul ambasador la Tokyo, Vasile Bumacov. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, fostul ministru al Agriculturii de la Chişinău a subliniat susţinerea pe care a acordat-o Japonia ţării noastre, în special investind în producerea de biomasă şi în modernizarea agriculturii.

Știri despre agenții:

Charter către Antalya de pe Aeroportul Suceava, de pe 18 iunie

Agenția de turism Prestige Tours International lansează în premieră pentru această vară un zbor direct către Antalya, de pe aeroportul din Suceava. Zborul va fi operat de Blue Air în parteneriat cu Prestige Tours International, începând cu 18 iunie, și va dura până pe 17 septembrie 2016, având o frecvență săptămânală, cu plecări în fiecare sâmbătă.

Cererea pentru minivacanțele de Valentine’s Day și Dragobete, în creștere față de 2015; city-break-urile, la mare căutare

Cererea pentru minivacanțele de Valentine’s Day și Dragobete este în creștere față de anul trecut, cele mai solicitate fiind city-break-urile în România dar și în Europa, spun reprezentanții agențiilor de turism. Potrivit acestora, există, însă, și o categorie care de români care cumpără și destinații exotice din Asia, Africa, Oceanul Indian sau chiar America Latină.

Staţiunile de pe Valea Prahovei şi capitalele europene, destinaţii preferate de Sf. Valentin

Turiştii români, în special cei cu vârste între 25 şi 40 de ani, caută cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor pachete de două sau trei nopţi în staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi în capitale europene precum Roma, Praga, Veneţia, Viena, Londra sau Amsterdam. Tarifele pentru un sejur în România încep de la 240 de lei de persoană, iar pentru destinaţiile externe de la 139 de euro de persoană, potrivit datelor transmise de agenţiile de turism, la solicitarea Mediafax.

Valentine’s Day, afacere made în SUA care aduce profit în România. Cu ce promoţii îi iau comercianţii cu asalt pe îndrăgostiţi

Ziua Îndrăgostiţilor, prima mare sărbătoare după Crăciun și Revelion, dă startul afacerilor de iarnă- primăvară, în care comercianții de tot felul își etalează cele mai bune oferte și caută să obțină și primele mari profituri din acest an. Dragostea se vinde bine, fie că este vorba de cadouri, gadgeturi, petreceri și chiar mici vacanțe romantice.

Paravion: Numărul city break-urilor vândute de Valentine’s Day a crescut cu 40%

Numărul minivacanţelor de Valentine’s Day vândute de Paravion, cea mai mare agenţie de turism online din România, a crescut în acest an cu 40% faţă de 2015, bugetul mediu pentru un weekend romantic în Europa pornind de la 230 euro de persoană. Dacă în 2015 cuplurile au plătit, în medie, 300 euro, pentru o mini-vacanţă romantică şi au optat pentru destinaţii precum Roma, Paris, Munchen şi Praga, anul acesta lista de preferinţe, dar şi bugetul, s-au modificat.

Christian Tour se îndreaptă spre afaceri de 75 milioane de euro

Christian Tour, una dintre cele mai mari companii de vacanţe de pe plan local, şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 74,5 mil. euro, în creştere cu 25% faţă de anul trecut, conform calculelor ZF pe baza datelor furnizate de companie. Anul trecut, compania a înregistrat afaceri de aproape 60 mil. euro şi a livrat vacanţe către circa 200.000 de turişti, ceea ce înseamnă un preţ mediu per sejur de 300 de euro.

Christian Tour: Românii preferă tot Grecia şi Turcia, în pofida situaţiilor tensionate

Românii aleg pachetele turistice cu reduceri, iar Grecia şi Turcia rămân în topul destinaţiilor preferate, în ciuda situaţiei politice şi a crizei imigranţilor, datorită discount-urilor oferite de agenţii, potrivit Christian Tour, care negociază pentru achiziţia unui al doilea hotel în insula Corfu. Compania se află în negocieri pentru a cumpăra un al doilea hotel în insula Corfu din Grecia, unde mai deţine Memento Kassiopi Resort, unitate inaugurată în urmă cu doi ani.

Cristian Pandel duce Christian Tour și la Londra și lansează, în paralel, și o firmă de transport cu autocarul

Cristian Pandel (40 de ani), proprietarul Christian Tour, agenția din România care vinde cele mai multe vacanțe, deschide un birou și la Londra, după ce a intrat în ultimul an cu agenții și în Polonia, Ungaria, Serbia și Republica Moldova. În paralel, Pandel lansează și o firmă de transport cu autocarul care va opera curse între România și Grecia, Turcia, Austria sau Bulgaria.

