Patronatul ANAT întinde o mână de ajutor sinistraţilor din Moldova

În situaţii extreme, precum dezastre naturale şi calamităţi, agenţii economici şi asociaţiile de breaslă nu pot trece cu nepăsare peste necazurile semenilor lor.

Membrii ANAT s-au mobilizat pentru iniţierea unei campanii umanitare, prin intermediul căreia au întins o mână de ajutor celor care au fost afectaţi de inundaţiile din ultima perioadă. Aceştia au donat circa 5000 de euro pentru sinistraţii din Moldova pana in prezent. Prin intermediul aceleiaşi acţiuni, în perioada 13-19 iulie, a fost redat zâmbetul pe buzele unui grup 49 de copii sinistraţi din comuna Săuceşti, care au plecat în tabără la Eforie Nord. Iniţiatorul întregului proiect este Dumitru Nănescu, liderul agenţiei touroperatoare Inter Tour din Bacău si Vicepresedinte al ANAT- regiunea Nord- Est.

Agenţiile de turism membre ANAT precum si partenerii asociatiei care au efectuat până în prezent donaţii sunt: Bibi Touring (Ploieşti), Transilvania Travel (Bucureşti), Edelweis (Alexandria), Olimp (Iaşi), Paralela 45 (Bucureşti), Mistral Tours (Constanţa), Mareea (Deva), Kron Tour (Braşov), Martin Resorts (Brasov) si Asociaţia Litoral- Delta Dunării.

Dumitru Nanescu
Vicepreşedinte ANAT- Regiunea Nord Est

Ioana Dobrescu
Secretar General

Comunicate de Presa

Comunicat de Presa - ANAT in sprijinul pasagerilor Malev - 09.02.2012

In data de 3 februarie 2012 compania MALEV a decis SUSPENDAREA PE TERMEN NELIMITAT A TUTUROR ZBORURILOR COMERCIALE pe care le opera. Urmare acestei decizii, foarte multi pasageri din Romania si din intreaga lume au fost pusi in situatia extrem de neplacuta de a nu mai efectua calatoriile pentru care si-au platit biletele pe cursele MALEV si totodata de a nu li se restitui contravaloarea acestora.
| mai multe detalii

Comunicat de presa - ANAT lanseaza INSCRIERI TIMPURII 2012 - 07.02.2012

Reducerile vor fi de pana la 30%, pentru hoteluri de la 2 la 5 stele, atat de pe Litoralul Marii Negre, cat si din statiuni montane, balneare, Delta Dunarii, zone de agroturism, etc. ANAT lanseaza a patra editie a programului "Inscrieri timpurii de vara".
| mai multe detalii

Comunicat de presa - ANAT in Bulgaria - 02.02.2012

ANAT si Ambasada Bulgariei din Romania, in virtutea excelentelor relatii de colaborare devenite traditionale, deruleaza in 2-3 februarie 2012 la Veliko Tarnovo, un eveniment de promovare pentru agentiile de turism din Romania a potentialului turistic, cultural si balnear din Bulgaria. Presa a fost si ea invitata sa se alature celor peste 50 de agentii de turism membre ANAT, in aceasta actiune organizata de ministerul de turism al Bulgariei, Patronatul Balnear Bulgar si Asociatia Patronala Hoteluri-Restaurante din Bulgaria, prima mare actiune din anul 2012 care face parte dintr-o campanie mai ampla de prezentare a tarii vecine.
| mai multe detalii

Retrospectiva Anului 2011

Declaratie presedinte ANAT, Corina Martin: "2011 a fost un an provocator si complex pentru industria de turism. Un an marcat de criza prelungita, care a dus la diminuarea simtitoare a resurselor financiare de care au dispus romanii. Un an cu greve si proteste sociale in plan extern, un an in care oamenii au continuat sa calatoreasca, dar intre alte coordonate si cu alte bugete alocate.
| mai multe detalii
Important Pentru MembriPeste 800 membri