COMUNICAT DE PRESĂ al ECTAA: Transpunerea Directivei pachetelor de călătorie – Depășirea dificultăților

11
Mai
2017

PE workshopBruxelles, 11.05.2017 – Industria și legislativul european s-au întâlnit astăzi în Bruxelles să discute transpunerea noii Directive a pachetelor de călătorie. Noua reglementare vrea să aducă mai multă protecție consumatorilor de pachete de călătorie, acestea putând să fie clasice, (pre-formate),  dinamice (alese de client) sau combinații de servicii de călătorie.

Începând cu 1 iulie 2018, noua directivă privind pachetele de călătorie va fi aplicabilă în întreaga Europă. Noua legislație extinde drepturile și obligațiile consumatorilor la un set mai larg de combinații de servicii de călătorie. De asemenea, se clarifică protecția financiară de care se bucură consumatorii în cazul în care un organizator de pachete de călătorie sau furnizor de combinații de servicii de călătorie nu își îndeplinește obligațiile.

Consumatorii au multe de câștigat. Dar  se va întâmpla asta? Punerea în aplicare a noilor norme în legislațiile naționale e plină de dificultăți: noi definiții,  mai multe obligații pentru actorii din piață, reguli complexe pentru statele membre într-o piață în continuă schimbare și în care modelele de afaceri se schimbă.

Claudia Țapardel, europarlamentar și copreședinte al Intergrupului pentru Turism și Cultură al Parlamentului European, invită părțile interesate din industrie și legislatorii europeni să participe în cadrul unui atelier de lucru în care se vor discuta provocările cu care se confruntă implementarea noii legislații.

Merike Hallike, Președinte ECTAA a declarat: „ Actuala Directivă privind pachetele de călătorii este o legislație bună. Sigur ca trebuia revizuită, dar noile norme ridică o mulțime de întrebări despre modul în care pot fi transpuse și aplicate. Întâlnirea de lucru de astăzi va discuta următoarele probleme: în ce condiții avem de-a face cu un pachet? Ce sunt serviciile de călătorie legate ? Cum poate un agent economic să știe practic că vinde sau nu servicii de călătorie legate? Un revânzător va acționa în acest caz ca intermediar sau iși asumă obligațiile unui turoperator sau ale unui vânzător de servicii de călătorie legate? Care va fi efectul noilor cerințe privind răspunderea și garanția financiară, asupra prețului serviciilor dintr-un pachet, într-o piața în  care consumatorul se orientează după preț ?

Reluăm informații prezentate anterior:

În noiembrie 2015 a fost adoptată noua directivă privind pachetele de călătorii (2015/2302/UE), care va înlocui actualele norme ce se aplică din 1990. Scopul noii directive este adaptarea normelelor actuale la schimbările de pe piață, consolidarea drepturilor consumatorilor și  echilibrarea condițiilor pentru toți cei care vând servicii de călătorie, în moduri diferite.
Noua directivă va trebui transpusă de statele membre până la 1 ianuarie 2018 și va intra în vigoare de la 1 iulie 2018.

Noua directivă acoperă parțial sau integral următoarele combinații de pachete de călătorie:

• Pachete de călătorie predefinite (pre-arranged packages) – făcute deja de un operator de turism, alcătuite din cel puțin 2 elemente: transport, cazare sau alte servicii;
• Pachete dinamice sau personalizate (dynamic or customised packages) – conțin o selecție de componente selectate de client (călător) și cumpărate printr-o singură companie, online sau offline;
• Pachete ”click-through”- combinații de servicii de călătorie vândute prin site-uri separate, dar care transmit între ele numele adresa de e-mail și detaliile de plată.
• Aranjamente de călătorie asociate – combinații mai largi de servicii de călătorie, de exemplu dacă turistul, după ce a rezervat un serviciu de călătorie pe un site web, este invitat să rezerve un alt serviciu printr-un link vizat sau similar, iar a doua rezervare se face în termen de peste 24 de ore. În astfel de cazuri, călătorul trebuie să fie informat că nu i se oferă un pachet, și că doar în anumite condiții plățile sale în avans vor fi protejate.

Noua directivă va întări  următoarele drepturi ale consumatorului:
• Furnizarea de informații: călătorii trebuie să primească informații clare cu privire la pachet și felul protecției acordate.
• Prețuri mai previzibile: stabilirea unui plafon de 8% pentru posibile creșteri de prețuri de către comerciant, dincolo de care călătorii au dreptul să își anuleze concediul fără penalizări.
• Clauze de anulare mai puternice: taxe de reziliere rezonabile, precum și anularea gratuită înainte de plecare, în caz de dezastre naturale, război sau alte situații grave la destinație.
• Identificarea clară a părții responsabile: organizatorul pachetului trebuie să se ocupe de problemă dacă ceva nu merge bine. Această răspundere, în unele state membre, poate fi extinsă și la retaileri.
• Răspunderea clară pentru erorile de rezervare: comercianții vor fi făcuți în mod explicit răspunzători pentru erorile de rezervare în legătură cu pachetele și aranjamentelelegate de călătorie.
• Clarificarea drepturilor esențiale ale consumatorilor: organizatorul trebuie să acorde ajutor călătorilor în aflați în dificultate.
• Garanții financiare: garanția de returnare a banilor și repatrierea în cazul în care organizatorul pachetului intră în faliment.Aceste garanții se vor aplica, în anumite condiții și în cazul aranjamentelor  legate de călătorie.


ECTAA grupează asociațiile naționale ale agențiilor de turism și ale turoperatorilor din 30 de țări europene, din care 27 în UE și reprezintă circa 70.000 companii. Are ca membri internaționali, Asociații din Israel, Maroc și Tunisia.
Data publicării: 11 mai 2017

Alexandra Arsene
Consilier

Răspunde