Șeful Christian Tour introduce transport cu autocarul după modelul companiilor aeriene low-cost, cu prețuri care se schimbă constant

Marius Pandel, CEO al al agenției de turism Christian Tour, introduce transport cu autocarul după modelul companiilor aeriene low-cost, cu bilete la prețuri care vor varia constant de la un euro, la câțiva euro, respectiv la zeci de euro, pentru călătorii în țară și în străinătate. Așa cum se întâmplă în cazul companiilor aeriene, în special la cele low-cost, prețurile biletelor de autocar nu vor mai fi fixe, ci se vor schimba în funcție de destinație, de momentul achiziției și data plecării.

Focus în vacanţă: Algarve şi Split, de neratat!

Pământul Eternei Primăveri vă aşteaptă să-l descoperiţi în acest an! Sau mai bine spus, regiunea Algarve din Portugalia, mereu însorită şi cu cele mai bune plaje din Europa. Dar şi oraşul Split din Croaţia este o opţiune pentru cei care vor să petreacă un sejur de neuitat pe Coasta Dalmaţiei. Odată ajunşi acolo vizitaţi Palatul lui Diocletian ce face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Florentin Mocanu, Director General Edelweiss Travel: „Dacă dăm greş anul acesta, ne cam ştergem singuri de pe harta turistică”

Reporter: Anul 2015 a fost unul de succes în turismul românesc. Au existat creşteri substanţiale şi în cadrul agenţiei dumneavoastră, în ceea ce priveşte vânzările? Florentin Mocanu: 2015 a fost un an bun în general. Am avut creşteri de vânzări mai ales în primele 10 luni.

Călin Ile, FIHR: „Turismul, prioritate în vorbele autorităţilor, dar rareori în faptele acestora”

Hotelurile nu ştiu dacă sunt sau nu în conformitate cu legislaţia în vigoare.Sunt necesari hotelieri noi, adaptaţi la cerinţele secolului 21. Reporter: Care sunt tendinţele din domeniul hotelier, în momentul actual? Călin Ile: Industria hotelieră traversează o perioadă de schimbări majore, în care influenţa digitalizării este extrem de puternică. Practic, mentalităţile hotelierilor, dar şi ale clienţilor se schimbă radical datorită impactului digitalizării.

Sunt bărbați, călătoresc la Istanbul și Londra și plătesc chiar și 2.000 de euro: cine sunt cei care își rezervă vacanțele de pe smartphone

Rezervările realizate de pe dispozitive mobile au continuat să fie pe trend ascendent în 2015, majoritatea fiind realizate de către bărbați, în principal în lunile mai și noiembrie, biletele achiziționate mobil costând între 20 și 2.000 de euro, arată datele  Tripsta. Potrivit informațiilor operatorului de travel, numărul de rezervări realizate de către utilizatorii Tripsta de pe dispozitive mobile a continuat să crească în ritm constant în 2015, majoritatea rezervărilor mobile fiind făcute în mai și noiembrie, dar și în martie, aprilie și octombrie.

Uită de vremea mohorâtă și așteaptă primăvara cu bagajele făcute!

Dacă vreți să uitați de vremea mohorâtă, puteți să vă faceți deja planurile pentru a întâmpina primăvara într-una din cele mai frumoase capitale din lume. Cum ar fi să vă bucurați de culorile primăverii în timp ce vă plimbați pe străzile Madridului, să profitați pentru câteva zile de bucătăria italiană sau să vă încărcați bateriile după cele câteva luni de frig relaxându-vă la Dubai? Pe site-ul vacantalowcost.ro găsiți numeroase oferte de pachete de vacanță în prag de primăvară.

Știri externe:

Turiștii străini au cheltuit anul trecut în Spania o sumă record de 67,385 de miliarde de euro

Cheltuielile făcute în 2015 de turiștii străini care au vizitat Spania au crescut cu 6,8% în ritm anual până la o cifră record de 67,385 de miliarde de euro, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică din Spania, transmite EFE. Ritmul de creștere a cheltuielilor turiștilor străini este mai mare decât avansul de 4,9% înregistrat de numărul de turiști străini, care a atins, la rândul său, un nou record de 68,1 milioane de persoane.

Turcia pierde turiști din cauza problemelor de securitate, dar cresc rezervările pentru Spania și Grecia

Operatorul de turism Tui Group acuză problemele de securitate pentru scăderea numărului de rezervări pentru vacanțele în Turcia. Ceva mai bine stau cifrele în ceea ce privește vacanțele în Spania și Grecia, potrivit Sky News. Atacurile teroriste din Turcia, Egipt, Tunisia și Paris din ultimele luni au scăzut cererile pentru rezervarea de vacanțe.

Franța: Site bilingv pentru promovarea oenoturismului și creșterea numărului de vizitatori străini în cramele franceze

Șeful diplomației franceze, Laurent Fabius, a lansat marți un site bilingv, englez-francez, pentru promovarea oenoturismului și creșterea numărului de vizitatori străini la viile și cramele din Franța, informează AFP. Site-ul bilingv www.visitfrenchwine.com permite navigarea între diferite oferte de sejur la viile nobile franceze, să consulte fișele de identitate ale marilor regiuni viticole sau portretele unor proprietari de vii.

Petrolul ieftinește vacanțele în Rusia

Ieftinirea petrolului îi ajută pe hotelierii din Rusia deoarece rubla s-a depreciat. Prin urmare, vacanțele în Rusia sunt acum considerabil mai ieftine. În ultimul an, rubla s-a depreciat în raport cu mai toate valutele străine. Prin urmare, produsele rusești de tot felul sunt mult mai accesibile și, spun cei la Reuters, acest lucru se vede cel mai bine în turism.

Bristol, un oraş încărcat de istorie

În oraşul britanic Bristol vizităm casa unuia dintre cei mai bogaţi comercianţi din secolul al 18-lea. O simplă vizită aici este de ajuns ca să înţelegem mai bine cum trăiau aristocraţii din epoca georgiană.  Bristol este un fost oraş industrial care a ştiut să se reinventeze şi care s-a transformat într-un centru de cultură şi creativitate. Istoria este parte intregrantă din urbe şi pe lânga acest fundament, locuitorii de aici au ştiut să-şi impună caracterul lor neconvenţional.

Grenada: natură și turism

Grenada, stat insular în zona sud-estică a Mării Caraibelor, sărbătorește la 7 februarie ziua națională, aniversarea obținerii independenței față de Regatul Unit, în 1974. Descoperită de Cristofor Columb în 1498 și numită Conception, Grenada este situată în nord-vestul Insulei Trinidad-Tobago și sud-vestul Insulei Saint Vincent, față de continent, Grenada este poziționată în nord-estul țărmului Venezuelei.

Top 10 cele mai romantice oraşe din lume: care sunt prezenţele neaşteptate din clasament

Paris, capitala Franţei, ocupă în continuare primul loc în topul celor mai romantice oraşe din lume. Printre locurile recomandate cuplurilor de îndrăgostiţi figurează, însă, şi câteva oraşe care nu sunt menţionate în mod obişnuit în astfel de clasamente unde primează romantismul. Anumite locuri de pe glob, cunoscute graţie peisajelor incredibile, restaurantelor cu un farmec aparte sau a oportunităţilor de petrecere a timpului liber, sunt ideale pentru cupluri.

Şase locuri incredibile de care foarte puţină lume a auzit

Sunt multe locuri de explorat în afară de minunile antice în rândul cărora se numără Petra, Coloseumul sau Angkor Wat, relatează BBC. Sunt însă multe locuri uluitor de interesante care nu se află însă pe trasee turistice consacrate, iar între acestea se numără o reţea antică de insule plutitoare, un oraş subteran săpat, în întregime, în rocă vulcanică şi un comlex fenician preistoric format din blocuri de piatră.

Carnavalul de la Rio: cinci zile de distracţie, dans şi costume provocatoare sub ameninţarea virusului Zika

Primarul oraşului Rio de Janeiro, Eduardo Paes, i-a invitat pe oameni să se distreze la „cel mai bun carnaval de pe Pământ”, în ciuda ameninţării virusului Zika, cu privire la care autorităţile internaţionale au tras un semnal de alarmă. Astăzi şi luni, 8 februarie, sunt cele mai importante zile ale Carnavalului de la Rio, când are loc întrecerea dintre cele mai bune şcoli de samba din ţară.

Primul muzeu subacvatic din Europa va fi inaugurat luna aceasta: ce exponate vor fi scufundate în Atlantic

Muzeul Atlantic va fi primul complex muzeal subacvatic din Europa, situat la 12 metri adâncime, urmând să fie inaugurat pe 25 februarie. Pe fundul Oceanului Atlantic, în vecinătatea insulei spaniole Lanzarote, din Arhipelagul Insulele Canare, vor fi scufundate 400 de sculpturi. Aceasta vor putea fi admirate în timpul scufundărilor care vor fi organizate, dar şi cu ajutorul unei ambarcaţiuni cu fundul de sticlă.

Un programator a deschis într-un fost far un hotel de aventură

Un fost far al Gărzii de Coastă americane a fost transformat într-un hotel destinat celor care vor să trăiască experienţe dincolo reguli şi convenţii. Frying Pan Tower, cumpărat cu 85.000 de dolari la o licitaţie a guvernului de către actualul proprietar Richard Neal, inginer programator, a fost  transformat într-un hotel cu demipensiune pentru turiştii aventuroşi, scriu businessinsider.com şi dailymail.co.uk citate de Agerpres.

 

 

Alexandra Arsene
Consilier

Răspunde